Artemisia Gentileschi. Forța artistică a pictoriței care a fost victima unui viol în adolescență

Artemisia Gentileschi s-a născut la Roma pe 8 iulie 1593, fiind primul copil al pictorului toscan Orazio Gentileschi și al Prudentei Montone. Fetița a învățat să deseneze, să amestece culorile și să picteze în atelierul tatălui său, fiind mult mai talentată decât frații ei mai mici, alături de care a lucrat. Pentru că în acea perioadă stilul lui Orazio Gentileschi era inspirat din Caravaggio, fiica lui a fost și ea puternic influențat de Caravaggio. Prima lucrare a tinerei Artemisia, realizată la vârsta de șaptesprezece ani, a fost Suzanna și bătrânii, tablou despre care s-a crezut că ar fi fost realizat cu ajutorul de tatăl ei.

În 1611, Oratio lucra cu pictorul Agostino Tassi la decorarea boltei Cazinoului della Rose din interiorul palatului Pallavicini Rospigliosi din Roma, iar tatăl l-a angajat pe pictor pe postul de tutore privat al fetei sale. În timpul acestei tutele, Tassi a violat-o pe Artemisia.

După viol, Artemisia a continuat să aibă relații sexuale cu Tassi, crezând că urmează să se căsătorească, având în același timp speranța că astfel reabilita imaginea și onoarea. Tassi, însă, nu și-a ținut promisiunea de a se căsători cu Artemisia și, la nouă luni după viol, tatăl fetei, Orazio, a depus o plângere penală împotriva lui Tassi.

Gentileschi l-a acuzat pe Tassi că a furat un tablou din atelierul său, dar acuzația principală a procesului care a urmat a fost că Tassi a dezvirginat-o pe Artemisa. În cazul în care fata nu ar fi fost virgină înainte de viol, Gentileschi nu ar fi putut să depună plângere penală. În timpul procesului care s-a întins pe o perioadă de șapte luni, s-a descoperit că Tassi plănuise să-și ucidă soția, a întreținut relații adultere cu cumnata sa și plănuia să fure mai multe dintre picturile lui Orazio, iar Artemisia a fost supusă unui examen ginecologic traumatizant pentru a i se verifica mărturia.

La sfârșitul judecății, Tassi a fost condamnat la un an de închisoare, însă nu și-a executat niciodată pedeapsa, în orice caz, apariția fetei în acest proces public a influențat imaginea de feministă a Artemisiei Gentileschi care a devenit cunoscută mai ales la sfârșitul secolului al XX-lea.

Cercetările care s-au făcut în arhivele procesului arată că după moartea mamei sale, Artemisia, care avea vârsta de 12 ani, a trăit înconjurată, în principal, de bărbați. Când fata avea 17 ani, tatăl ei, Orazio, a închiriat apartamentul de la etajul casei lor unei chiriașe pe nume Tuzia. Artemisia s-a împrietenit cu Tuzia și femeia le-a permis lui Agostino Tassi și unui prieten de-al lui, Cosimo Quorlis, să o însoțească pe Artemisia în camerele ei în mai multe rânduri. În ziua în care a avut loc violul, Artemisia îi ceruse Tuziei ajutorul, dar chiriașa pur și simplu a ignorat-o pe fată și mai târziu a pretins că nu a știut nimic despre ce s-a întâmplat.

La o lună după proces, Orazio i-a aranjat fiicei lui căsătoria cu Pierantonio Stiattesi, un artist modest, apoi cuplul s-a mutat la Florența, unde Artemisia a devenit o pictoriță de succes la curte, bucurându-se de patronajul familiei de’ Medici și al regelui Carol I al Angliei. Se presupune că în această perioadă Artemisia a pictat Madonna col Bambino, tablou care se află astăzi în Galeria Spada de la Roma.

În anul 1618, Artemisia și Pierantonio au avut o fiică numită Prudentia, care a fost cunoscută și sub numele de Palmira, care a devenit și ea pictoriță, sub îndrumarea mamei sale.

La Florența, Artemisia s-a bucurat de un succes enorm, fiind prima femeie care a fost acceptată în Accademia delle Arti del Disegno și a avut relații bune cu cei mai respectați artiști contemporani, a reușit să primească respectul și protecția unor persoane influente, cum au fost Cosimo al II-lea de’ Medici, Mare Duce de Toscana și, mai ales, al Marii Ducese Cristina de Lorena. Artemisia a avut o relație bună cu Galileo Galilei, cu care a avut o corespondență scrisă pentru o lungă perioadă de timp.

În 2011, Francesco Solinas a descoperit 36 de scrisori din anii 1616-1620, care dezvăluie detalii din viața personală și situația financiară a Artemisei în Florența, epistole din care aflăm că pictorița a avut o aventură cu nobilul florentin Francesco Maria Maringhi. În mod curios, soțul ei, Stiattesi, știa de existența acestei relații și chiar îi scria lui Maringhi pe verso-ul scrisorilor de dragoste ale Artemisiei, cel mai probabil pentru că avea susținerea financiară a nobilului. În 1620, în Florența au început să circule bârfe despre un eventual mariaj între pictoriță și Maringhi, ceea ce a dus la despărțirea lor și întoarcerea Artemisiei la Roma un an mai târziu, în 1621.

Tânăra a sosit la Roma în același an în care tatăl ei, Orazio, a plecat în Genova, pictorița rămânând însă aici, încercând să găsească o casă și să-și crească copilul.

În ciuda reputației, personalității ei puternice și numeroaselor relații, Artemisia nu și-a găsit locul la Roma, nu a primit niciunul din comisioanele pentru lucrările pe care le-a realizat, iar între 1627 și 1630 s-a mutat la Veneția, probabil în căutarea unor comisioane mai generoase.

În anul 1630 Artemisia s-a mutat la Napoli, un oraș bogat, cu multe ateliere de lucru, în căutarea unor oportunități de muncă noi și mai profitabile. Se presupune că a fost invitată la Napoli de Ducele de Alcalá, Fernando Enriquez Afan de Ribera, care deținea trei tablouri de-ale ei: Magdalena penitentă, Isus binecuvântând copiii și David cu harpa.

În Napoli, Artemisia a început să lucreze la tablouri bisericești dedicate lui San Gennaro nell’anfiteatro di Pozzuoli, a pictat Nașterea lui Ioan Botezătorul, tablou care se află acum în muzeul Prado din Madrid, și Corsica e il satiro (“Corsica și satirul”), care se află într-o colecție privată.

În 1638, pictorița i s-a alăturat tatălui său în Londra, la curtea regelui Carol I al Angliei, unde Orazio devenise pictor regal și primise o lucrare importantă de realizat – decorarea cu alegoria Triumful Păcii și al Artei a plafonului din Casa Reginei din Greenwitch, construită pentru Regina Henrietta Maria.

Orazio a murit subit în 1639, iar în 1642, când începea Războiul Civil Englez, Artemisia a părăsit Anglia. Șapte ani mai tîrziu, în 1649 se afla din nou în Napoli, mărturie fiind corespondența ei cu Antonio Ruffo al Siciliei, care a devenit mentorul pictoriței în această perioadă.

Un timp s-a crezut că Artemisia a murit între anii 1652 și 1653, însă noi dovezi arată că în anul 1654 accepta încă diverse comenzi, devenind, după înaintarea în vârstă, din ce în ce mai dependentă de asistentul ei, Onofrio Palumbo.

Ultimele cercetări arată că Artemisia Gentileschi a murit în timpul epidemiei de ciumă care a lovit orașul Napoli în 1656, la vârsta de 59 de ani.

 

Galerie foto:

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *