Prințesa Sofia Frederica de Bavaria s-a născut pe 27 ianuarie 1805 la München și a fost fiica regelui Maximilian I al Bavariei, mamă a doi împărați – Franz Joseph al Austriei și Maximilian I al Mexicului, și bunica arhiducelui Franz Ferdinand, a cărui asasinare la Sarajevo a fost motivul declanșării Primului Război Mondial.
Mama Sofiei era prințesa Carolina de Baden, cea de-a doua soție a regelui Maximilian I, viitoarea arhiducesă având încă trei surori și de patru frați vitregi, proveniți din prima căsătorie a tatălui.
În anul nașterii Sofiei și a surorii ei gemene, Maria, Bavaria fusese ridicată la rangul de regat de împăratul Napoleon Bonaparte, care își asumase titlul de “protector al Confederației Rinului” la care Bavaria a aderat. La căderea Imperiului francez, regele Bavariei s-a alăturat aliaților și și-a păstrat astfel regatul și titlul. În această perioadă tatăl ei a început să caute pretendenți potriviți pentru fiicele lui, deoarece contextul geopolitic se schimbase complet.
Una dintre surori, Augusta, s-a căsătorit cu fiul adoptiv al lui Napoleon Bonaparte, o alta, Carolina, după un aranjament anulat cu prințul moștenitor de Wurtemberg, s-a căsătorit cu împăratul Francisc I al Austriei, Elisabeta a reușit un mariaj cu regele Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei, Amalia și Maria Anna au devenit pe rând regine ale Saxoniei. Doar mezina Ludovica nu a purtat coroană, pentru ea fiind rezervat un mariaj cu un văr dintr-o ramură mai tânără a familiei, Ducele Maximilian, și, din această cauză, prințesa a suferit mult, luându-și însă revanșa mai târziu, prin căsătoriile strălucite ale fiicelor sale.
Ajunsă la vârsta căsătoriei, Sofia l-a cunoscut pe arhiducele Franz Karl al Austriei prin intermediul surorii vitrege, prințesa Carolina Augusta de Bavaria. Frumoasă și inteligentă, tânăra nu se potrivea deloc cu arhiducele, o persoană lipsită de personalitate și fără farmec, dar căruia se pare că i se promisese tronul imperial, fratele mai mare al acestuia, Ferdinand I, epileptic și retardat mintal, fiind considerat incapabil să conducă imperiul.
Sofia s-a plâns mamei că nu este deloc mulțumită de partida aleasă de tatăl ei, dar aceasta i-a răspuns: “Ce vrei, s-a decis la Congresul de la Viena”. Sofia avea doar 19 ani și a fost nevoită să-și accepte soarta, așa că pe 4 noiembrie 1824 s-a căsătorit cu Franz Karl, iar după ceremonie s-a mutat la curtea imperială de la Viena.
După o serie de sarcini pierdute, arhiducesa a adus pe lume un băiat sănătos pentru care și-a făcut planuri mari, voia să-l vadă împărat. Prințesă era ambițioasă, foarte interesată de problemele politice, a observat vidul de putere ce exista la curtea vieneză și a decis să umple acest gol cu personalitatea ei marcantă. Nu după mult timp, a dobândit faima de a fi “unicul bărbat” de la palat, a preluat frâiele deciziilor politice și a contribuit personal în timpul Revoluției din 1848 la căderea lui Klemens von Metternich, căruia îi reproșa “că urmărește un lucru imposibil, adică să conducă monarhia fără împărat, cu un cretin ca reprezentant al coroanei”, făcând aluzie la cumnatul ei, împăratul Ferdinand.
Neîncrezătoare nici măcar în propriul ei soț pe care îl detesta, Sofia l-a împiedicat pe acesta să preia tronul imperiului, renunțând astfel să devină împărăteasă. În felul acesta, a a pregătit terenul pentru ca fiul ei, Franz, să devină suveran, iar visul i s-a împlinit în decembrie 1848. Franz Joseph i-a rămas toată viața recunoscător mamei sale pentru felul în care s-a luptat pentru a-i oferi tronul.
Tânărul a condus prin mâna forte a mamei în primii ani ai domniei, chiar dacă Sofia dăduse asigurări că nu se va mai amesteca în nicio afacere de stat: “Nu mă mai simt îndreptățită să o fac știind că, după 13 ani în care țara a fost a nimănui, acum a ajuns în mâini atât de bune, încât sunt bucuroasă să pot asista în liniște și cu optimism la tot ce se întâmplă, lăsând în urmă luptele grele din anul 1848”. Arhiducesa nu și-a respectat însă promisiunile, în anii 1850 fiind împărăteasa din umbră a Imperiului Habsburgic, rămânând o conservatoare convinsă în politică, dar și în viața de familie, mai ales pentru că impunea respectarea cu strictețe a etichetei la curtea austriacă.
Imediat după urcarea pe tron a fiului ei, Sofia a început să-i caute o soție, își dorea pentru Franz o prințesă de origine germană, sperând că astfel va întări poziția Austriei în Confederația Țărilor Germane și, după câteva încercări eșuate cu prințese prusace, a apelat la sora ei mai mică, Ludovica de Bavaria, care avea doua fete apropiate de vârsta fiului ei burlac. Deși inițial nepoata cea mare, Elena, urma să devină împărăteasă, tânărul suveran a ales-o pe Sisi pentru a-i deveni mireasă, curtea imperială trecând cu ușurință peste faptul că cei doi erau verișori de gradul I. Tinerii au primit dispensa papei și pe 24 aprilie 1854 a aveut loc căsătoria mult așteptată.
În perioada următoare, Sofia s-a amestecat nepermis de mult în căsnicia celor doi tineri, preluând creșterea și educația primilor copii imperiali. Considera că Elisabeta nu se achită de obligațiile ce revin unei împărătese, călătorind frecvent și petrecând foarte puțin timp la curtea din Viena, iar această impresie a dat naștere unui conflict dur. Relația cu nora a devenit una glacială, pentru că Sisi refuza cu încăpățânare să respecte protocolul imperial la care soacra ei ținea atât de mult.
Cel de-al doilea fiu al Sofiei, Arhiducele Maximilian, s-a căsătorit pe 27 iulie 1857 la Bruxelles cu Charlotte a Belgiei, fiica regelui Leopold I. La curtea de la Viena aceasta, spre deosebire de Sisi, a fost foarte apreciată de exigenta soacră, care vedea în ea exemplul perfect al soției unui arhiduce austriac. În aprilie 1864, Maximilian a fost proclamat împărat al Mexicului în timpul celui de-al doilea imperiu mexican, primind sprijinul ferm al lui Napoleon al III-lea al Franței.
La începutul lunii iulie 1867 la Viena a sosit vestea că Maximilian a fost împușcat la Querétaro, o lovitură pe care arhiducesa Sofia, ajunsă la vârsta de 62 de ani, nu a reușit să o depășească niciodată, pentru că Max fusese fiul ei preferat. Mama îndurerată scria în jurnal: “Gândul la suferințele prin care a trecut, la izolarea și însingurarea lui departe de noi nu mă va părăsi niciodată, producându-mi o durere indescriptibilă”.
Sofia a mai trăit încă cinci ani, a deveni și mai religioasă și a renunțat la orice luptă și dispută, chiar și la cea dusă împotriva nurorii ei, Elisabeta. Cu puțin timp înainte de a muri a asistat la logodna Giselei, fiica cea mare a cuplului imperial, cu Prințul Leopold al Bavariei.
Arhiducesa a încetat din viață în dimineața zilei de 28 mai 1872, după o îndelungată suferință, având alături întreaga familie, a fost înmormântată în Cripta Capucinilor din Viena, iar moartea ei a fost considerată o mare pierdere pentru toți cei care puneau preț pe tradițiile conservatoare de la curtea imperială.
