298 de ani de la moartea lui Dimitrie Cantemir, “un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru”

Dimitrie Cantemir s-a născut pe 26 octombrie 1674 într-o familie de răzeși, în satul Silișteni aflat pe malul râului Elan din ținutul Fălciu, Moldova. Părinții lui au fost Constantin, devenit în 1685 domn al Moldovei, și Ana, născută Bantăș, care era cea de-a treia soție a lui Constantin Cantemir. Dimitrie Cantemir le menționează pe cele 3 soții ale tatălui său: Anastasia, înrudită cu domnul Țării Românești Gr. Ghica, Ruxandra Gane și Ana Bantăș, care făcea parte „din vechea stirpe moldovenească a Bantășilor, nepoată după mamă a Anastasiei, soția Ducăi-vodă”.

La 14 ani tânărul Dimitrie a fost nevoit să plece la Constantinopol, unde a stat 12 ani, ca “zălog al credinței tatălui său” pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe fratele său mai mare, Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei.

 

Tatăl său, Constantin vodă, dorea să facă din fiul său un om învățat, de aceea I l-a ales ca profesor pe dascălul Ieremia Cacavelas din Creta, un grec care făcuse studii la Veneția, Oxford, Leipzig și Viena, iar acesta va avea o mare influență asupra formării tânărului.

În perioada martie-aprilie 1693, după moartea tatălui său, Dimitrie a fost ales domn al Moldovei, la vârsta de doar 19 ani, prin influența boierilor mari ai Moldovei, îndemnați mai ales de vornicul Iordache Ruset. Domnia lui a ținut mai puțin de trei săptămâni și nu a fost recunoscută de Poartă, turcii impunându-l în scaunul domnesc pe Constantin Duca. Înscăunarea acestuia din urmă, care era fiul lui Gheorghe Duca, a fost anunțată de un capugi-bașa, Mehmed Cerchez, venit la Iași pentru această ocazie, iar Dimitrie Cantemir s-a întors la Constantinopol pentru a-și continua studiile la Academia Patriarhiei Ecumenice. Aici a avut profesori care predau geografia, anatomia și literatura clasică, elină și latină. Dimitrie a învățat la Constantinopol limbile orientale: turca, persana și araba, pe lângă cele opt limbi pe care le cunoștea deja și l-a avut professor pe eruditul Es’ad Efendi.

În timpul războiului turco-austriac din septembrie 1697, încheiat cu bătălia de la Zenta, Cantemir a ajuns în Banat și a asistat la înfrângerea oștirilor sultanului turc conduse de marele vizir Elmas Mehmed pașa, când turcii au fost zdrobiți de trupele austriece conduse de Eugen de Savoia.

Între timp, Antioh, fratele mai mare al lui Dimitrie Cantemir, și-a însușit întreaga moștenire a tatălui lor, lăsându-l într-o situație financiară precară. Din 1695 a devenit capuchehaie, adică reprezentant la Constantinopol al fratelui său când acesta a fost numit domn. La sfârșitul anului 1697, Cantemir se afla la Adrianopol, unde a finalizat prima parte a lucrării sale “Divanul sau Gâlciava înțeleptului cu lumea”, carte pe care a tipărit-o în dublă versiune, greacă și română, pe 30 august 1698, în Iași.

În Constantinopol și-a construit un palat pe malul Bosforului, unde a locuit împreună cu familia sa. Tânărul se căsătorise în 1699 la Iași cu fiica lui Șerban Cantacuzino Voievod, Casandra. Mirii s-au instalat inițial în capitala Moldovei, în curțile cumpărate de tatăl său de la Simina, soția vistiernicului Vasile Gheucă, dar apoi cei doi s-au mutat la Constantinopole. Cuplul a avut șase copii: pe Matei, Constantin, Șerban, Maria, Antioh și Smaranda. După moartea Casandrei la doar 30 de ani, Cantemir a făcut o a doua sa căsătorie, pe care a încheiat-o pe 14 ianuarie 1717, cu fiica principelui rus Ivan Iurevici Trubețkoi, Anastasia Ivanovna Trubețkaia. Cuplul a avut o fată, pe Ecaterina-Smaragda, care a devenit domnișoară de onoare a țarinei Elisabeta și s-a căsătorit cu principele Dmitri Mihailovici Golițîn, ambasadorul Rusiei la Viena. Fiul lui Dimitrie Cantemir, Antioh Cantemir, ambasador al Rusiei în Marea Britanie și Franța, este cunoscut ca “părintele poeziei Rusiei”.

 

Turcii l-au proclamat pe Dimitrie Cantemir domnitor al Moldovei pe 23 noiembrie 1710, iar acesta va sosi în capitala Moldovei pe 10 decembrie1710, având ca misiune prinderea domnitorului Constantin Brâncoveanu, pe care Înalta Poartă îl suspecta de legături cu rușii, dar noul domn a încheiat un tratat secret de alianță cu Petru cel Mare, țarul Rusiei, în speranța eliberării Moldovei de sub dominație otomană.

Conform unei scrisori a țarului adresată generalului Șeremetiev pe 7 mai 1711, întregul text al Tratatului a fost

redactat de Dimitrie Cantemir, iar Petru cel Mare a confirmat textul care îi fusese trimis de domnul Moldovei. Tratatul, care conținea 17 articole, stipula că domnia sa va rămâne pe viață, iar Scaunul Moldovei va fi transmis pe cale ereditară, în familia Cantemir, “afară de cazul în care unul dintre domni s-ar lepăda de Rusia și de ortodoxie”, iar un alt articol prevedea retrocedarea către Moldova a Tighinei și Buceagului, cu cetățile de la Dunăre, Chilia și Cetatea Albă, pierdute în vremea lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș.

