HomeLocuri de povesteCastele și palateAna de Austria, fantastica regină a Franței, la moartea căreia Regele Soare a spus: „Mai mult decât o mare regină, ea a fost un mare rege”

Ana de Austria, fantastica regină a Franței, la moartea căreia Regele Soare a spus: „Mai mult decât o mare regină, ea a fost un mare rege”

Ana María Mauricia s-a născut pe 22 septembrie 1601 la palatul Benavente din Valladolid, în Spania și a fost fiica regelui Filip al III-lea al Spaniei și a arhiducesei Margareta de Austria.

Copila a fost crescută la Palatul Regal din Madrid și a trăit o viață destul de liniștită și de ordonată, în comparație cu alți copii regali. Părinții ei erau foarte religioși și ea a fost crescută la fel.

În 1611, când Ana avea 10 ani, și-a pierdut mama, care a murit în timpul unei nașteri, iar fetița a făcut tot ce-a putut pentru a avea grijă de frații ei mai mici, care îi spuneau „mama”: viitorul rege Filip al IV-lea al Spaniei, viitoarea împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman Maria Ana a Spaniei, Arhiducele Carol de Austria și Ferdinand, Prinț al Spaniei.

 

La vârsta de 11 ani a fost logodită cu Ludovic al XIII-lea, fiul cel mare al regelui Henric al IV-lea al Franței și al Navarei și al Mariei de Medici, primind o zestre de 500.000 coroane și multe bijuterii.

De teamă că Ludovic al XIII-lea ar putea muri, curtea spaniolă a cerut semnarea unui contract care stipula că, dacă Ana va rămâne văduvă, ea să se întoarcă în Spania cu întreaga zestre, bijuteriile și garderoba cu care pleacă în țara soțului său.

 

Nunta a avut loc pe 18 octombrie 1615, la Burgos, iar Ana și Ludovic, amândoi în vârstă de 14 ani, au fost presați să-și desăvârșească căsătoria pentru a preveni orice posibilitate de anulare, însă Ludovic și-a ignorat mireasa, oferindu-i un rol minor la curte. Mama tânărului, Maria de Medici, a continuat să conducă ca regină a Franței fără nici o considerație pentru nora sa.

În 1617, Ludovic s-a înțeles cu Charles d’Albert, duce de Luynes, să îl ajute să renunțe la influența autoritarei sale mame, organizând o lovitură de palat. Cei doi au pus la cale asasinarea favoritului Mariei de Medici, Concino Concini, un italian ambițios și arogant. A urmat exilarea reginei Maria de Medici la Blois, iar ducele d’Albert a încercat să îl apropie pe Ludovic de micuța Ana.

El este cel care a trimis acasă doamnele de onoare spaniole și le-a înlocuit cu cele franceze, în special cu prințesa de Conti și cu propria lui soție, Marie de Rohan-Montbazon, și a început să îl preseze pe rege să se culce cu regina pentru a produce un moștenitor. Au urmat patru avorturi spontane care l-au dezamăgit însă pe rege.

Cel de-al doilea dintre ele s-a petrecut pe 14 martie 1622, în timp ce Ana era cu doamnele ei de companie, Copila a căzut pe scări, a pierdut sarcina, iar Ludovic a învinovățit-o de neglijență.

Sub influența ducesei Marie de Rohan-Montbazon, care se va recăsători după moartea lui Charles d’Albert cu Claude de Lorena, Ducele de Chevreuse, regina s-a lăsat atrasă în opoziția politică împotriva lui Richelieu și s-a implicat în multe intrigi împotriva politicilor duse de acesta. În 1635 Franța a declarat război Spaniei plasând-o pe regină într-o poziție defavorabilă.

 

Totuși, regina a rămas însărcinată încă o dată și a reușit să ducă la bun sfârșit sarcina. Fiul ei, Ludovic al XIV-lea, s-a născut pe 5 septembrie 1638, asigurând linia de succesiune la tron. Nașterea copilului a fost privită ca un miracol divin și, pentru a arăta recunoștință față de mult-aștepta venire pe lume a unui moștenitor, părinții săi l-au numit Louis-Dieudonné (Darul lui Dumnezeu), iar Franța a fost închinată de tatăl său, Ludovic al XIII-lea, Fecioarei Maria, care făcuse posibil miracolul. În acel moment Ana avea 37 de ani, iar doi ani mai târziu avea să-l aducă oe lume pe cel de-al doilea fiu, Filip al Franței, duce de Anjou și fondatorul Casei de Orléans, copil la nașterea căruia s-au restabilit relațiile armonioase în cuplul regal.

După decesul soțului ei, Ana a fost numită regentă, iar primul ei fiu, în vârstă de patru ani, a fost încoronat ca regele Ludovic al XIV-lea al Franței. Ana și-a asumat regența, însă i-a încredințat guvernul Cardinalului Mazarin, care fusese un protejat al Cardinalului Richelieu.

 

Cu ajutorul lui, regina a înăbușit revoltele aristocraților conduse de Ludovic al II-lea de Bourbon, care au devenit cunoscute sub numele de Fronde. În 1651, când fiul ei, Ludovic al XIV-lea, a devenit major, regența a luat sfârșit, dar ea a continuat să dețină o mare influență asupra fiului ei până la moartea lui Mazarin, deși aparent l-a lăsat pe acesta să-și desfășoare propriul proiect monarhic.

În 1661, regina Ana s-a retras la mănăstirea Val-de-Grâce, unde avea să moară de cancer de sân, după o lungă suferință, cinci ani mai târziu, pe 20 ianuarie 1666. Fiul ei, regele Ludovic al XIV-lea, care aștepta în antecameră în timpul agoniei mamei sale, a leșinat când a auzit că regina își trăia ultimele clipe. Un consilier a încercat să-l consoleze pe Ludovic al XIV-lea spunându-i „A fost o regină grozavă!”, dar auzindu-l, Ludovic i-a răspuns solemn: „Nu, domnule, mai mult decât o mare regină, ea a fost un mare rege!”

 

După moarte, inima Anei de Austria a fost pusă într–un relicvar pentru măicuțe care a fost ținut în capelă, iar trupul ei a fost așezat în cavoul regal de la Bazilica Saint–Denis. În 1793, în timpul Revoluției franceze, inima reginei a fost aruncată în stradă, fără pic de respect, deşi măicuțele o păstraseră cu mare sfințenie până atunci și, din păcate, nu a mai fost recuperată niciodată.

 

Niciun comentariu

Lasă un comentariu