Ambițioasa Caroline Murat, sora împăratului Napoleon Bonaparte, a aranjat ca fratele său să-și ia o amantă pentru a dovedi că nu este infertil

Maria Annunziata Carolina Murat, cunoscută ca Caroline Bonaparte, s-a născut pe 25 martie 1782 în Ajaccio, Corsica, și a fost al șaptelea copil al lui Carlo Bonaparte și a Letiziei Ramolino, fiind sora mai mică a lui Napoleon I al Franței.

În 1793, Caroline s-a mutat cu familia în Franța în timpul Revoluției Franceze și a fost educată la școala din St-Germain-en-Laye fondată de madame Jeanne Campan. Tânăra s-a îndrăgostit de Joachim Murat, unul dintre generalii fratelui ei, și s-a căsătorit cu el într-o ceremonie civilă pe 20 ianuarie 1800, pe când avea 17 ani. Inițial, Napoleon nu a vrut să-și dea acordul pentru acest mariaj, însă soția sa, Joséphine de Beauharnais, l-a convins să se răzgândească. Cuplul s-a instalat la Hotel Brionne și pe 27 mai Napoléon le-a făcut cadou o parte din domeniul de Villiers.

Pentru nașterea primului lor fiu, prințul Achille, pe 21 ianuarie 1801, Caroline a primit de la soțul ei cadouri care proveneau ca tribut al armistițiului de la Foligno de la 27 februarie 1801, iar în aprilie Carolinei i s-a permis să i se alăture soțului ei la Florența. Trimiși ulterior la Milano, prințesa și soțul ei au revenit la Paris pentru nașterea celui de-al doilea copil, Letizia, și s-au căsătorit religios pe 4 ianuarie 1802, în același timp cu cuplul Louis Bonaparte și Hortense de Beauharnais.

Între 1802 și vara anului 1803, Caroline a trăit alternativ la Paris și Milano, unde organiza spectacole și dineuri, iar pe 23 august 1803 cuplul Murat a revenit la Paris, Joachim fiind numit de Napoléon guvernator al orașului și comandant al primei divizii militare.

blankLa nașterea fiicei ei, Louise, pe 22 martie 1805, Caroline a primit de la fratele ei bani pentru a achiziționa palatul Élysée și împreună cu soțul ei a restaurat palatul.

Nemulțumită de rangul pe care îl avea, prințesa i-a cerut fratelui ei să o valorizeze mai mult și a fost numită Mare Ducesă de Berg și Cleves pe 15 martie 1806 și regină consort a Regatului Napoli pe 1 august 1808.

Ca regină, Caroline a renovat reședințele regale din Napoli, a construit noi grădini, a fondat o școală pentru fete, a patronat industria mătăsii și a bumbacului și a încurajat creația artiștilor francezi din Napoli, fiind interesată în mod deosebit de descoperirile arheologice din Pompei.blank

Contemporanii au spus că regina era extrem de geloasă pe cumnata ei, Joséphine, și pe copiii acesteia din prima căsătorie, Eugene și Hortense, pentru că a simțit că Napoleon îi favoriza în detrimentul rudelor sale din familia Bonaparte. Se pare că Caroline a fost cea care a aranjat ca Napoleon să-și ia o amantă, pe Éléonore Denuelle, care a născut primul copil nelegitim al împăratului francez, pe Charles Léon. Acest lucru a dovedit că Joséphine devenise infertilă, pentru că astfel Napoleon a demonstrat în mod clar că este capabil să aibă copii, ceea ce a dus în cele din urmă la divorțul de Josephine și căsătoria lui ulterioară cu Marie Louise, ducesă de Parma. În 1810, când Napoleon s-a căsătorit a doua oară, iar Caroline a fost responsabilă pentru escortarea miresei în Franța. După ce cele două femei s-au întâlnit la granița dintre Austria și cu ducatul de Neapole, Caroline a forțat-o pe Marie-Louise să-și blanklase toate bagajele, servitorii și chiar câinele de companie în Austria.

Sora împăratului Franței era foarte ambițioasă și era implicată direct în afacerile regatului pe care îl conducea soțul ei, Joachim Murat, ba chiar a funcționat ca regentă în timpul absenței acestuia în patru momente: în timpul participării lui Murat la războiul împotriva Rusiei din 1812-1813, în timpul participării acestuia la războiul din Germania în 1813, în timpul războiuluiblank împotriva lui Napoleon în 1814, și, în cele din urmă, în timpul revenirii lui Napoleon la putere în 1815. În 1814, ea a sprijinit decizia soțului ei de a face o pace separată cu aliații anti-napoleonieni pentru a-și păstra tronul după detronarea fratelui său.

Apoi, în timpul celor O sută de zile, perioada dintre revenirea lui Napoleon Bonaparte la Paris pe 20 martie 1815 din exilul său pe insula Elba și revenirea pe tron a lui Ludovic al XVIII-lea, pe 8 iulie 1815, timp în care s-a derulat Războiul celei de-a Șaptea Coaliții, Joachim a vrut să-l sprijine pe cumnatul său. Revenit în Franța, Murat spera că împăratul îl va rechema pentru a-i oferi comanda cavaleriei, dar acest lucru nu se întâmplă pentru că Napoleon considera că mareșalul l-a trădat și că nu mai poate avea încredere în el. Murat a fost capturat de trupele loiale regelui Bourbon al Neapolelui în timp ce încerca să își recucerească regatul și pe 13 octombrie 1815 a fost executat la Pizzo, în Calabria. Deși există un blankmonument în memoria mareșalului la cimitirul parizian Père Lachaise, locul unde se află rămășițele sale este necunoscut, cel mai probabil trupul său fiind aruncat în mare după execuție.blank

După executația soțului ei, Caroline a fugit în Imperiul Austriac și în perioada exilului, a adoptat titlul de contesă de Lipona, o anagramă a cuvântului “Napoli”.

În 1830, regina exilată s-a căsătorit cu Francesco Macdonald, care fusese ministru de război al Regatului Napoli între 1814 și 1815 și a trăit în Florența.

Caroline Murat a murit pe 18 mai 1839, la vârsta de 57 de ani, și a fost înmormântată la Chiesa di Ognissanti, în Florența.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *