Alfredo James Pacino s-a născut pe 25 aprilie 1940 în cartierul East Harlem din New York City și a fost fiul Rosei Gerardi și al lui Salvatore Pacino, ambii de origine italiană. Părinții săi au divorțat când băiatul avea doar doi ani, iar Alfredo s-a mutat cu mama sa în Bronx, unde a locuit cu bunicii materni, Kate și James Gerardi, care emigraseră în tinerețe din Sicilia.
În adolescență, Pacino era poreclit “Sonny” de prietenii săi, voia să devină jucător de baseball și, la un moment dat, i s-a spus “Actorul”, pentru talentul cu care imita diverse vedete de la Hollywood. Băiatul a urmat liceul Herman Ridder Junior și apoi s-a înscris la cursurile Liceului de Artele Spectacolului. Mama lui nu a fost de acord cu aspirațiile sale de a intra în lumea show-biz-ului și, după o ceartă zdravănă, a plecat de acasă și a avut diverse locuri de muncă prost plătite devenind comis-voiajor, controlor de bilete, portar sau funcționar poștal pentru a putea câștiga câțiva bani ca să-și plătească studiile.
Pacino a început să fumeze și să bea la vârsta de nouă ani și a consumat marijuana ocazional la vârsta de 13 ani, dar nu s-a atins de drogurile periculoare pentru că cei mai buni prieteni ai săi au murit din cauza stupefiantelor în acea perioadă. Crescând în Bronx, adolescentul a luat parte la tot felul de confruntări între găștile din cartier și a fost considerat un copil-problemă.
Inițial a jucat în diverse piese de teatru la săli underground din New York, apoi s-a alăturat studioului HB și aici l-a cunoscut pe profesorul Charlie Laughton, care i-a devenit mentor și cel mai bun prieten. Viitorul actor era însă adesea șomer, nu avea bani de chirie și, uneori, dormea pe străzi, în teatre sau prin casele prietenilor.
În 1962, Rose, mama lui Al Pacino a murit la vârsta de 43 de ani și anul următor a murit și bunicul său, Iacob, iar artistul va mărturisi mai târziu: “Aveam 22 de ani și cei mai influenți doi oameni din viața mea au dispărut.”
După patru ani petrecuți la HB Studio, tânărul a dat o serie de audiții pentru a deveni membru al organizației Actors Studio și a fost în cele din urmă admis: “Studioul Actorilor a însemnat atât de mult pentru mine, acesta a fost un punct de cotitură remarcabil în viața mea. Actorul și profesorul Lee Strasberg m-a determinat să renunț la toate locurile de muncă anterioare și să rămân doar la actorie. Iubea atât de mult actorii…”
În 1967, Pacino a primit primul său contract la Teatrul Charles Playhouse din Boston, câștigând un salariu fabulos pentru el în acea perioadă, 125 de dolari pe săptămână. Aici a cunoscut-o pe actrița Jill Clayburgh, iar cei doi au trăit o poveste de dragoste timp de cinci ani și au decis să se mute împreună.
Un an mai târziu a fost distribuit în „The Indian Wants the Bronx” la Astor Place Theatre, spectacol care a avut un mare succes, apoi a primit un rol în „It’s Called the Sugar Plum”, perioadă în care a fost remarcat de impresarul Martin Bregman, care i-a devenit manager și care, mai târziu, l-a încurajat să accepte ofertele de a juca în The Godfather, Serpico și Dog Day Afternoon. Pacino a povestit despre întâlnirea cu acesta: “Martin Bregman m-a descoperit… Aveam 25 – 26 de ani… m-a descoperit și mi-a devenit manager. Și de aceea sunt azi aici. Îi datorez acest lucru lui Marty, chiar o fac”.
Pe 25 februarie 1969, Pacino și-a făcut debutul pe Broadway în piesa “Don Petersen’s Does a Tiger Wear a Necktie?” la Teatrul Belasco, rol pentru care a obținut premiul Tony în aprilie 1969, și-a continuat cariera pe scenă în anii 1970, câștigând un al doilea premiu Tony, iar în 1971 a fost distribuit în primul său film pe marele ecran, pelicula “The Panic in Needle Park”, care l-a adus în atenția regizorului Francis Ford Coppola. Acesta îl va oferi un an mai târziu rolul lui Michael Corleone în “Nașul”, film care îi va aduce consacrarea în cinemmatografie. Deși Coppola îi chemase la probe pe mai cunoscuții la acea data Jack Nicholson, Robert Redford, Warren Beatty și Robert De Niro, l-a ales pe Al Pacino, iar filmul i-a adus prima nominalizare la Premiile Oscar.
În 1973 Pacino a jucat alături de Gene Hackman în filmul “Sperietoare” pentru care a câștigat Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes și în același an a fost nominalizat la Premiile Oscar pentru cel mai bun actor după ce a jucat în “Serpico”. În 1974, Pacino a primit din nou rolul lui Michael Corleone în partea a II-a a filmului “Nașul” peliculă care a obținut Oscarul pentru cel mai bun film, iar în 1975 a jucat în “După amiază de câine”, filmul lui Sidney Lumet, obținând din nou nominalizarea pentru cel mai bun actor.
Au urmat peliculele “Bobby Deerfield”, regizat de Sydney Pollack și “… And Justice for all”, iar după anii ’80: “Încrucișarea”, “Autor!, Autor!”, „Scarface”, „Când dragostea ucide”, partea a treia din „Nașul”, „Totul sau nimic”, „Parfum de femeie”, „Carlito”, „Donnie Brasco”, „Pact cu diavolul”, „Cu cărțile pe masă”, „Neguțătorul din Veneția”, „Ocean’s Thirteen – Acum sunt 13”, “The Irishman” sau „Crime justificate”.
Actorul are trei copii, fiica cea mare, Julie Marie, născută în 1989, fiind provenită din relația sa cu profesoara de actorie Jan Tarrant, iar gemenii Anton James și Olivia Rose, născuți în ianuarie 2001, o au ca mamă pe actrița Beverly D’Angelo, dar nu a fost căsătorit niciodată.
Al Pacino a avut o relație de lungă durată cu Diane Keaton, colega sa din trilogia “Nașul” și mai multe aventuri cu Tuesday Weld, Jill Clayburgh, Marthe Keller, Kathleen Quinlan și Lyndall Hobbs, iar ultima sa iubită a fost actrița argentiniană Lucila Polak, alături de care a locuit timp de 10 ani, până în 2018.
Ultimele roluri ale lui Al Pacino, care împlinește astăzi 83 de ani, au fost cel al lui Aldo Gucci din “House of Gucci”, peliculă realizată în 2001, și cel al principalului avocat al apărării în “American Traitor: The Trial of Axis Sally”.
Surse:
Al Pacino at IMDb
“Al Pacino honoured at White House”, BBC News, 2012
Francine Cohen, Al Pacino: ‘It’s never been about money. I was often unemployed’, The Guardian, 2015
