Amprenta lui Pierre Cardin în modă. Născut în Italia, creatorul francez a devenit una dintre cele mai cunoscute mărci ale design-ului secolului XX

Pierre Cardin s-a născut pe 2 iulie 1922 lângă Treviso, în nordul Italiei, fiind fiul Mariei Montagner și al lui Alessandro Cardin care se ocupau cu negoțul de vin. Părinții erau înstăriți, dar și-au pierdut averea în Primul Război Mondial și vor fi nevoiți să părăsească Italia pentru a se stabili la Saint-Étienne, în Franța. Încă din copilărie băiatul era interesat de croitorie, iar în 1945, când s-a mutat la Paris, a început să studieze arhitectura, lucrând în același timp pentru casa de modă Paquin.

Pentru câteva luni a lucrat cu creatoarea Elsa Schiaparelli, iar în 1947 a devenit șeful atelierului de tailleure al lui Christian Dior.

Cardin și-a fondat propria casă de modă în 1950 și a devenit cunoscut când a proiectat aproximativ 30 de costume pentru un balul mascat care se ținea la Veneția, în paralel cu carnavalul stradal. Trei ani mai târziu a început producția de haine haute couture, a lansat prima sa colecție de îmbrăcăminte pentru femei și a devenit membru al Chambre Syndicale, asociația franceză a designerilor haute couture.blank

În scurt timp vânzările de haine haute couture au început să scadă și designerul s-a reorientat spre produsele prêt-à-porter. În 1966 designerul a demisionat din Chambre Syndicale și a început să-și expună colecțiile separat, organizându-și propriile evenimente de lansare. Uniformele pe care le-a proiectat pentru Pakistan blankInternational Airlines au fost folosite de compania aeriană din 1966 până în 1971 și au devenit o modă pentru toate liniile aeriene.

Începând cu anii 1970, Cardin a stabilit un nou trend: “mod chic”, devenind un simbol al acestui stil popular în moda de la începutul anilor 1970.

În 1975, designerul francez și-a deschis primul său magazin deblank mobilă pe Rue du Faubourg Saint-Honoré. Pierre Cardin și-a folosit propriul nume ca brand, iar în anii 1960 s-a extins în industria cosmetică, lansând o linie de parfumuri și produse de înfrumusețare.

În 1995, când deja piața era suprasaturată de produsele Pierre Cardin, designerul a fost criticat pentru decizia de a-și extinde atât de mult afacerea în zone care nu aveau nicio legătură cu creația vestimentară, de la brelocuri de chei la suporturi de creioane, șepci sau bâte de baseball.

blankArtistul s-a autoidentificat ca fiind homosexual, deși în anii ‘60 a avut o aventură de patru ani cu actrița Jeanne Moreau. Mai târziu partenerul său de afaceri și de viață a devenit designerul francez André Oliver, care a murit în 1993. Cei doi dețineau un palatblank în Veneția numit Ca’ Bragadin despre care spuneau că fusese cândva proprietatea lui Giacomo Casanova.

Pierre Cardin a murit pe 29 decembrie 2020, la American Hospital în Neuilly-sur-Seine, Paris, la vârsta de 98 de ani și a fost înmormântat la Cimitirul Montmartre alături de vechiul său prieten André Oliver.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *