Marele incendiu din București, cunoscut și ca “Focul cel Mare”, a fost cea mai nimicitoare calamitate care a lovit vreodată orașul. Dezastrul a început pe 23 martie 1847 și a afectat peste 1850 de clădiri, adică o pătrime din construcțiile Capitalei, cele mai multe fiind prăvălii și hanuri din actualul Centru Vechi, dar și biserici, locuințe și sedii administrative.
Maiorul Dimitrie Pappasoglu, care a slujit timp de 25 de ani în armata Țării Românești, povestește în volumul său, „Istoria fondării orașului București”, publicat în 1891:
„A treia și cea mai mare calamitate a fost focul teribil ce a prefăcut în cenușă a patra parte a orașului nostru, centrul cu prăvăliile pline de mărfuri, în ziua Sfintei Învieri anul 1847, la douăsprezece ore, în miezul zilei. Iată cum s-a provocat incendiul și cum s-au petrecut lucrurile în vremea duratei focului.
În ziua aceea, după ce făcusem Sfânta Înviere, începu o furtună teribilă în partea despre Craiova; un copil (fiul cluceresei Zoița Drugăneasca) ce ședea în apropierea Sfântului Dimitrie din strada Carol I, luând un pistol plin al tatălui său, a mers în șopron unde se ținea trăsura ca să nu-i vază nimeni isprava și a descărcat pistolul în tavanul șopronului; podul fiind plin de paie, a luat foc îndată șopronul și grajdul. Uraganul ce bătea dinspre apus, fiind așa de puternic, numaidecât s-a întins focul peste Biserica Sfântului Dumitru și peste casa domnului Niculcea. Astfel, toată partea dreaptă a Uliței Germane, astăzi strada Smârdan, a luat foc. De aici s-a întins incendiul în partea dreaptă a Lipscanilor, pe la Curtea Veche, pe la Bărăția, unde erau atâtea prăvălii, prin Covaci plin de hanuri, pe la Sfântul Gheorghe și tot centrul, prin strada Rahtivanu, peste Sfânta Vineri, peste tot cuprinsul Lucacilor și peste toate străzile din spatele Lucacilor, apoi a ieșit pe Bariera Vergului și a Iancului și a distrus și câteva hrame de prin viile de afară. Alt curent al pârjolului care a luat direcția Sfintei Vineri, pășind peste biserică, a mers drept pe Calea Călărașilor până a ieșit la Bariera Iancu. Aceste două fură ramurile mari ale torentului de foc, care au mistuit tot în drumul lor și care a fost imposibil a se potoli de mână omenească. Au ars biserici: Bărăția, Sfântul Gheorghe amândouă, Lucaci și Stelea. Șindrila de pe casele cele mari ale lui Băltărețu din Mahalaua Negustorilor a comunicat flăcările, după cursul vântului, până la barieră. Nori groși de fum se ridicau în înaltul cerului, iar vântul a dus o mulțime de lucruri departe până peste viile Mărcuței și Pantelimonului. A doua zi s-au găsit încurcate prin crăcile copacilor, de locuitorii de lângă pădurea cea mare a Pantelimonului și a Cernicăi, panglice, petice de mătăsării și stămburi, foi de hârtii și altele. Iată, astfel a fost acest pârjol îngrozitor.
Mă aflam în ziua aceea de jurnă peste caraule, adică de rond, și la orele douăsprezece eram și eu în salonul de primire al lui Vodă Bibescu, unde era adunată toată boierimea țării, fiind ziua Învierii Domnului. Ieșind Măria Sa în salon să salute boierii cu “Christos a înviat”, ne pomenirăm deodată cu Iancu Manu, care era agă. El raportă abia suflând că ard Bucureștii. Atunci să fi văzut trista priveliște, toți boierii scoborând scările în fugă, trăsurile înghesuindu-se. Voiau toți să se afle cu un moment mai curând pe la casele lor. Vodă striga să azvârle vizitiii șeile pe toți caii de călărit din grajd. Trimisei și eu atunci să-mi pună șaua pe unul din telegarii mei și să mi-l aducă ca să mă țiu de suita lui Vodă. Încălecaseră dar pe caii atât cei domnești, cât și pe cei aflați în garnizoana de cavalerie, următorii aghiotanți și șefi aflați în garnizoană: colonelul Odobescu, colonelul Engel, colonelul Gramont, colonelul Blaremberg, colonelul Herescu, colonelul Banov și aghiotanții: beizadea Scarlat, cîpitan A. Călinescu, maior I. Florescu, maior N. Bibescu și cu
toții plecarăm și ieșirăm prin Podul Beilicului în Piața Mică, unde era pușcăria, peste care cădeau tăciunii aprinși de pe la casele din Strada Carol I și Curtea Veche.
