68 de ani de la încoronarea Reginei Elisabeta a II-a. Rochia ei a fost brodată cu emblemele florale ale țărilor din Commonwealth

Elisabeta a devenit regină după ce tatăl ei, regele George al VI-lea, s-a stins din viață la 6 februarie 1952. Încă din 1951, starea de sănătate a regelui se înrăutățise, iar Elisabeta participa frecvent alături de el sau în locul lui la diverse evenimentele publice. Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey pe 2 iunie 1953, iar ceremonia solemnă a fost condusă de Geoffrey Fisher, arhiepiscopul de Canterbury. La eveniment au fost prezenți toți reprezentanții aristocrației britanice, ambasadorii străini și diplomații Commonwealth-ului. Toți cei prezenți au asistat la întreaga procesiune în ciuda ploii torențiale. Ceremonia a fost transmisă la radio în întreaga lume și, pentru prima oară, la cererea reginei, a fost prezentă și televiziunea.
Designerul Norman Hartnell a fost însărcinat de regină să proiecteze ținutele pentru toți membrii familiei regale, inclusiv rochia sa de încoronare. Modelul rochiei a avut nouă propuneri anterioare, iar versiunea finală a fost aleasă chiar de Elisabeta: o rochie albă de mătase brodată cu emblemele florale specifice țărilor care făceau parte din Commonwealth la acea vreme: trandafirul Casei Tudor, ciulinul scoțian, prazul galez, trifoiul Irlandei de Nord, salcia din Australia, frunza de arțar a Canadei, feriga argintie din Noua Zeelandă, frunza de protea specifică Africii de Sud, două flori de lotus pentru India și Ceylon și frunze de grâu, bumbac și iută pentru Pakistan.
Pe umeri regina a purtat Robe of State, o mantie din catifea de mătase lungă de 5,5 metri, garnisită cu blană de hermină canadiană, care a necesitat asistența domnișoarelor sale de onoare – Lady Jane Vane- Tempest-Stewart, Lady Anne Coke, Lady Moyra Hamilton, Lady Mary Baillie-Hamilton, Lady Jane Heathcote-Drummond-Willoughby, Lady Rosemary Spencer-Churchill și Ducesa de Devonshire.
Elisabeta a făcut multe repetiții înainte de ceremonie, pentru ca evenimentul să fie fără greșeală, purta coroana în timp ce își desfășura activitățile zilnice la birou sau în timp ce își lua ceaiul pentru a se obișnui cu greutatea ei și a participat la două repetiții complete la Westminster Abbey.
Odată cu urcarea pe tron a Elisabetei, potrivit tradiției, casa regală ar fi urmat să ia numele soțului ei, devenind Casa de Mountbatten. Cu toate acestea, regina Mary de Teck și primul ministru Winston Churchill s-au opus, iar casa regală și-a păstrat numele de Casa de Windsor, spre nemulțumirea regretatului duce Filip, care s-a plâns că este “singurul om din țară care nu are voie să dea numele propriilor săi copii”.
În 1960, la câțiva ani după moartea bunicii ei, regina Mary de Teck, și demisia lui Churchill, regina Elisabeta a acceptat ca urmașii ei și ai lui Filip pe linie masculină care nu poartă titluri regale să primească numele de familie Mountbatten-Windsor.

 

Galerie foto:

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *