“Cine-și poate imagina un cimitir, cât e Bellu de mare, zguduit de hohote de plâns? Pe puțin o sută de mii de oameni i-au presărat calea cu flori… Și fiecare, tânăr sau vârstnic, se întreba de ce tocmai Anda a trebuit să plece… Dar Dumnezeu își cunoaște Legile mai bine decât noi. Așa a fost să fie. Probabil așa a trebuit. De acolo, de Sus, aprope de Steaua spre care de îndrepta, Anda știa acum totul, iar lacrima care-i picura pe obraz era poate ultimul semn de recunoștință pentru imensa dragoste a oamenilor pentru ea. Sau a milei pentru atâta suferință pe care, fără voia ei, o provocase…”, scria Monica Tripon la dispariția prematură a Andei Călugăreanu a cărei moarte, pe 15 august 1992, a îndurerat milioane de oameni.