HomeMonarhieAmbițioasa Caroline Murat, sora împăratului Napoleon Bonaparte

Ambițioasa Caroline Murat, sora împăratului Napoleon Bonaparte

DS TW

Maria Annunziata Caroline Murat, cunoscută sub numele Caroline Bonaparte, s-a născut pe 25 martie 1782 la Ajaccio, în Corsica, și a fost al șaptelea copil al lui Carlo Bonaparte și al Letiziei Ramolino și sora mai mică a lui Napoleon I al Franței.

În 1793, Caroline s-a mutat cu familia în Franța și a fost educată la școala din St-Germain-en-Laye fondată de madame Jeanne Campan. Tânăra s-a îndrăgostit de Joachim Murat, unul dintre generalii fratelui ei, și s-a căsătorit cu el pe 20 ianuarie 1800, pe când avea 17 ani. Inițial, Napoleon nu a vrut să-și dea acordul pentru acest mariaj, însă soția sa, Joséphine de Beauharnais, l-a convins să se răzgândească. Cuplul s-a instalat la Hotel Brionne și pe 27 mai Napoléon le-a făcut cadou o parte din domeniul de Villiers.

În momentul nașterii primului lor fiu, prințul Achille, pe 21 ianuarie 1801, Caroline a primit de la soțul ei cadouri luxoase care proveneau din Regatul de Neapole, bunuri ce ajunseseră la francezi după armistițiul de la Foligno din 27 februarie 1801, iar în aprilie i s-a permis să i se alăture la Florența. Trimiși ulterior la Milano, prințesa și soțul ei au revenit la Paris pentru nașterea celui de-al doilea copil, micuța Letizia, și s-au căsătorit religios pe 4 ianuarie 1802, în același timp cu cuplul Louis Bonaparte și Hortense de Beauharnais.

Până în vara anului 1803, sora împăratului a trăit alternativ la Paris și Milano, unde avea obiceiul să organizeze dineuri fastuoase, iar pe 23 august 1803 cuplul Murat a revenit la Paris, Joachim fiind numit de Napoléon guvernator al orașului și comandant al primei divizii militare.

La nașterea fiicei ei, Louise, pe 22 martie 1805, Caroline a primit de la fratele ei o sumă generoasă de bani care i-a permis să achiziționeze palatul Élysée și a început restaurarea viitoarei reședințe a familiei. Nemulțumită de rangul pe care îl avea, prințesa i-a cerut lui Bonaparte să o valorizeze mai mult, astfel că a fost numită Mare Ducesă de Berg și Cleves pe 15 martie 1806 și regină a Regatului Napoli pe 1 august 1808.

Ca suverană, Caroline a renovat reședințele regale din oraș, a construit noi grădini, a fondat o școală pentru fete, a patronat industria mătăsii și a bumbacului și a încurajat creația artiștilor francezi din oraș, fiind interesată în mod deosebit de descoperirile arheologice de la Pompei.

Contemporanii au spus că regina era extrem de geloasă pe cumnata ei, Joséphine, și pe copiii acesteia din prima căsătorie, Eugene și Hortense, pentru că a simțit că Napoleon îi favoriza în detrimentul rudelor sale. Se pare că ea a fost cea care a aranjat ca Napoleon să-și ia o amantă, pe Éléonore Denuelle, care a născut primul copil nelegitim al împăratului francez, pe Charles Léon. Planul urmărea să demonstreze că Joséphine devenise infertilă, ceea ce a dus în cele din urmă la divorțul  lui Bonaparte de iubita sa soție și la căsătoria lui ulterioară cu prințesa austriacă Marie Louise. În 1810, când Napoleon s-a căsătorit a doua oară, Caroline a fost responsabilă pentru escortarea miresei în Franța și martorii au povestit că, după ce cele două femei s-au întâlnit la granița dintre Austria și cu ducatul de Neapole, Caroline a forțat-o pe micuța Marie-Louise să-și lase toate bagajele, servitorii și chiar câinele de companie în Austria.

Sora împăratului Franței era foarte ambițioasă și era implicată direct în afacerile regatului pe care îl conducea soțul ei, Joachim Murat, ba chiar a funcționat ca regentă în timpul absenței acestuia în patru momente: în timpul participării lui la războiul împotriva Rusiei din 1812-1813, în timpul participării acestuia la războiul din Germania în 1813, în timpul războiului împotriva lui Napoleon din 1814, și, în cele din urmă, în perioada revenirii lui Napoleon la putere în 1815. În 1814, a sprijinit decizia soțului ei de a face o pace separată cu aliații anti-napoleonieni cu unicul scop de a-și păstra tronul după detronarea lui Bonaparte.

Apoi, în timpul celor O sută de zile, perioada dintre revenirea lui Napoleon Bonaparte la Paris pe 20 martie 1815 din exilul său pe insula Elba și revenirea pe tron a lui Ludovic al XVIII-lea, pe 8 iulie 1815, Joachim a vrut să-l sprijine din nou pe cumnatul său. Întors în Franța, Murat spera că împăratul îl va ierta și îi va oferi comanda cavaleriei, dar acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că Napoleon realizase că mareșalul îl trădase și că nu mai poate avea încredere în el. Murat a fost capturat de trupele loiale regelui Bourbon al Neapolelui în timp ce încerca să își recucerească regatul și pe 13 octombrie 1815 a fost executat la Pizzo, în Calabria.

Deși există un monument în memoria mareșalului la cimitirul parizian Père Lachaise, locul unde se află rămășițele sale este necunoscut, cel mai probabil trupul lui fiind aruncat în mare după execuție.

După moartea soțului ei, Caroline a fugit în Imperiul Austriac și în perioada exilului a adoptat titlul de contesă de Lipona, o anagramă a cuvântului “Napoli”. În 1830, regina exilată s-a căsătorit cu Francesco Macdonald, care fusese ministru de război al Regatului Napoli între 1814 și 1815, și a trăit în Florența într-o discreție absolută.

Caroline Murat a murit pe 18 mai 1839, la vârsta de 57 de ani, și a fost înmormântată la Chiesa di Ognissanti.

 

DS TW
No comments

leave a comment