Mihai Eminescu. Nașterea Poetului

Căminarul scoate din raft ceaslovul cu scoarțe verzi, plesnite. Moaie pana în călimară și scrie: “Astăzi, la 15 ianuarie 1850 s-au născut…” și se oprește… oare va fi băiat?

Ușa se deschide furtunatică și în încăpere intră, toată numai râs, baba Sia, cea care i-a moșit Ralucăi toți copiii.

Cât rachiu socotești domnia ta, căminare, că trebuie să-mi dai ca să-mi mai îndulcesc osteneala?

− Da’ spune…

− Ai un cucon, să-ți trăiească!

Căminarul năvălește spre ușă. Baba îi ține calea cu destoinicie:

− Domol, domol, până mâine în zori nu ți-l arăt, îți spun eu când…

− Cum e?

− Cum să fie? E frumos de n-are pereche…

Căminarul îi încredințează babei Sia sticla cu vutcă, în vreme ce afară, în ninsoare, se aude o sanie cu clopoței.

Rusu bagă capul pe ușă:

− A venit părintele cucoanei Raluca.

Eminovici dă buzna în curte, îl îmbrățișează pe bătrânul ghemuit într-o blană mițoasă de oaie, îi sărută mâna și îl poftește în odaia cărților.

− E gata de-acum?

− Ralu mi-a făcut un băiat. Mai ai un nepot.

− Și ce nume vreai să-i pui?

− Îi spun Mihai.

Pare să se lumineze… Vestea a ajuns în casele din jur, din hornuri începe să iasă fumul și vecinii înțeleg bucuria căminarului care, în numai zece ani de când a cerut-o de nevastă pe fata lui Vasile Jurașcu, e tată la șapte copii! Trec primele sănii pe ulița potopită de zăpadă. Căminarul scrie pe scoarța ceaslovului, pentru aducere aminte, anul, luna, ziua și “ceasurile evropienești” la care s-a născut Mihai. Curând aerul se umple de-un fum albăstrui, și de dincolo de dealuri transpar razele palide, ale soarelui iernatic, ca niște petale de brândușă răsărite printre arbori ninși, și dimineața se înstăpânește peste zare. Întâia dimineață a lui Mihai…

…Și zăpada nu e decât pulberea stelelor năruite în zboruri de milenii, până ca dintre ele să țâșnească Luceafărul…

Șerban

Nicolae

Iorgu

Ruxandra

Ilie

Maria

Mihai

(extras din “Miradoniz, Copilăria și adolescența lui Mihai Eminescu”, Gheorge Tomozei, 1970)

Primul născut dintre frații lui Mihai Eminescu, Șerban, a studiat medicina la Viena, s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a murit la Berlin pe 30 noiembrie 1874. Niculae, care s-a născut în 1843, s-a sinucis la Ipotești, în 1884. Iorgu, venit pe lume în 1844, a studiat la Academia Militară din Berlin, a avut o carieră de succes, dar a murit în 1873, la doar 29 de ani, din cauza unei răceli contractate în timpul unei misiuni, complicată cu tuberculoza de care suferea. Ruxandra s-a născut în 1845 și a murit după câteva zile, iar următorul băiat, Ilie, a venit pe lume în 1846 și a murit la doar 17 ani în timpul unei epidemii de tifos.

Maria, care s-a născut în 1848 sau 1849, a trăit doar șapte ani și jumătate. Aglae, venită pe lume în 1852, a fost căsătorită de două ori și a avut doi băieți, pe Ioan și pe George. A urmat, în 1854, nașterea Henrietei (Harieta), cea care l-a îngrijit pe Mihai Eminescu după ce acesta s-a îmbolnăvit, și care a murit la câteva luni după dispariția lui, în octombrie 1889, cel mai probabil din cauza tuberculozei. Matei, următorul fiu al familiei, s-a născut în 1856, a studiat Politehnica la Praga și a devenit căpitan în armata română. Ultimul copil, Vasile, s-a născut în 1857 și a murit în 1860, din cauze necunoscute.