La început, Silvia Chicoș a fost crezută un „copil minune”. Apoi a circulat versiunea că e vorba de pseudonimul unui actor cu experiență. Ca, în cele din urmă, să se afirme cu tărie că, de fapt, Silvia Chicoș nici nu există, ci e doar un nume pe care îl folosesc pe rând, la nevoie, actorii Radioului. Şi aşa, alergând de la o vârstă la alta, sărind peste decenii şi căpătând cele mai năstruşnice identităţi, Silvia Chicoş rămânea mereu nevăzută, dar mereu mai îndrăgită de ascultători.
Cine erau Niculiţă reporterul? Dar Tică şi Rică? Cine a fost Silvia Chicoş, care i-a însufleţit pe toţi? Scrisorile veneau una după alta la Radio și o cereau pe Silvia în noi roluri.
Tocmai se „născuse” pe undele radiofonice Mişka, un băieţel ager şi vioi, și apăruse, o dată cu el, şi numele Silviei Chicoş. Copiii l-au reauzit atunci când, strânşi în jurul radioului, au urmărit cu respiraţia întretăiată povestea lui Timur şi a băieţilor lui sau pe cea a Prinţului şi a Cerşetorului. Au urmat dimineţile când din aparat ţâşnea voiosul „Bun găsit! La microfon Niculiţă reporterul”. Silvia Chicoş cucerise inimile tutror.
“Acasă la Silvia Chicoş nu veţi găsi pe pereţi — ca la orice actor care se respectă — fotografii cu imagini din rolurile interpretate. Pentru simplul fapt că, în faţa microfonului, Volodea sau Timur, Prinţul sau Cerşetorul, Petea sau Niculiţă au avut cu toţii unul şi acelaşi chip: cel al unei fete scunde şi subţiri, cu pletele negre căzute pe umeri, cu ochii vii. Ba nu, uite o fotografie de spectacol şi, în ea, o fetiţă adevărată, cu fundă în păr şi rochie deasupra genunchilor. E totuşi Silvia Chicoş! Numai că atunci nu şi-a jucat rolul în travesti, ci la exact înfăţişarea şi vârsta cerută de rol. A fost rolul de debut…
Teatrul Bulandra prezentase, de puţină vreme, o nouă premieră — „Tessa” când, într-o seară, Nineta Gusti (care juca în travesti rolul unei fetiţe) s-a îmbolnăvit. Cine va apărea în locul ei, cine va putea învăţa rolul de la o zi la alta? Nimeni nu îşi mai aminteşte cui i-a venit ideea să o încerce pe fetiţa maşinistului Chicoş.
I s-a dat textul şi, a doua zi, fetiţa de 12 ani intra în scenă ca la ea acasă şi-şi spunea rolul fără greşeală. Abia după câteva spectacole a început să simtă că, înainte de a păşi pe scenă, se sufocă, a aflat atunci cu mirare că asta înseamnă emoţie, trac. În spectacolul următor — „Coloniale” — „tânără actriţă” avea un rol titular. Juca alături de V. Maximilian, Maria Filotti, Ion Talianu, M. Fotino”.
Silvia Chicoș s-a născut pe 16 septembrie 1923 și a debutat la vârsta de 12 ani, într-o piesă a companiei teatrale Bulandra. Cu talentul şi pasiunea ei neobosită pentru arta dramatică, actriţa a jucat ulterior în spectacolele trupelor conduse de Sică Alexandrescu şi Grigore Vasiliu Birlic. Ascultând sfaturile familiei, a urmat, după terminarea liceului, Academia comercială, dar, până la urmă, a ales scena.
În anul 1950, în paralel cu activitatea în teatru, Silvia Chicoș, care între timp devenise foarte populară, s-a dedicat emisiunilor radiofonice ale teatrului pentru copii, interpretând cu strălucire roluri de neuitat. Timp de aproape două decenii, pe calea undelor şi, în ultima parte a vieții, şi prin intermediul micului ecran, actrița a fost aproape zi de zi în compania celor mici.
“Aici, la microfon, actorul nu are satisfacția imediată a muncii sale. Pe scenă sunt aplauzele. Cu toate astea primesc nenumărate scrisori de la ascultători, scrisori care îmi răsplătesc strădania”, mărturisea într-un interviu din anii ’60.
A intrat apoi în trupa Teatrului pentru copii „Ion Creangă“ chiar de la înființarea instituției, fiind distribuită în spectacole ca „Nu prea albă ca zăpada“ sau „N-aţi văzut dumneavoastră un tată?“, continuându-și cu entuziasm înregistrările la radio și televiziune și, deşi era grav bolnavă, răspundea zilnic scrisorilor pe care le primea din toate colţurile ţării.
Actrița a încetat din viață pe 24 octombrie 1969 la Londra, în urma unei suferințe îndelungate, și a fost înmormântată la Cimitirul Sfânta Vineri.
“…Silvia Chicoș? Face parte din generaţia mea, ea a fost vocea noastră! O voce năstruşnică, îndrăzneaţă, a unui prichindel vesel în ciuda greutăţilor, optimist împotriva oricăror dovezi de-o clipă, convins fiind că Binele şi Dreptatea înving până la urma şi gata de aceea să se ia pentru ele la harţă cu Zmeul cel cinic şi rău…
Îmi aduc aminte de anii când ne-am întâlnit. Pe atunci, în jurul emisiunilor pentru copii ale posturilor de radio se adunaseră o seamă de tineri artişti scriitori, interpreţi, compozitori, regizori care dădeau adevărate bătălii pentru dreptul copiilor la optimism, pentru dreptul lor la sensibilitate şi vis.
Fireşte, încă din vremea aceea ştiam că actriţa este atinsă de o boală grea. Timp de aproape douăzeci de ani, Arici din „Furtuna”, David Copperfield, Niculiță Reporterul, Prinţul si Cerşetorul, dădeau în taină o încăpăţânată şi continuă bătălie. În inflexiunile vesele care lansau şlagăre neuitate de ascultători nu se simţea că Silvia urca tot mai greu treptele Radiodifuziunii, sprijinită în baston, ajutată de prieteni, — pentru ca până la urmă să-şi rostească textele emisiunilor ei de dimineaţă dinaintea unui microfon coborât la înălţimea căruciorului. Cum glumea ea însăşi: „Chiar ca pentru copii”.
…Pentru copii — o ştie toată lumea — moartea nu există. Pentru ei să mori înseamnă doar să închizi ochii, în timp ce în jurul tău sunetele lumii nu contenesc. Cât ar fi de extraordinar, Silvia Chicoș a izbutit acest lucru”, scria poeta Mioara Cremene la dispariția actriței.
Surse:
Flacăra, 1960, 1963, 1969
România liberă, 1965
Universul, 1942