Negustorii de prin prăvălii cu începere de la Piața Mică (Sfântul Anton) până la Bărăție, de prin amândouă părțile Podului Târgului de Afară, toptangiii, pânzarii, brașovenii, cofetarii, rachierii și băcanii își azvârliseră toate mărfurile în mijlocul străzilor, de nu mai era loc să circule nici instrumentele pompierilor, nici sacalele, în acea strâmtă răspântie unde începea ulița lui Rahtican.
Sosi la moment și întregul regiment de infanterie fără arme; soldații aveau numai căngile și topoarele care s-au găsit în magazia pompierilor. Asemenea sosi și cavaleria pe jos, de la Malmezon, și ]ncepură toți a dărâma, a tăia și a da ajutor nenorociților incendiați. (…)
Vântul încetase, dar era o jale și o tângurie a nenorociților noștri concetățeni, de nu găsesc alt chip a vi le descrie, decât prin lacrima mea, care pică chiar acum pe liniile ce le aștern în istoria Bucureștiului. Încă ceva creștinesc vă arăt. Focul a durat douăzeci și patru de ore. S-a iscat la orele douăsprezece în ziua Învierii și la ora patru după prânz era în teribila lui furie. Atunci mitropolitul Neofit porunci de se scoase pe Sfântul Dimitrie și îl aduse pe deal unde astăzi este clopotul, înconjurat de tot clerul, de o mulțime de popor, de felinare cu lumânări; se făcură atunci cele mai fierbinți rugăciuni către sfânt spre a fi mijlocitor pe lângă Dumnezeul prea puternic ca să facă a înceta focul.
(…) Astea toate sunt cunoscute de mulți contemporani și le-am descris în această istorie ca să fie neuitate”.
După stingerea incendiului, autoritățile au început un amplu proces de reconstrucție, a fost creat un fond de sprijin, iar prințul Gheorghe Bibescu a fost primul care a donat 6.000 de lei, restul instituțiilor contribuind cu 2.200.000 de lei, astfel:
Mitropolia Bisericii Ortodoxe Române a contribuit cu un sfert din venitul ei anual, 500.000 lei
Banca Naţională a contribuit cu toate veniturile sale, 220.000 lei
Mănăstirile deținute de Biserica Greacă, 700.000 lei
Trezoreria a contribuit cu fondul său de rezervă, 300.000 lei
Grefierii și soldații au contribuit cu salariul lor de o lună, 300.000 de lei
Asociația primăriilor a contribuit cu 180.000 lei
Un sprijin consistent a fost primit de la curțile regale din Viena, Istanbul și Sankt Petersburg, precum și de la negustorii din Leipzig și bancherii din familia Rothschild și Sinas, care au trimis 3401 taleri (45.584 lei). Contribuții suplimentare au venit de la bucureșteni neafectați de incendiu și de la oamenii care locuiau în afara Capitalei (276.357 lei).
Pentru a-i ajuta pe cei care își pierduseră casele și afacerile, a fost creată o comisie care a supravegheat utilizarea fondului de reconstrucție și a ajutat la reluarea comerțului, membrii ei fiind Ion Oteteleșanu, Mihai Califarov și Lazăr Kalenderoglu. Comisia a început un recensământ al clădirilor arse, culegând informații despre numele proprietarilor și chiriașilor, profesia lor, tipul clădirilor, valoarea caselor și a lucrurilor din interior. Pe 26 iunie 1847 a fost publicată lista care cuprindea detalii despre modul în care suma de 2.573.250 lei a fost împărțită celor 1559 de proprietari afectați de Marele Incendiu.
Cele mai mari sume de bani au fost oferite boierilor afectați de foc, comercianților importanți și chiar rudelor membrilor comisiei (Elenca Califarov ar fi primit 8000 de lei), unii dintre primind peste 10.000 de lei, în timp ce mulți dintre cei mai săraci su primit doar 100-200 lei.
Consulii străini la București au intervenit și au distribuit bani pe cont propriu: consulul rus a donat o sumă de 236.800 lei, în timp ce consulul francez a intervenit pentru o listă de 12 protejați despre care considera că nu au primit o despăgubire echitabilă.
Mitropolia Bucureștiului a alocat o sumă consistentă pentru refacerea bisericile arse: 12.000 lei pentru Biserica Veche Sf. Gheorghe, 8.000 lei pentru Biserica Vergului, 10.000 pentru Biserica Lucaci, 6.000 lei pentru Biserica Sf. Ștefan, 8000 lei pentru Biserica Ceauș Radu și 6000 lei pentru Biserica Olteni.
Surse:
Maiorul Dimitrie Pappasoglu, Istoria fondării orașului București, 1891
Florian Georgescu, Istoria Orașului București, 1965
