HomeEroii României moderneVoievozi și domnitori424 de ani de la vremelnica Unire a lui Mihai Viteazul

424 de ani de la vremelnica Unire a lui Mihai Viteazul

Mihai Viteazul
DS TW

Cu 424 de ani în urmă, pe 27 mai 1600, la Iași, Mihai Viteazul emitea un hrisov în care se intitula “domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei”, act ce a consemnat înfăptuirea primei unificări a celor trei țări române.

“Mihai realizase acum, a scris Nicolae Bălcescu în lucrarea sa „Istoria Românilor subt Mihai Vodă Viteazul“, visarea iubită a voievozilor celor mari ai Românilor. Acum Românul s-a înfrățit cu Românul, și toți cu una și aceeași patrie, una și aceeași cârmuire națională, astfel cum ei n-au fost din vremurile uitate ale vechimei“.

carturesti.ro

La sfârșitul secolului al XVI-lea, datorită premiselor interne favorizate de dezvoltarea contactelor economice, politice și culturale dintre Țările Române și în condițiile conjucturii internaționale prielnice, a încolțit în gândul voievodului muntean ideea unirii Țării Românești, Ardealului și Moldovei. “Străjerul de la Dunăre al împăratului creștin”, cum l-a numit istoricul Nicolae Iorga pe Mihai Viteazul, înțelesese că, pentru păstrarea independenței câștigate cu prețul a nenumărate jertfe, era necesară unirea provinciilor românești într-un bloc unitar.

Pentru a-și pune planul în aplicare, trebuia cucerită mai întâi Transilvania, al cărei principe, cardinalul Andrei Báthory, se dovedea ostil politicii duse de Mihai. Campania a fost o acțiune pregătită cu cea mai mare grijă. Armata lui, aflată lângă Ploiești, era gata să atace la primul semnal. Cele două coloane ale

oastei voievodului au pătruns în Transilvania pe la Brașov și prin pasul Turnu-Roșu și s-au unit lângă Sibiu. Bătălia s-a dat în ziua de 28 octombrie 1599 la Șelimbăr și s-a încheiat cu o strălucită victorie asupra oastei principelui Báthory.

Mihai însuși a dat dovadă de „cea mai mare vitejie și îndrăsneală“, participând personal la luptă în fruntea unor unități de elită. După bătălie, în drumul spre Alba Iulia, scria Nicolae Bălcescu, „locuitorii alergau înaintea-i cu daruri, slobozind puști în semn de veselie și primindu-l cu mare dragoste și entuziasm”. Intrarea în capitala Ardealului s-a transformat într-o primire triumfală. Alba Iulia l-a primit pe domnitorul muntean pe 1 noiembrie 1599 „cu sunete de trâmbițe, tobe și cântări de lăutari”.

fashiondays.ro

Pătrunderea oastei muntene în Ardeal a fost primită cu deosebit entuziasm și cu multe speranțe mai ales de către țărănimea transilvăneană, dar speranțele oamenilor au rămas neîmplinite, pentru că Mihai Viteazul a fost nevoit să apere interesele nobilimii, pe care voia să o atragă de partea sa în acțiunea de unificare a Țărilor Române.

Mihai Viteazul

Se realizase așadar prima etapă a unificării, dar aceasta nu putea garanta siguranța frontului antiotoman, atâta timp cât în Moldova era un domnitor supus polonezilor și turcilor, ostil lui Mihai, și care-l ajuta pe Sigismund Báthory să se pregătească pentru atacarea Transilvania. În primăvara anului 1600, Mihai Viteazul a decis să treacă la realizarea celei de a doua etape a planului, aceea de cucerire a Moldovei.

Pe 2 mai 1600, a ordonat trupelor sale aflate în Transilvania să treacă munții. Luptele pentru cucerirea Moldovei s-au desfășurat cu o repeziciune ce a uimit lumea. „Când se vesti cuprinderea Moldovei, scria Nicolae Bălcescu, toată lumea rămase uimită de mirare… În toate părțile se zicea că Mihai a cuprins Ardealul în unsprezece zile și Moldova numai în opt“. După o campanie rapidă, care a dus la cucerirea Romanului, Bacăului, Sucevei, Iașului și a altor localități, Mihai Viteazul a cucerit aproape întreaga Moldovă. Și aici oastea lui a fost primită cu bucurie: masele au sprijinit acțiunile militare, iar soldații moldoveni au trecut în masă de partea celui care le ofere garanția împlinirii speranței de eliberare de sub dominația polono-turcească.

Mihai Viteazul se afla acum în atenția întregii lumi. O publicație care apărea la Roma scria: „Dacă a fost vreodată un principe demn de glorie pentru acțiuni eroice, acesta este signor Mihai, principele Valahiei“. Pe sigiliul lui se găseau acum stemele celor trei țări române, iar Mihai se intitula „domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei“.

Intenția lui era să-și întărească poziția proaspăt câștigată, dar prima unificare a teritoriului românesc a durat doar puțin peste un an. Nobilii ardeleni, care se temeau să nu-și piardă privilegiile dobândite anterior, au început să-i fie ostili și să se răzvrătească. Dacă la Șelimbăr, în urmă cu un an, Mihai înregistra o victorie strălucită, la Mirăslău a fost învins.

Curând după aceea, Ieremia Movilă, cu ajutorul armatei poloneze, a pătruns în Moldova și apoi în Țara Românească. Încercările lui Mihai Viteazul de a-l

opri au fost zadarnice și a fost nevoit în cele din urmă să ia drumul Vienei, în speranța că va găsi sprijin la împărat.

Într-o scrisoare pe care o adresa pe 1 mai 1601 boierilor munteni continua să se intituleze principe al „Țării Românești, guvernator și domn al Transilvaniei și Moldovei”, dar planul său a eșuat în cele din urmă din cauza odiosului asasinat de pe Câmpia Turzii, când gloriosul domn a fost ucis mișelește.

 

*** Imaginea de profil este o litografie care îi aparține lui Mihai Lapaty și a fost realizată în 1851 sau 1855.

Reproduceri după însemnări scrise de mâna lui Mihai Viteazul, sursa: Literatura și arta română, 1902
DS TW
No comments

leave a comment