Lorenzo Ghiberti, pe numele său întreg Lorenzo di Cione di ser Bonaccorso, s-a născut în anul 1378 la Pelago, în provincia Florența, și a fost fiul lui Cione di ser Bonaccorso. Tatăl lui a murit după scurt timp, iar mama sa s-a recăsătorit cu bijutierul Bartolo di Michele, zis Bartoluccio, care va deveni un adevărat părinte și îndrumător pentru viitorul artist.
Lorenzo și-a făcut ucenicia în atelierul tatălui vitreg, iar în 1392 a fost recunoscut ca bijutier, primul bijutier-sculptor-pictor din Quattrocento, și a fost admis în „Ghilda Mătăsii și Aurului”.
Nouă ani mai târziu Ghiberti, care nu era prea cunoscut la acel moment, s-a înscris la concursul organizat de fondul Arte di Calimala pentru proiectul a două dintre cele trei porți de bronz ale Baptisteriului Sfântul Ioan Botezătorul din Florența. Printre cei șase concurenți ai săi se aflau mai experimentații Filippo Brunelleschi, Niccolò di Piero Lamberti și Jacopo della Quercia.
Baptisteriul din Florența, lăcaș de cult aferent Catedralei Santa Maria del Fiore, a fost construit între anii 1059 și 1128.
Aici a fost botezat poetul italian Dante Alighieri, dar și multe alte figuri renascentiste, inclusiv membri ai familiei de’ Medici. În interiorul clădirii se află mormântul monumental al antipapei Ioan al XXIII-lea, realizat de Donatello. (antipapă este numit cel care susține că este papă, în ciuda faptului că alegerea sa este contestată de majoritatea cardinalilor).
Proiectul prezentat de Lorenzo Ghiberti, un basorelief de bronz pe tema Sacrificiul lui Isaac (care este expus astăzi la Palatul Bargello din Florența) a fost acceptat în unanimitate și se spune că marele Brunelleschi, văzând lucrarea, s-a retras din concurs. În opera lui Ghilberti Isaac era reprezentat nud, cu un corp atletic, în stilul sculpturilor antice, într-o manieră mult diferită față de moda epocii.
Pe 23 noiembrie 1403, Lorenzo a semnat contractul prin care se angaja să lucreze neîntrerupt la poarta baptisteriului, începând cu ziua de 1 decembrie și până la finalizarea ei, care urma să aibă loc în anul 1424. Contractul îi impunea artistului livrarea a trei basoreliefuri pe an, dar această clauză nu a fost respectată. Sculptorul a fost obligat apoi să se ocupe exclusiv de acest proiect, primind un salariu anual de 200 de florini.
Baptisteriul florentin are trei intrări care sunt încadrate de portaluri mari, căptușite cu bronz placat cu aur. Poarta de sud a fost concepută și executată de sculptorul Andrea Pisano, iar Ghiberti și-a început lucrarea cu poarta de nord, care reprezenta viața lui Hristos și a evangheliștilor.
După ce a făcut o scurtă vizită la Veneția, sculptorul a început decorarea porții de est, cea mai importantă operă a sa, la care a lucrat timp de 27 de ani, până în anul 1452.
Atelierul lui a devenit în această perioadă unul dintre principalele centre de interes din Florența, sculptorul era admirat și invidiat pentru măiestria sa, iar după finalizarea lucrării, când Michelangelo a văzut poarta de est, a exclamat: „Acestea sunt Porțile Paradisului!”
În 1414, Ghiberti a primit comanda de a executa 14 statui turnate în bronz ale sfinților protectori ai Florenței, lucrare finanțată de fondul Arte di Calimala, acestea urmând să fie așezate în nișele externe ale Bisericii Orsanmichele. Sculptorul a realizat trei dintre ele, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Matei și Sfântul Ștefan, lucrând pentru acest proiect între 1416 și 1427. Originalele se găsesc într-o stare perfectă în Muzeul Orsanmichele, iar în nișele externe ale bisericii au fost plasate copii.
În 1417, Lorenzo Ghiberti s-a căsătorit cu Marsila, fiica în vârstă de 16 ani a lui Bartolommeo di Lucca, un comerciant de piepteni. Cuplul a avut doi fii, pe Tommaso și Vittorio Ghiberti.
Artistul a fost mult mai bogat decât majoritatea colegilor săi, pentru că succesul i-a adus mari recompense financiare. O declarație fiscală din 1427 arată că deținea o suprafață considerabilă de teren în oraș și una și mai întinsă în afara Florenței și, de-a lungul anilor, proprietățile sale imobiliare au continuat să crească. Fiul lui, Vittorio, i-a călcat pe urme devenind aurar, dar nu a ajuns niciodată la faima părintelui său. Tommaso s-a alăturat afacerii familiei, ocupându-se de organizarea asistenților lui Lorenzo.
Între anii 1447-1455, Ghiberti a scris “Comentariile”, trei volume despre istoria artei din antichitate, de la Vitruvius și Plinius cel Bătrân, până în epoca sa, dar și o autobiografie, prima a unui artist.
Lorenzo Ghiberti a murit pe 1 decembrie 1455 la Florența și a fost înmormântat cu mari onoruri în biserica florentină Santa Croce.
Puteți vedea mai multe detalii ale “Porților paradisului” aici.
