Ambiția longevivei prințese Clémentine d’Orléans: fiul ei, Ferdinand, a devenit prinț și apoi rege al Bulgariei

Marie Clémentine Léopoldine Caroline Clotilde d’Orléans, cunoscută ca Mademoiselle de Beaujolais, s-a născut pe 6 martie 1817 la Château de Neuilly, în Neuilly-sur-Seine, la scurt timp după Restaurarea Bourbonă, fiind cea mai mică fiică a lui Ludovic-Filip, regele Franței în perioada Monarhiei din Iulie (între 1830 și 1848) și a soției sale, Maria Amalia a celor Două Sicilii.
Clémentine a fost considerată o frumusețe a epocii, a luat lecții de istorie de la Jules Michelet și, când a ajuns la vârsta căsătoriei, a devenit căutată de aproape toate familiile regale din Europa. În 1836 s-a zvonit că tânăra se va căsători cu vărul ei, Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii, care era văduv, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Regele Leopold I al Belgiei a organizat căsătoria tinerei cu prințul August de Saxa-Coburg și Gotha, care era strâns legat de casele regale din Marea Britanie, Portugalia, Spania, Belgia, Brazilia, Mexic și Austro-Ungaria, contractul de căsătorie fiind semnat la Viena pe 24 februarie 1843 de ambasadorul francez Charles Joseph, care a reprezentat-o pe Clémentine, și de ambasadorul belgian, baronul O’Sullivan, care l-a reprezentat pe August.
blankÎnainte de nuntă, cuplul și-ar fi dorit să locuiască în Austria și i-a transmis o cerere prințului Metternich, pentru a ști cum va fi primit soțul prințesei la curtea de la Viena. Răspunsul a fost că ea este binevenită în calitate de membră a familiei Bourbonilor, dar curtea austriacă nu-l va recunoaște pe August ca Alteță Regală. În consecință, s-a decis că prințul August va locui în Franța și va intra în serviciul Franței, deși era supus austriac.
Pe 20 aprilie 1843, prințesa Clémentine s-a căsătorit cublank prințul August la Château de Saint-Cloud, în prezența multor capete încoronate ale regalității europene. Cuplul a avut cinci copii: Philipp, Ludwig-August, Clotilde, Amalie și Ferdinand, iar martorii spun că prințesa și-a dominat soțul și și-a răsfățat copiii și, fiind deosebit de ambițioasă, a început încă din adolescența copiilor săi să le caute parteneri adecvați rangului, în speranța că vor deveni măcar ei regi sau regine.
Revoluția din 1848 din Franța a dus la sfârșitul domniei tatălui ei, iar Clémentine și familia ei au fost nevoiți să fugă din Franța. De fapt, prințesa și soțul său, după ce s-au asigurat că copiii lor sunt în siguranță, s-au amestecat cu mulțimea din Place de la Concorde și apoi au călătorit la Versailles. După aceea Clémentine și-a însoțit mai întâi tatăl la Ambasada Franței din Londra înainte de a se pleca spre Coburg și apoi la Viena.
blankSoțul ei, August, a murit în 1881, dar Clémentine nu s-a recăsătorit, trăind aproape până la vârsta de 90 de ani singură. Realizând că nu va fi niciodată regină, și-a îndreptat eforturile spre Ferdinand, copilul ei preferat, în ideea că, în calitate de descendent nu numai al regelui Ludovic-Filip, ci și al Regelui Soare, merită să fie și el rege și s-a străduit să găsească o țară care să-l accepte.blank
Prințesa s-a asigurat ca Ferdinand să fie bine educat, tânărul a învățat să vorbească fluent în mai multe limbi, era interesat de științele naturii și toate acestea, credea Clémentine, îl vor face pe Ferdinand un rege excelent. Ambițioasa mamă a început să facă presiuni pentru a asigura recunoașterea europeană a fiului său, făcând lobby pe lângă alți șefi de stat, inclusiv pe lângă Kaiserul Wilhelm al II-lea și sultanul Abdul Hamid al II-lea al Imperiului Otoman. Prințesa a proiectat chiar o coroană regală pentru blankFerdinand, care includea bijuterii din propria ei colecție și, în cele din urmă, datorită presiunilor permanente ale mamei sale, băiatul a ajuns prinț al Bulgariei după ce primul Knyaz (prinț regent) al celui de-al Treilea Stat bulgat a abdicat în 1886, după numai trei luni de la numirea sa, Ferdinand fiind ales de Marea Adunare Națională a Bulgariei pe 7 iulie 1887.
Clémentine și-a urmat fiul în noua țară, unde a devenit respectată ca mamă a suveranului și, fiind extrem de bogată, a devenit și foarte populară făcând donații din averea personală, inclusiv o sumă de patru milioane de franci pentru finalizarea unei linii de cale ferată care legablank Bulgaria de rețeaua feroviară europeană. Istoricii consideră că a avut un impact pozitiv asupra societății bulgare și a creat o atmosferă bună pentru Ferdinand în rândul populației locale făcând donații importante pentru mai multe cauze caritabile, finanțând instituții publice, sprijinind construcția unei școli pentru nevăzători și a Spitalului Klimentinskata și fiind, de asemenea, unul dintre fondatorii Crucii Roșii bulgare.
Prințesa era considerată una dintre cele mai inteligente doamne din Europa, era cunoscută pentru mintea sa înțeleaptă și o înțelegere remarcabilă a politicii și diplomației europene, fiind deseori trimisă de Ferdinand ca reprezentant al său în misiuni diplomatice. În februarie 1896, blankClémentine a declarat însă că a întrerupt relațiile cu Ferdinand în urma deciziei acestuia ca primul său fiu, Boris, să fie botezat în Biserica Ortodoxă Bulgară. S-au împăcat, totuși, și una dintre marile bucurii ale vieții ei a fost să-l vadă pe prințul Ferdinand salutat ca șef de stat în timpul unei vizite oficiale la Paris mai târziu în acel an, pentru că și-a reamintit abdicarea forțată a tatălui ei și fuga din Paris în 1848.
În 1899, nora ei, Marie Louise de Bourbon-Parma, a murit în urma complicațiilor de la nașterea fiicei sale, Nadezhda, iar Clémentine și-a asumat responsabilitatea pentru educația nepoților săi.blank
În urma răscoalei Ilinden – Preobrazhenie din 1903, Clémentine a coordonat un uriaș efort umanitar, strângând donații din toată Europa, inclusiv 2000 de franci de la Kaiserul Wilhelm al II-lea. Înaintând în vârstă, prințesa a surzit și a devenit dependentă de un enorm cornet acustic, iar cei care îi vorbeau trebuiau să ridice vocea pentru a se face auziți, dar, în ciuda vârstei și a bolii, până la vârsta de optzeci de ani călătorea adesea la Paris pentru a fi la curent cu ultima modă.
blankDeși l-a văzut pe Ferdinand recunoscut la nivel internațional ca prinț al Bulgariei (sub suzeranitatea sultanului otoman), Clémentine a murit cu un an înainte de a i se realiza visul de a-și vedea fiul instalat ca monarh independent.
Prințesa a suferit o inflamație a plămânului drept în februarie 1898, dar a reușit să-și revină, iar la începutul lunii februarie 1907 s-a îmbolnăvit de gripă, care, având în vedere vârsta ei, putea fi foarteblank periculoasă, dar a învins și de această dată lupta cu boala, deși a rămas slăbită.
Prințesa Clémentine d’Orléans a murit la Viena pe 16 februarie 1907, la vârsta de optzeci și nouă de ani și a fost înmormântată la Coburg, pe mormântul său fiind inscripționate cuvintele: “Fiică a regelui, nu a fost regină, dar a fost mamă a unui rege”.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *