Elisabeta a devenit regină după ce tatăl ei, regele George al VI-lea, s-a stins din viață la 6 februarie 1952. Încă din 1951, starea de sănătate a regelui se înrăutățise, iar Elisabeta participa frecvent, alături de el sau în locul lui, la diverse evenimentele publice.
La începutul anului 1952, Elisabeta și Philip au plecat într-un turneu în Australia și Noua Zeelandă, iar în drum au vizitat Kenya. Pe data de 6 februarie 1952 tocmai se întorseseră la reședința din Kenya, aflată Sagana Lodge, după ce petrecuseră o noapte la Hotelul Treetops, când delegația britanică a fost informată că tatăl prințesei încetase din viață în acea dimineață și, în consecință, Elisabeta devenise noua regină a Angliei, prințul Philip fiind cel care i-a dat vestea noii suverane. După scurt timp secretarul ei privat, ofițerul Martin Charteris, i-a cerut să-și aleagă un nume de domnie, iar ea a decis să și-l păstreze pe cel de botez, astfel că a devenit suverană ca Elisabeta a II-a.
Actul de proclamare a fost citit în zile diferite în țările Commonwealth-ului pe 6, 7, 8 și respective 11 februarie, și, deși linia de succesiune a fost identică în toate statele, conținutul documentului a fost diferit în Marea Britanie, Canada, Australia, Ceylon, Pakistan, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Bermude, Insulele Falkland, Kenya, Saint Vincent, Insulele Turks și Caicos.
În Regatul Unit, Consiliul de Aderare s-a întrunit de două ori la Palatul St James: prima dată miercuri, 6 februarie, la ora 17.00, înainte ca noua regină să se întoarcă din Kenya, și a doua oară vineri, 8 februarie, la ora 10:00, în prezența suveranei.
Conținutul actului de aderare în Marea Britanie a fost publicat într-o ediție specială a London Gazette:
“Pentru că Dumnezeu cel Atotputernic l-a chemat la mila Sa pe Răposatul Nostru Suveran Regele George al VI-lea, fie-i binecuvântată și glorioasă memoria, prin decesul său Coroana i-a revenit în mod exclusiv și de drept Prințesei Elisabeta Alexandra Maria:
Prin urmare, noi, Sir William John McKell, guvernator general și comandantul șef al Australiei, și toți membrii Consiliului Executiv Federal, publicăm și proclamăm acum prin prezenta, cu o singură voce, consimțământul limbii și al inimii conform căruia Prințesa Elisabeta Alexandra Mary, prin moartea regretatului nostru Suveran, fie-i amintirea binecuvântată, a devenit Regina Elisabeta a II-a, prin harul lui Dumnezeu Regină a acestui tărâm și a tuturor celorlalte tărâmuri și teritorii ale ei, șefă a Commonwealth-ul, apărătoarea credinței, și îi jurăm toată credința și ascultarea, cu afecțiune umilă.
Îl rugăm pe Dumnezeu să o binecuvânteze pe prințesa regală Elisabeta a II-a cu ani lungi și fericiți de domnie.
Dată la Palatul St. James în această zi a șaptea a lunii februarie, în Anul Domnului nostru o mie nouă sute cincizeci și doi și în primul an al domniei Majestății Sale.
Dumnezeu să o binecuvânteze pe Regină!”
Încoronarea oficială a reginei avut loc la Westminster Abbey pe 2 iunie 1953, iar ceremonia solemnă a fost condusă de Geoffrey Fisher, arhiepiscopul de Canterbury. La eveniment au fost 
prezenți toți reprezentanții aristocrației britanice, ambasadorii străini și diplomații Commonwealth-ului. Ceremonia a fost transmisă la radio în întreaga lume și, pentru prima oară, la cererea reginei, a fost prezentă și televiziunea.
Designerul Norman Hartnell a fost însărcinat de regină să proiecteze ținutele pentru toți membrii familiei regale, inclusiv rochia sa de încoronare. Modelul rochiei a avut nouă propuneri anterioare, iar versiunea finală a fost aleasă chiar de Elisabeta: o rochie albă de mătase brodată cu emblemele florale specifice țărilor care făceau parte din Commonwealth la acea vreme: trandafirul Casei Tudor, ciulinul scoțian, prazul galez,
trifoiul Irlandei de Nord, salcia din Australia, frunza de arțar a Canadei, feriga argintie din Noua Zeelandă, frunza de protea specifică Africii de Sud, două flori de lotus pentru India și Ceylon și frunze de grâu, bumbac și iută pentru Pakistan.
Pe umeri regina a purtat Robe of State, o mantie din catifea de mătase lungă de 5,5 metri, garnisită cu blană de hermină canadiană, care a fost purtată de domnișoarele sale de onoare – Lady Jane Vane- Tempest-Stewart, Lady Anne Coke, Lady Moyra Hamilton, Lady Mary Baillie-Hamilton, Lady Jane Heathcote-Drummond-Willoughby, Lady Rosemary Spencer-Churchill și Ducesa de Devonshire.
Elisabeta a făcut multe repetiții înainte de ceremonie, pentru ca evenimentul să fie fără greșeală, a purtat coroana în timp ce își desfășura activitățile zilnice la birou sau în timp ce își lua ceaiul pentru a se obișnui cu greutatea ei și a participat la două repetiții complete la Westminster Abbey.
Odată cu urcarea pe tron a Elisabetei, potrivit tradiției, casa regală ar fi urmat să ia numele soțului ei, devenind Casa de Mountbatten. Cu toate
acestea, regina Mary de Teck și primul ministru Winston Churchill s-au opus, iar casa regală și-a păstrat numele de Casa de Windsor, spre nemulțumirea regretatului duce Philip, care s-a plâns că este “singurul om din țară care nu are voie să-și dea numele propriilor săi copii”.
În 1960, la câțiva ani după moartea bunicii ei, regina Mary de Teck, și după demisia lui Churchill, regina Elisabeta a acceptat ca urmașii ei și ai lui Philip pe linie masculină care nu poartă titluri regale să primească numele de familie Mountbatten-Windsor.
Galerie foto:
