Alexandre Dumas tatăl | Lupta cu prejudecățile rasiale

Alexandre Dumas este considerat astăzi unul dintre cei mai populari scriitori francezi din toate timpurile, istoricii literari numărând nu mai puțin de 37.267 de personaje în cele 100.000 de pagini ale operei sale. Multe dintre romanele istorice de aventură, printre care “Contele de Monte Cristo”, “Cei trei muschetari”, “După douăzeci de ani” și “Vicontele de Bragelonne” au fost inițial publicate ca foiletoane, iar în secolul XX cărțile au fost adaptate pentru aproape 200 de filme. Ultimul roman al lui Dumas, “Cavalerul din Sainte-Hermine”, neterminat la moartea sa, a fost completat de Claude Schopp și publicat în 2005.

“Republicarea repară o nedreptate. Această nedreptate l-a afectat pe Dumas încă din copilărie, la fel cum pielea strămoşilor săi sclavi a fost marcată cu fierul înroşit”, spunea președintele Franței de la acea dată, Jacques Chirac, în 2002, când rămășițele scriitorului au fost mutate în Panteonul din Paris.

Bunicul viitorului scriitor, marchizul Antoine-Alexandre Davy de la Pailleterie, fusese trimis în colonia Saint-Domingue, în Haiti de astăzi, unde a avut o relație cu Marie-Césette Dumas, o sclavă de culoare. Unii istorici consemnează că bunicul lui Dumas a cumpărat-o pe această Cesette de la un anumit domn de Mirribielle la un preț exorbitant, apoi, după ce a trăit cu ea pentru câțiva ani, a vândut-o, împreună cu cele două fiice ale ei, unui baron din Nantes. O sursă mai credibilă este certificatul de căsătorie al tatălui scriitorului și un contract care menționează numele Thomas-Alexandre Dumas ca fiind copilul pe care, în 1762, această tânără l-ar fi născut, după care, la scurt timp, ar fi murit.

Marchizul s-a întors în Normandia cu fiul său, Alexandre, care avea 14 ani, dar în Franța sclavia încă exista, iar băiatul a avut de suferit din cauza faptului că era de culoare și mai ales pentru că era copilul unei sclave.

În 1786, Thomas-Alexandre s-a înrolat în armata franceză, folosind numele de familie al mamei sale, Dumas, ca să protejeze reputația familiei tatălui. În timpul Revoluției Franceze, marchizul Antoine-Alexandre Davy de la Pailleterie și-a pierdut proprietățile, dar Thomas-Alexandre Dumas a făcut o carieră militară excepțională, ajungând la gradul de general înainte de a împlini vârsta de 31 ani.

Tânărul s-a căsătorit cu Marie-Louise Elisabeth Labouret, iar pe 24 iulie 1802, în orășelul Villers-Cotterêts de lângă Paris, s-a născut fiul lor, Alexandre Dumas, viitorul scriitor a cărui operă a încântat zeci de generații de copii și adolescenți.

Din păcate, tatăl său, generalul, a murit în 1806, când Alexandre avea trei ani și jumătate, iar micuțul a fost crescut de mamă și a primit o educație mai degrabă mediocră până când l-a preluat bunicul patern. Avea nouă ani când a intrat la colegiul Abbe Grégoire din Villers-Cotterêts, unde a primit elementele de bază ale instruirii primare, studiind aici până în 1813.

La vârsta de treisprezece ani, Alexandre nu știa mai nimic, singura lui educație rezumându-se la citirea Bibliei, a poveștilor mitologice și povestirilor O mie și una de nopți. Cu toate acestea, caligrafia lui era excepțională, astfel că a fost angajat la un notar.

În 1822, Dumas a plecat la Paris cu 53 de franci în buzunar, pentru a scăpa de sărăcia și de umilințele pe care le cunoscuse mama sa, Marie-Louise Labouret, din cauza lipsurilor materiale. A obținut în scurt timp un post de ajutor de notar și a descoperit Comedia Franceză, mergând frecvent la fascinantele spectacole de teatru.

A fost începutul unei noi vieți pentru Alexandre pentru că, nu după mult timp, datorită caligrafiei sale impecabile, a intrat în slujba Ducelui d’Orléans, a început să fie relativ bine plătit și și-a putut aduce mama la Paris.

Un an mai târziu, pe 27 iulie 1824, s-a născut fiul său, Alexandre, viitorul scriitor Dumas-fiul, dintr-o relație cu o croitoreasă pe nume Laure Labay. Copilul a fost nelegitim până când Dumas a decis să îl recunoască, pe 17 martie 1831, la câteva zile după venirea pe lume a unei alte fiice, Marie-Alexandrina, care se născuse pe 5 martie 1831, din relația pe care scriitorul a avut-o cu o anume Belle Kreilssamer.