În timpul războiului ruso-turc din 1711 între Dimitrie Cantemir și boierii mari ai Moldovei, a izbucnit un conflict, iar când domnitorul a anunțat că a trecut de partea rușilor, boierul Iordache Ruset i-a strigat în fața celorlalți boieri: “Te-ai cam grăbit, măria ta, cu chiematul Moscalilor”.

 

În iulie 1711, țarul Petru cel Mare i-a făcut o vizită lui Dimitrie Cantemir la Iași, iar cronicarul Ion Neculce, care a fost martor ocular, menționează: “…caimacamii, împreună cu alți boieri și orășeni mai bătrîni de cinste și mitropolitul cu tot clirosul, i-au ieșit cu toții înainte, afară din Iași, și frumos tîmpinîndu-i, l-au primit cu toată inima…”

În plimbarea pe care a făcut-o pe ulițele orașului, Petru cel Mare a vizitat mănăstirile Trei Ierarhi, Golia și Sf. Nicolae Domnesc, admirând frumusețea lor. Dimitrie Cantemir le-a dezvăluit cu acest prilej boierilor o parte din condițiile Tratatului de la Luțk, iar câțiva dintre ei, în frunte cu Iordache Ruset, s-au împotrivit prevederilor privind instituirea domniei ereditare în Moldova, motiv pentru care Ruset a fost exilat la Soroca.

După numai un an de domnie, Dimitrie Cantemir s-a alăturat țarului Petru cel Mare în războiul ruso-turc, fără însă a plasa Moldova sub suzeranitate rusească. Însă armata rusească și contingentele moldovenești au fost înconjurate de armata marelui vizir Mehmed Pașa și au fost înfrânte în Bătălia de la Stănilești. Neputându-se întoarce în Moldova, Cantemir s-a refugiat pe 16 iulie 1711 în Rusia, unde a rămas împreună cu întreaga sa familie. Printre cei care l-au însoțit în exil s-au aflat hatmanul Ion Neculce, marele ban Savin Zmuncilă, marele paharnic Gheorghiță Mitre, marele portar Iordachi Aristarh, marele comis Pavel Rugină, vornicul Ilie Abaza și serdarul Mogâlde. Domnitorul a stat în Rusia doisprezece ani, până la moarte sa, în 1723. Primii ani i-a petrecut în Ucraina, pe moșiile care îi fuseseră dăruite de țar și care cuprindeau domenii vaste în provinciile Kursk, Seva și Moscova, apoi a devenit consilier secret al țarului Petru pentru problemele Orientului. I s-a acordat după aceea un domeniu feudal, satul Dmitrovska, aflat lângă Harkov, ce va fi rebotezat Dmitrovsk sub țarina Ecaterina a II-a și a primit titlul de” Principe Serenissim al Rusiei” prin ucazul lui Petru cel Mare de la 1 august 1711.

În această perioadă a contribuit la cartografierea Rusiei, colecția sa de hărți, scrise în latină, aflându-se astăzi în arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Sankt Petersburg. Aici a scris “Hronicul a vechimei romano-moldo-vlahilor”, susținând latinitatea limbii și a poporului format pe teritoriul vechii Dacii, inclusiv faptul că limba română are patru dialecte.

În 1714, Dimitrie Cantemir a devenit membru în Societas Scientiarrum Brandenburgica, cunoscută sub numele de Academia din Berlin, iar după primirea în Academie a scris “Descriptio Moldaviae” și “Istoria moldo-valahă”.

Domnitorul a murit în Rusia, pe 21 august 1723, în satul său, Dmitrovska, în urma unui diabet avansat, și a fost înmormântat într-o criptă din biserica Sf. Nicolae din Moscova, construită după planurile sale.

Datorită strădaniei istoricului Nicolae Iorga, în iunie 1935 osemintele sale au fost repatriate, fiind transportate în țară la Constanța, pe vasul “Prinţesa Maria”, care aducea de la Moscova, via Odesa sicriul de aramă cu rămăşiţele pământeşti și piatra sa funerară.

 

Trupul domnitorului fusese descoperit întâmplător, în timpul lucrărilor pentru construcția metroului la Moscova, când biserica ridicată de domnitorul român urma să fie demolată. Procesul verbal făcut de oficialităţile române arată că în raclă erau doar o parte din oseminte, îmbrăcate într-un veşmânt oriental, însă fără nicio bijuterie, iar craniul acestuia lipsea.

În momentul coborârii sicriului de pe vas s-au tras salve de tun, au fost trase clopotele bisericilor din oraş, iar după serviciul religios, coşciugul a fost învelit în tricolorul naţional şi depus pe un afet de tun de către membrii Guvernului şi reprezentanţii Parlamentului, fiind apoi transportat la gară, unde va fi ridicat de pe afet şi aşezat in vagonul mortuar de reprezentanţii armatei şi autorităţilor civile.

 

În drum spre laşi, trenul mortuar a fost însoţit de preoţi şi de o gardă militară de onoare, iar la fiecare trecere a cortegiului prin gările traseului spre Iași, autorităţile locale au primit ca sarcină să poarte o ţinută obligatorie compusă din jachetă, pălărie înaltă şi mănuşi albe. Odată ajuns în capitala Moldovei, racla a fost ridicată de profesorii Universităţii din Iași, care au stat de gardă în timpul prohodului, slujba fiind oficiată chiar de către Mitropolitul Nicodim.

 

Astăzi trupul domnitorului se odihnește în Biserica Trei Ierarhi din Iași, iar pe lespedea raclei este scris textul: „Aici, întors din lunga și pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei”. Academicianul George Călinescu avea să îl descrie în doar câteva cuvinte: “un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru”.

 

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *