Almina și Lordul Carnarvon, legătura dintre Downton Abbey și mormântul faraonului Tutankhamon

George Edward Stanhope Molyneux Herbert, al 5-lea conte de Carnarvon, s-a născut pe 26 iunie 1866 în cartierul Mayfair din Londra, fiind singurul fiu al lui Henry Herbert, al 4-lea conte de Carnarvon, un distins om de stat conservator, și al primei sale soții, Lady Evelyn Stanhope. Tânărul a fost educat la Eton College și Trinity College, Cambridge și în 1885 a moștenit moșia Bretby Hall din Derbyshire de la bunica sa maternă, Anne Elizabeth.

Pe 26 iunie 1895 Lordul Carnarvon s-a căsătorit cu Almina Victoria, fiica nelegitimă a bancherului milionar Alfred de Rothschild, la Biserica Sf. Margareta din Westminster, primind din partea socrului 500.000 de lire sterline la nuntă, o casă în luxosul cartier Mayfair, o colecție de artă și, în plus, bancherul a achitat toate datoriile pe care tânărul le avea la acel moment. Cuplul a avut doi copii: Henry George Herbert, al 6-lea conte de Carnarvon, și Lady Evelyn Leonora Almina Herbert.

 

Devenit extrem de bogat datorită soției sale, Carnarvon a fost cel mai cunoscut proprietar de cai de curse din epocă, iar în 1902 a înființat la Highclere, reședința familiei, o herghelie unde creștea cai de rasă. În 1905 s-a alăturat Jockey Club-ului și trei ani mai târziu a fost numit unul dintre administratorii noului hipodrom Newbury.

Pasionat de automobilism, în 1903 lordul a suferit un accident grav lângă Bad Schwalbach, în Germania, iar după o lungă convalescență, medicii l-au sfătuit să nu mai rămână în timpul iernilor în Anglia. Din acel moment, el și Lady Carnarvon mergeau adesea în timpul anotimpurilor reci în Egipt, ocazie cu care bărbatul a devenit un pasionat egiptolog și a început să cumpere antichități locale pentru colecția sa din Anglia.

 

 

Cuplul locuia în acel moment în superbul Castel Highclere, cunoscut astăzi pentru că a fost locația principală a serialului britanic Downton Abbey, casă care era în proprietatea familiei Carnarvon încă din 1679.

În 1907 lordul s-a angajat să sponsorizeze excavarea mormintelor din complexul Deir el-Bahri, aflat lângă Teba, pe malul vestic al Nilului, în partea opusă orașului egiptean Luxor și l-a angajat pe arheologul Howard Carter să conducă lucrările, la recomandările lui Gaston Maspero, directorul Departamentului de Antichități din Egipt.

În 1914, lordul a primit dreptul de a săpa în Valea Regilor, înlocuindu-l pe omul de afaceri american Theodore Davis, care se retrăsese din motive medicale de la lucrări, și l-a ales din nou pe Carter pentru a coordona săpăturile, plănuind o cercetare sistematică a văii pentru a descoperi mormintele ratate la expedițiile anterioare, în special cea a faraonului Tutankhamon. Săpăturile au fost întrerupte în timpul Primului Război Mondial, dar au fost reluate la sfârșitul anului 1917.

 

 

În această perioadă Lady Carnarvon se ocupa de organizarea spitalului pe care îl deschisese încă de la începutul războiului într-o aripă a superbului Castel Highclere, ajutând ea însăși la procurarea proviziilor de bandaje și medicamente și lucrând cot la cot cu asistentele medicale. Spitalul s-a mutat ulterior la Mayfair, în Londra, iar după război, în 1919, Lady Carnarvon a refuzat din modestie numirea sa în funcția de comandant al Ordinului Imperiului Britanic.

Soțul ei a reluat excavațiile pe Valea Regilor și până în 1922 nu se găsise nimic semnificativ, astfel că lordul a decis că acesta va fi ultimul an în care va finanța săpăturile, dar pe 4 noiembrie 1922 Howard Carter i-a trimis o telegramă în care îi scria: “În cele din urmă am făcut o descoperire minunată în vale; un mormânt magnific cu sigiliile intacte. Am reacoperit excavațiile până la sosirea ta. Felicitări!”

 

Lordul Carnarvon, însoțit de fiica sa, Lady Evelyn Herbert, a plecat spre Egipt, ajungând la Luxor pe 23 noiembrie 1922. A doua zi cei doi au fost prezenți când a fost curățată scara către camerele mormântului și a fost găsit un sigiliu care conținea cartușul hieroglific al lui Tutankhamon fixat pe ușa exterioară. Ușa a fost îndepărtată, coridorul din spatele ei care era plin de dărăpănături a fost degajat și s-a ajuns la camera principală.

După trei zile, pe 26 noiembrie, Carnarvon a fost de față când arheologul Carter a făcut o mică breșă în colțul din stânga sus al ușii, care i-a permis să privească în camera mormântului. Când Carnarvon a întrebat: “Poți vedea ceva?” Carter i-a răspuns “Da, lucruri minunate!”. Apoi mormântul a fost securizat, urmând a fi deschis a doua zi, în prezența unui oficial al Departamentul Egiptean de Antichități. Cu toate acestea, în acea noapte, Carter, asistentul său, Arthur Callender, Lordul Carnarvon și Lady Evelyn au făcut o vizită neautorizată, devenind primii oameni din timpurile moderne care au intrat, conform unor surse, în camera mormântului.

 

 

A doua zi dimineață, pe 27 noiembrie, a fost efectuată deschiderea camerelor în prezența autorităților egiptene, ocazie cu care a fost amenajată o sursă de iluminat electric, care a dezvăluit nenumărate obiecte de preț din interior, inclusiv canapele aurite, cufere, tronuri și altare. Martorii au observat, de asemenea, că există alte două camere, iar cea a mormântului era păzită de două statui în mărime naturală ale lui Tutankhamon și, în ciuda zvonurilor anterioare că situl ar fi fost jefuit, s-a dovedit că mormântul era practic intact.

Lordul a călătorit în Anglia în decembrie 1922, dar a revenit în Egipt în ianuarie 1923 pentru a fi prezent la deschiderea oficială a camerei interioare a mormântului. Spre surprinderea opiniei publice, Carnarvon vânduse însă drepturile exclusive pentru fotografii și informații privind excavarea sitului către ziarul The Times și, deși acest lucru a ajutat la finanțarea lucrărilor, a creat un conflict deshis cu alte ziare britanice și cu autoritățile egiptene, mai ales pentru că jurnaliștii locali fuseseră excluși de la toate evenimentele.

 

Spre sfârșitul lunii februarie, lordul s-a certat cu Carter, probabil motivul fiind modul în care autoritățile egiptene s-au implicat în șantier, și a închis temporar excavarea. Lucrările au fost reluate la începutul lunii martie, Carnarvon și-a cerut scuze pentru cum acționase, dar la scurt timp după aceea s-a îmbolnăvit grav.

Pe 19 martie 1923, lordul a fost mușcat de un țânțar, iar mica leziune s-a infectat. Bărbatul a murit pe 5 aprilie la Hotelul Continental-Savoy din Cairo și, conform rapoartelor medicilor, cauza decesului a fost o infecție în sânge care a evoluat spre pneumonie. Două săptămâni mai târziu soția sa, Lady Almina Carnarvon i-a dus rămășițele în Anglia, mormântul său fiind amplasat pe un deal de lângă una din reședințele familiei de la Beacon Hill, Hampshire. După moartea lordului, arheologul Carter a continuat săpăturile, dar guvernul egiptean a preluat administrarea conținutului mormântului. Ziarele au scris mai multe articole despre așa-numitul “Blestem al lui Tutankhamon” sau “Blestemul mumiei”, dar Howard Carter a respins astfel de speculații, comentând că sentimentele egiptologilor nu sunt de teamă, ci de respect, niște trăieri complet opuse superstițiilor prostești”.

 

 

Soția lordului, Almina, s-a recăsătorit mai târziu cu colonelul Ian Onslow Dennistoun și a locuit cu noul ei soț într-o casă separată din incinta castelului Highclere, apoi cei doi soți s-au mutat pe insula Wight. După moartea colonelului Dennistoun, în 1938, văduva a închiriat o casă în Regent’s Park din Londra și nu după mult timp s-a mutat lângă Minehead, în Somerset. Deși primea sprijin financiar de la fiul ei, trăia la un nivel care depășea cu mult mijloacele sale și a acumulat datorii mari, iar în 1951 a fost considerată falită.

Almina a vândut în cele din urmă reședința Somerset și s-a mutat într-o casă din Bristol, unde locuia doar cu menajera și însoțitoarea ei, Anne Leadbetter. Fosta soție a lordului Carnarvon a murit pe 8 mai 1969, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul Frenchay din oraș.

 

În 2007, actualii proprietari, George, al VIII-lea Lord Carnarvon (născut în 1956) și cea de-a doua sa soție, Lady Fiona Carnarvon, au deschis o expoziția egipteană în subsolul castelului, pentru a spune adevărata poveste a descoperirii mormântului lui Tutankhamun de către străbunicul lor, cel de-al 5-lea conte, și pentru a-i aduce un omagiu Alminei.

 

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *