Augusta, ultima împărăteasă a Germaniei. Soțul ei, Kaiserul Wilhelm, s-a căsătorit mai târziu cu tânăra Hermine Reuss

Augusta Viktoria s-a născut pe 22 octombrie 1858 la Castelul Dolzig din Voievodatul Lubusz, Polonia, fiind fiica cea mare a lui Frederic al VIII-lea, viitor Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg, și a Prințesei Adelheid de Hohenlohe-Langenburg, strănepoata reginei Victoria. Prințesa a crescut la Dolzig până la moartea bunicului ei, Christian August al II-lea, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg, în 1869, apoi familia s-a mutat la Castelul Primkenau.

Pe 27 februarie 1881, Augusta s-a căsătorit cu vărul ei de-al doilea, Prințul Wilhelm al Prusiei.

Acesta intenționase să se căsătorească inițial cu verișoara sa primară, Prințesa Elisabeta de Hesse și de Rin, o fiică a surorii mamei sale, dar tânăra îl refuzase. Afectat de răspunsul Ellei, prințul a decis că nu se va căsători cu o altă prințesă, dar s-a răzgândit imediat ce a întâlnit-o pe delicata Augusta Viktoria.

Familia lui Wilhelm a fost inițial împotriva căsătoriei cu aceasta pentru că tatăl ei nu era nici măcar suveran, dar cancelarul Otto von Bismarck a fost un susținător puternic al mariajului, crezând că astfel se va pune capăt disputei dintre guvernul prusac și tatăl Augustei. În cele din urmă, hotărârea lui Wilhelm, sprijinul lui Bismarck și determinarea de a-l ajuta să depășească refuzul pe care îl primise de la prințesa Ella de Hesse și Rin au determinat familia imperială să își dea consimțământul oficial.

Augusta era cunoscut sub numele de “Dona” în cadrul familiei. Ea a avut inițial o relație bună cu soacra ei, Victoria, care spera că tânăra prințesă o va ajuta să-și îmbunătățească relațiile foarte proaste cu fiul său, Wilhelm, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

La scurt timp împărăteasa Victoria a fost deranjată de faptul că titlul de președinte al Crucii Roșii a fost preluat de Dona, care nu avea nici o experiență și nicio înclinație către îngrijirea medicală sau către caritate.

Relația dintre Augusta și soacra ei s-a mai schimbat când Wilhelm a devenit împărat pentru că tânăra kaiserină era adesea singură când el era plecat la exerciții militare și s-a îndreptat spre împărăteasa-mamă. Totuși, nu și-a lăsat niciodată copiii singuri cu ea ca nu cumva să fie influențați de binecunoscutul liberalism al acesteia. De altfel, Augusta se va afla la căpătâiul Victoriei când ea a murit de cancer la sân în 1901.

Augusta nu avea relații cordiale nici cu surorile lui Wilhelm, în special cu prințesa Sofia, căsătorită cu regele Constantin I al Greciei. În 1890, când Sofia și-a anunțat intenția de a se converti la religia ortodoxă, Dona a chemat-o și i-a spus că, dacă va face acest lucru, Wilhelm îi va interzice accesul în Germania și sufletul ei va ajunge în Iad. Sofia i-a răspuns că decizia îi aparține, cele două femei s-au certat, Augusta a făcut o criză de nervi și a născut prematur, spunând mai târziu că dacă copilul ar fi murit, Sofia ar fi fost vinovată.

După înfrângerea în Primul Război Mondial, împăratul Wilhelm al II-lea a abdicat pe 9 noiembrie 1918, după o domnie de 30 de ani și 147 de zile. În 1920, șocul exilului și abdicării, combinat cu destrămarea căsătoriei fiului ei, Joachim, și sinuciderea ulterioară a acestuia, s-au dovedit devastatoare pentru starea de sănătate a Augustei.

Împărăteasa a murit pe 11 aprilie 1921, în House Doorn, în Olanda, iar Wilhelm a fost extrem de afectat de moartea ei. Republica de la Weimar a permis ca trupul Augustei să fie transportat înapoi în Germania, fiind depus în Templul Antichităților, nu departe de Palatul Nou din Potsdam. Pentru că lui nu i s-a permis să intre în Germania, Kaiserul și-a putut însoți soția în ultima ei călătorie doar până la granița cu Germania.

În 1922 fostul Kaiser a întâlnit-o pe Hermine Reuss, și ea văduvă de curând. Wilhelm era hotărât să se căsătorească cu Hermine, în ciuda opoziției din partea susținătorilor lui și a obiecțiilor propriilor copii. Fostul împărat avea 63 de ani, iar Hermine avea 34 de ani și s-au căsătorit pe 5 noiembrie 1922 la Doorn.

Medicul lui Wilhelm, Alfred Haehner, a susținut că Hermine s-a căsătorit cu împăratul exilat în speranța că va deveni împărăteasă, dar în scurt timp ea a realizat că acest lucru este nerealizabil. Cu puțin înainte de prima aniversare a nunții cuplului, Haehner a povestit că a fost de față în momentul în care Hermine a spus cât de mult regretă această căsătorie. Totuși, aparent cuplul a avut o viață fericită, în ciuda faptului că cei doi nu au avut copii.

În 1927, Hermine a scris cartea “O împărăteasă în exil: Zilele mele în Doorn”, o relatare a vieții ei de până atunci, în care a vorbit în termeni elogioși despre Kaiser. Ea a avut grijă de administrarea proprietății acestuia, a înființat o organizație de ajutorare a persoanelor defavorizate și a rămas în contact cu cercurile monarhiste și naționaliste, împărtășind antisemitismul soțului ei și fiind însoțitoarea constantă a bătrânului împărat până la moartea acestuia, în 1941. După moartea lui Wilhelm, Hermine s-a întors în Germania pentru a locui la moșia primului ei soț în Saabor, Silezia de Jos. În timpul ofensivei Vistula-Oder de la începutul anului 1945, aceasta a fugit de armata roșie care avansa în Europa la moșia surorii sale din Rossla, Turingia, iar după finalul celui de-al Doilea Război Mondial a fost ținută sub arest la domiciliu în Frankfurt pe Oder, în zona de ocupație sovietică, fiind mai târziu încarcerată în lagărul Paulinenhof. Pe 7 august 1947, la vârsta de 59 de ani, Hermine a murit brusc din cauza unui atac de cord, în timp ce era sub paza forțelor de ocupație ale Armatei Roșii, într-un mic apartament din Frankfurt. Prințesa a fost înmormântată în Templul antic al Parcului Sanssouci din Potsdam.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *