Anna Petrovna Kern s-a născut pe 11 februarie 1800 la Oriol, în Rusia centrală, în reședința bunicului să,u care era guvernatorul regiunii, apoi copila a plecat cu părinții la Lubnî, în regiunea Poltava din Ucraina. Pe 8 ianuarie 1817, adolescenta a fost obligată de tatăl ei să se căsătorească cu generalul Kern, care avea vârsta de 56 de ani și pe care l-a urât din tot sufletul.
Anna a scris în jurnal: „Este imposibil să-l iubesc și nici măcar nu am mângâierea de a-l respecta. Vorbesc sincer, aproape că îl urăsc. Aș prefera să merg în iad dacă ar trebui să mă întâlnesc în cer cu el”. Cuplul a avut totuși două fiice, Ekaterina și Anna, care au fost înscrise la Institutul Smolny din Sankt Petersburg.
În anii următori, Anna Petrovna a trăit viața obișnuită a unei soții de general, schimbându-și locuințele în funcție de locația garnizoanei unde era trimis soțul ei, în Kropyvnytskyï, Tartu, Pskov, Bychaŭ sau Riga.
După ce cuplul s-a stabilit în Sankt Petersburg, Anna a cochetat cu mai mulți poeți romantici ai epocii, însă cea mai cunoscută relație a sa a fost cea cu Alexander Pușkin, pe care îl cunoscuse în vara anului 1825, în timp ce își vizita rudele din Trigorskoe, un oraș învecinat cu Mikhailovskoe, satul în care marele poet rus se afla in exil.
“De curând, regiunea noastră a fost vizitată de o frumusețe care cântă Noapte Venețiană într-o manieră cerească, asemenea gondolierilor”, i-a scris Pușkin prietenului său, Pyotr Pletnev atunci. Anna Kern a fost una din multele aventuri din viața lui Pușkin și nu ar fi devenit cea mai faimoasă dintre iubitele lui dacă nu ar fi existat poemul publicat de poet în paginile romanului său în versuri, “Evgheni Oneghin”, pe care i l-a oferit Annei în ziua despărțirii lor.
Pușkin a corespondat cu frumoasa soție a generalului Kern timp de un an și jumătate, apoi a uitat-o. În 1826, Anna s-a separat de bătrânul ei soț și zece ani mai târziu, după ce acesta a murit, s-a căsătorit cu un verișor care avea doar 16 ani, Alexander Markov-Vinogradsky.
În calitate de văduvă a unui general, femeia primea o pensie decentă, dar în 1842, după ce s-a căsătorit cu tânărul Alexander, nu a mai putut solicita indemnizația. Nu după mult timp soțul ei fost diagnosticat cu tuberculoză și, cum erau săraci, au fost nevoiți să trăiască câțiva ani în satul Sosnița, în casa bunicului ei.
În 1855, bărbatul a reușit să-și găsească un loc de muncă la Sankt Petersburg, la familia prințului S. A. Dolgorukov, cei doi s-au stabilit în oraș, dar viața lor a fost în continuare grea și plină de privațiuni. În noiembrie 1865, Alexandre a ieșit la pensie, iar cei doi au părăsit din nou capitala imperiului. Ultimii ani și i-au petrecut în sărăcie cumplită, astfel încât fosta muză a marelui poet s-a văzut obligată să vândă scrisorile pe care le primise de la acesta. Anna a murit la Moscova, pe 27 mai 1879 și, potrivit unei legende, convoiul ei de înmormântare a trecut prin Piața Pușkin chiar în momentul în care era înălțată faimoasa statuie a poetului.
