HomeVizionariiMuzicieniBéla Bartók, considerat trădător la Budapesta pentru că iubea folclorul românesc

Béla Bartók, considerat trădător la Budapesta pentru că iubea folclorul românesc

Béla Bartók
DS TW

Béla Bartók s-a născut pe 25 martie 1881, la Sânnicolaul Mare. Tatăl său, directorul unei şcoli de agricultură, era pasionat de muzică și se ocupa de o orchestră de amatori, iar mama, care era profesoară, a remarcat de timpuriu talentul copilului și l-a iniţiat de la vârsta de 6 ani în studiul pianului. La vârsta de 9 ani, Bartók cântă la un pian de concert mici compoziţii proprii şi tot felul de piese de dans, iar după absolvirea liceului la Bratislava, unde îl cunoscuse pe Ernest Dohnányi, a urmat, la sfatul acestuia, studiile la Academia de Muzicologie din Budapesta (1898-1903). Profesorul tânărului Bartók a fost István Thomán, fostul elev al lui Franz Liszt.

Bartók a studiat muzica lui Wagner şi Liszt, mai târziu a fost atras de Debussy, Musorgski şi Stravinsky și a început să participe la concerte simfonice în toată Europa, prezentându-și propriile compoziţii la pian.

Cercetările asupra folclorului muzical le-a început în 1905, fiind îndemnat spre această preocupare de prietenul său, Zoltán Kodály. Culegerea sistematică a muzicii populare maghiare a început-o în judeţul Sopron şi în comitatul Bichiş, unde a notat 80 de cântece populare maghiare de la o fată din Gyula. Anul următor a continuat munca de colecţionare a melodiilor populare maghiare, dar a adunat şi melodii slovace, iar în 1907 a făcut cercetări în secuime.

Béla Bartók

Într-o scurtă autobiografie, compozitorul spunea: „Studiul muzicii ţărăneşti a avut o importanţă hotărâtoare pentru mine, deoarece mi-a dat posibilitatea să scap de sistemele de tonalităţi minore şi majore, care până atunci stăpâneau muzica în mod absolut… În felul acesta s-a dovedit că vechile game ce nu-şi mai găsesc întrebuinţarea în muzica cultă nu au pierdut nimic din valabilitatea lor. Noua lor aplicare a făcut posibile combinaţii armonice de tip nou”.

Bartók a cules pentru prima oară cântece populare româneşti în octombrie 1908, de la patru românce din satul Podeni (Bihor), printre care se afla şi Cornelia Ruşiţia din Beiuş, care i-a vorbit cu dragoste şi entuziasm despre muzica populară românească.

În vara anului 1909, începând din 18 iulie, înarmat cu un fonograf, muzicianul a ajuns la Beiuş pentru a-și duce întregul plan la îndeplinire. Profesorul de desen şi muzică Ioan Buşiţia l-a sprijinit din răsputeri, iar rezultatul acestei cercetări ştiinţifice i-a întrecut şi cele mai optimiste aşteptări, astfel încât în iarna anului 1909 s-a reîntors, iar abundenţa şi varietatea melodiilor româneşti l-au făcut să-şi continue timp de nouă ani documentarea.

Primele lui compoziţii de inspiraţie românească — „Două dansuri româneşti”— au fost prezentate în prima audiţie absolută la Paris, în ziua de 12 martie 1910.

Béla Bartók a învățat bine limba română, a corespondat cu compozitorul și folcloristul Dimitrie C. Kiriac, căruia i-a oferit colecţia sa, iar în 1913 Academia Română a editat volumul „Cântece populare româneşti din comitatul Bihor”, în care apar 371 de piese.

Cercetătorul maghiar nu s-a lăsat influenţat de criticile apărute în presa timpului de la Budapesta, care îl ataca direct şi îl acuza de lipsă de patriotism sau chiar de trădare de ţară. Cotidianul Budapesti Hírlap scria într-unul din numerele din 1913: „Numai aceea am vrea să ştim, oare Béla Bartók, profesorul Academiei de Muzică Maghiare, de ce se manifestă un Scotus Viator muzical? Dar pe el nu-l mai interesează nici un fel de muzică ungurească? S-a angajat a fi apostolul muzicii slovace, române, cehe şi Dumnezeu ştie a cărei muzici, numai de muzica maghiară a uitat?”

