În 1772, regele Ludovic al XV-lea a decis să-i facă un dar nemaivăzut ultimei sale amante, Madame du Barry, pe
care o cunoscuse prin intermediul primului său valet de cameră. Jeanne du Barry iubea luxul și era extrem de răsfățată de suveran, iar regele i-a facut cadou un servitor bengalez foarte tânăr pe nume Zamor, pe care frumoasa metresă l-a îmbrăcat în haine elegante pentru a-l scoate în evidență.
Rutina zilnică a contesei du Barry începea la ora 9, când Zamor îi 
aducea o ceașcă cu ciocolată caldă. După ora 10, femeia era îmbrăcată de servitori într-o rochie elegantă și era împodobită cu bijuterii, apoi coaforul Nokelle (care venea pentru ocazii speciale) sau Berline, care îi făcea coafura zilnică, veneau să-i coafeze părul pudrându-l cu pulberi și făcându-i bucle. După ce era aranjată, metresa regală primea croitoresele și bijutierii din Paria care sperau că va cumpara câte ceva din ofertele lor extrem de sofisticate.
Regele Ludovic îi oferise un buget aproape nelimitat pentru vestimentație, iar
darul cel mai pretios pe care a încercat să i-l ofere a fost un colier estimat la pretul de 2.000.000 de livre. Suveranul le-a cerut bijutierilor parizieni Boehmer și Bassenge să creeze aceasta bijuterie cu diamante care să le depășească pe toate celelalte realizate până atunci în grandoare. Colierul urma să fie realizat din mai multe diamante mari, aranjate într-un design elaborat, iar bijutierii au avut nevoie de mai mulți ani și de o sumă mare de bani pentru a face rost de un set adecvat de diamante, însă între timp Ludovic al XV-lea a murit de variolă și amanta regală, madame du Barry, a fost alungată de la curte de către succesorul său.
Bijutierii au sperat că noua regină a Franței, Maria Antoaneta, ar putea cumpăra colierul și, într-adevăr, în 1778 noul rege, Ludovic al XVI-lea, i l-a oferit soției, dar aceasta l-a refuzat, afirmând că banii ar fi putut fi cheltuiți pentru echiparea soldaților. Unii biografi susțin însă că Maria Antoaneta a refuzat colierul deoarece nu a vrut să poarte o bijuterie care fusese proiectată pentru o altă femeie, mai ales că acea femeie fusese una pe care ea o detesta.
După ce s-au străduit zadarnic să plaseze colierul în afara Franței, bijutierii au încercat încă o dată să i-l vândă Mariei Antoaneta, dar regina a refuzat din nou.
O doamna semi-obscură din clasa medie pariziană, Jeanne de la Motte, descendentă a unui fiu nelegitim al regelui
Henric al II-lea, care era căsătorită cu un ofițer de jandarmi, a pus atunci la cale un plan pentru a valorifica frumoasa bijuterie. Această Jeanne de la Motte a devenit amanta Cardinalului de Rohan, un fost ambasador francez la curtea de la Viena, căzut în dizgrația Mariei Antoaneta.
Cardinalul încerca să recâștige favorurile reginei și a înghițit fără prea multe întrebari scenariul amantei sale, madame de la Motte, care îi spusese că este o apropiată a reginei și, ca să fie cât mai credibilă, îi aducea constant scrisori cardinalului, spunându-i că sunt de la suverană. Tonul acestor epistole era neobișnuit de cald, iar cardinalul a fost convins că Maria Antoaneta e îndrăgostită de el. 
Aflat în această situație ingrată, Rohan a făcut tot ce putea pentru a o întâlni pe regină, iar Jeanne de la Motte a pus la cale o înscenare: a plătit o prostituată care semăna foarte bine cu Maria Antoaneta să se întâlnească noaptea, în grădina Palatului Versailles, cu naivul cardinal. În acest timp, escroaca împrumuta periodic sume din ce în ce mai mari de bani și cu ajutorul lor a reușit să urce în ierarhia de la curtea regală, mințindu-i pe toți cei pe care îi întâlnea că e prietena Mariei Antoaneta.
În ianuarie 1785 Jeanne de la Motte i-a spus cardinalului că regina voia să cumpere colierul de diamente, dar că nu poate să facă o achiziție publică atât de costisitoare într-o perioadă de criză financiară și că s-ar fi gândit ca Rohan să acționeze bijuteria ca intermediar secret.
Îndrăgostit și prostit de minciunile Jeannei de la Motte, Rohan a negociat achiziționarea colierului pentru 2.000.000 de livre, bani care urmau să fie plătiți în rate. Evident, a pretins că are autorizarea Mariei Antoaneta pentru
investiție și le-a arătat bijutierilor condițiile tranzacției scrise de regină. Când s-a dus să ia colierul, a fost însoțit de un bărbat pe care l-a crezut un valet de la Versailles, dar, de fapt, acestea era soțul lui madame de la Motte, care a preluat colierul și l-a dus la Londra, unde l-a dezmembrat pentru a putea vinde diamantele bucată cu bucată.
Când a sosit timpul să plătească prima rată, Jeanne de la Motte, rămasă la Paris, a folosit banii pe care îi împrumutase de la cardinal, însă fondurile erau insuficiente astfel încât unul dintre bijutieri s-a plâns reginei. Maria Antoaneta, uluită, a declarat că nu a comandat și nici nu a primit vreun colier.
Pe 15 august 1785, când întreaga Curte îi aștepta pe rege și pe regină să ajungă la biserica unde oficia chiar cardinalul Rohan, prelatul a fost luat pe sus și dus în fața Curții pentru a explica întreaga afacere a dispariției bijuteriei. Naiv, a arătat scrisorile semnate “Maria Antoaneta de Franța”, regele și-a dat seama că totul este un fals, pentru că familia regală semna doar cu numele mic, iar Ludovic al XVI-lea a dispus ca Rohan să fie dus la Bastilia. Jeanne a fost arestată trei zile mai târziu, dar apucase să distrugă toate documentele compromițătoare.
A urmat un proces senzational pentru epocă, în urma căruia cardinalul a fost achitat, Jeanne de la Motte a fost condamnată la biciuire, însemnată cu fierul înroșit cu litera “V” (de la voleuse, “hoață”) pe ambii umeri și închisă pe viață în pușcăria prostituatelor, la Salpêtrière. Un an mai târziu femeia a reușit să evadeze și a plecat la Londra unde, în 1789, și-a publicat memoriile.
În ciuda faptului că Maria Antoaneta nu știa nimic despre uriașa escrocherie, procesul i-a distrus reputația pentru că în ochii publicul a fost considerată direct vinovată.
Cardinalul a supraviețuit Revoluției franceze și și-a trăit restul vieții în exil, jandarmul Nicolas de la Motte s-a întors la Paris, iar Jeanne a murit la Londra ca urmare a rănilor suferite după ce a căzut de la fereastra camerei sale de hotel, în timp ce se ascundea de niște creditori de la care împrumutase sume mari de bani.