Alexandru Dumas s-a căsătorit în februarie 1840 cu actrița Ida Ferrier și s-a mutat cu ea în Florența. A avut multe alte aventuri și cel puțin încă doi copii, Micaëlla-Clélie-Josepha-Élisabeth Cordier, născută în 1860, fiica Éméliei Cordier, și Henry Bauer, fiul Annei Bauer.

Dumas a fost adesea supus atitudinilor rasiste ale contemporanilor săi, iar într-o discuție despre teoria evoluționistă a lui Charles Darwin, al cărei apărător public era, i-a dat următoarea replica unui adversar care l-a provocat:

– Apropo, dragă maestre, cunoști oameni negri?

– Da, cu siguranță! Tatăl meu era mulatru, bunicul meu era negru, iar străbunicul meu era o maimuță. Vedeți, domnule, familia mea începe acolo unde se termină a dumneavoastră.

Este, de asemenea, menționat un episod în care Mademoiselle Mars, societară a Comediei Franceze, a exclamat după ce l-a primit în casa ei pe scriitor: “Miroase a negru, deschideți ferestrele!”

În 1846, Alexandre Dumas și-a construit propriul teatru la Paris, pe Boulevard du Temple, pe care l-a numit “Théâtre-Historique”. Instituția a fost inaugurată în 1847, dar a intrat în faliment în 1850. Creditorii s-au luptat să-și recupereze fondurile investite și Dumas a fost obligat să-și scoată la licitație castelul în care locuia.

Era vorba chiar despre Castelul Monte Cristo, reședință pe care Alexandre Dumas o construise în 1846 într-un parc de nouă hectare, amenajat în stil britanic, la Port-Marly. În 1844, scriitorul, aflat în plină glorie, cumpărase terenul și îi comandase arhitectului Hippolyte Durand construcția acestui castel în stil neorenascentist. La inaugurarea din 25 iulie 1847, 600 de persoane au fost invitate de Dumas să-i fie oaspeți la Castelul Monte Cristo.

Implicat nu doar în viața literară și artistică pariziană, scriitorul avea opțiuni politice ferme. Pe 10 decembrie 1851, Dumas s-a autoexilat la Bruxelles, împreună cu Victor Hugo, pentru a protesta împotriva împăratului Napoleon al III-lea. În jurul anului 1866, a avut o aventură cu Adah Isaacs Menken, o cunoscută actriță americană, aceasta fiind ultima dintre cele aproape 40 de amante ale sale menționate de cercetătorul Claude Schopp.

Alături de Victor Hugo, Charles Baudelaire, Gérard de Nerval, Eugène Delacroix și Honoré de Balzac, Dumas a fost membru al cunoscutului “Club des Hashischins”, care a funcționat între 1844 și 1849. Grupul elitei intelectuale și artistice a Parisului se întâlnea lunar pentru a consuma hașiș la hotelul doctorului Lauzun. De altfel „Contele de Monte Cristo”, cartea lui Dumas, conține mai multe referiri la consumul de hașiș.

În septembrie 1870, după un accident vascular care l-a lăsat pe jumătate paralizat, scriitorul s-a mutat în vila fiului său din Puys, Neuville-lès-Dieppe, unde a murit pe 5 decembrie 1870. Dumas a fost înmormântat în orașul în care s-a născut, Villers-Cotterêts, în departamentul Aisne, dar evenimentul a fost umbrit de izbucnirea Războiului franco-prusac.

Pe 30 noiembrie 2002, când rămășițele lui Alexandre Dumas au fost transferate la Panteonul din Paris, cu ocazia bicentenarului nașterii sale, mii de oameni, printre care mulţi copii, au însoţit procesiunea. Sicriul a fost înconjurat de patru muschetari călare şi a fost acoperit de catifea albastră pe care scria cu litere argintii: “Toţi pentru unul unul pentru toţi”, fiind dus spre ultimul loc de veci într-o căruţă trasă de catâri şi precedată de toboşari. Când sicriul a ajuns la Panteon, un metis călare pe un cal alb a venit în întâmpinarea convoiului și a citit faimoasa scrisoare a lui Victor Hugo către copiii lui Dumas: “Numele de Alexandre Dumas este mai mult decât francez, este european, este mai mult decât european, este universal (…) Alexandre Dumas este unul dintre acei oameni pe care îi putem numi deschizători de drumuri”.