Béla Bartók

Între anii 1911-1914, a cules melodii populare din Maramureş, cu ajutorul lui Ion Bârlea, capelan la Ieud. Pe o carte poştală trimisă din Bucureşti scria următoarele: „O mică excursie în Peninsula Balcanică! M-am împrietenit cu românii (dacă acasă nu mă pot împrieteni)”. În această perioadă a făcut cunoştinţă cu Tiberiu Brediceanu, care culegea folclor din Maramureş, şi cu Ion Bianu, pe atunci bibliotecar al Academiei Române.

Cei trei, Bârlea-Brediceanu-Bartok, şi-au propus să scoată un volum comun: „Muzica populară românească din Maramureş” și timp de 10 ani au luptat pentru întocmirea şi editarea colecţiei maramureşene, dar fără succes la acel moment.

Un alt studiu al muzicianului maghiar a fost adunat în volumul „Colindele din Ardeal”, care a fost terminat în aprilie 1926, dar a apărut la Viena abia în anul 1935, iar una dintre capodoperele sale a fost „Cantata profana”, compoziţie pentru orchestră mare, cor şi solo, pe tema unei colinde din Bihor, care a fost prezentată în primă audiţie pe 25 mai 1934, la Londra.

În anul 1924, Bartók a primit titlul de membru onorific al Societăţii Compozitorilor Români (fondată în decembrie 1920 la Bucureşti, iniţiatorii ei fiind Constantin Brăiloiu şi compozitorul Ion Nonna Otescu, iar președinte, George Enescu), pe care l-a acceptat cu multă bucurie.

Béla Bartók

În această perioadă, impresarul Romulus Orchiş coresponda cu Bartók despre organizarea mai multor concerte în România, dintre care două la Bucureşti. Societatea Compozitorilor, într-o şedinţa din 18 octombrie 1924, a decis organizarea unui concert extraordinar în cinstea lui, iar evenimentul a fost unul dintre cele mai importante pe care le-a găzduit Bucureştiul în acel an. La Gara de Nord, Bartók a fost aşteptat de toți marii compozitori români: George Enescu, Constantin Brăiloiu, George Georgescu, D. G. Kiriak, Alfonso Castaldi, George Enacovici.

Concertul a avut loc în sala Sindicatului Ziariştilor pe 20 octombrie 1924, Bartók apărând pe scenă împreună cu Enescu, și a însemnat punctul culminant al relaţiei cu Societatea Compozitorilor din România. Dintr-o notă adresată soţiei pe 13 octombrie, scria despre Enescu: „Pe Enescu sunt într-adevăr curios să-l văd; acesta, trebuie să ştii, este un violonist de prim rang…, oare n-o să am totuşi probleme cu el?!”

Béla Bartók

În 1940, muzicianul a decis să emigreze în Statele Unite ale Americii, s-a stabilit cu familia în New York, a lucrat la Universitatea Columbia, l-a cunoscut în această perioadă pe violonistul Yehudi Menuhin, elevul lui Enescu, şi a continuat să studieze muzica populară.

Béla Bartók s-a îmbolnăvit de leucemie şi a încetat din viață pe 26 septembrie 1945, în spitalul West Side din New York.

…Adevăratul meu principiu călăuzitor în viaţă este acela pe care l-am definit de când m-am regăsit ca muzician-compozitor şi de care sunt pe deplin şi cu desăvârşire convins: ideea că popoarele vor trebui să devină fraţi în ciuda tuturor războaielor şi a tuturor învrăjbirilor.

Acest ideal mă străduiesc – pe cât îmi este cu putinţă — să-l servesc pe deplin; tocmai de aceea nu mă retrag de sub nici un fel de influenţă, fie aceasta slovacă, românească, arabă sau de oricare altfel. Numai curat, proaspăt şi sănătos să fie acest izvor.

Béla Bartok

Surse:

Flacăra, 1955

Foaia românească, 1981

Radiofonia, 1934

Realitatea românească, 1937

România literară, 1981

DS TW
No comments

leave a comment