HomeMonarhieMargaret Thatcher, prima femeie premier din istoria Europei

Margaret Thatcher, prima femeie premier din istoria Europei

DS TW

Margaret Hilda Roberts, viitoarea baroneasă Margaret Thatcher, s-a născut pe 13 octombrie 1925 în orașul Grantham din Lincolnshire, în partea de est a Angliei. Tatăl său a fost Alfred Roberts, proprietarul unui mic magazin din oraș, iar mama ei se numea Beatrice Roberts.

Margaret a fost o elevă silitoare, a urmat școala de fete din Kesteven și, începând cu anul 1944, s-a înscris la Colegiul Somerville, Oxford, unde a studiat chimia. Tânăra a devenit șefa Asociației Universitare Conservatoare din Oxford în 1946, fiind cea de-a treia femeie care a ocupat această poziție, iar după absolvire, a lucrat ca cercetător chimist pentru British Xylonite și pentru J. Lyons and Co.

În 1951, Margaret s-a căsătorit cu Daniel Thatcher, un înstărit om de afaceri, cu care a avut doi copii. Baroneasa a fost prima femeie aleasă în funcția de lider al unui partid politic în Regatul Unit, dar și primul premier britanic care a ocupat această funcție de trei ori consecutiv, în 1979, 1983 și 1987.

“După ce mi-am făcut studiile la Oxford, unde mi-am luat diploma în chimie, timp de 4 ani m-am dedicat cercetării în domeniul acestei ştiinţe, în 1951 m-am căsătorit. Am doi băieţi gemeni Mark, care studiază la Oxford, şi Carol, care este la University College din Londra.

După căsătorie am studiat dreptul, iar cu începere din anul 1954 am început să practic avocatura. Concomitent m-au atras activităţile politice şi sociale. În cadrul alegerilor generale din 1959, am câştigat un mandat de deputat în Parlament, ca reprezentant al circumscripţiei electorale Finchley, şi de atunci continui s-o reprezint în Parlament. Strădaniile mele au fost remarcate. În octombrie 1961, am fost numită secretar parlamentar, ministru al pensiilor şi asigurării naţionale. În octombrie 1968, am devenit ministru al transporturilor, iar în octombrie 1969 ministru al educaţiei, în iunie 1970, am devenit secretar de stat pentru educaţie şi ştiinţă, membru al lui Privy Council.

Pretutindeni în lume se aşteaptă enorm de mult din partea educaţiei. S-a ajuns până acolo încât, dacă sunt dificultăţi în domeniul transporturilor sau pe plan social, soluţiile să fie căutate, în primul rând, în domeniul educaţiei. Se afirmă, pe bună dreptate, că marile probleme ale educaţiei sunt, în bună măsură, comune pentru întreaga lume. Soluţiile însă sunt diferite şi depind de doi factori. Primul ţine de trecut şi se referă la tradiţiile şi istoria dezvoltării învăţământului în fiecare ţară. La noi, în Anglia, de pildă, cântăreşte mult în adoptarea soluţiilor, faptul că unele şcoli au o istorie de 4 sau 5 secole, iar Universitatea din Oxford şi-a început activitatea în secolul al Xlll-lea. Un al doilea factor determinant în alegerea soluţiilor îl constituie viitorul, respectiv necesităţile dezvoltării societăţii în deceniile următoare. În sfârşit, adoptarea soluţiilor este determinată de factorul economic, de modul de viaţă al unei naţiuni”, mărturisea politicianul britanic în 1971.

Baroneasa Margaret Thatcher

Thatcher a fost una dintre cele mai importante personalități politice ale epocii sale, iar refuzul de a face compromisuri şi francheţea sa i-au adus porecla „Doamna de Fier”. Băutura ei preferată era whisky-ul și a fost fotografiată deseori cu ţigara în mână, dar, în acelaşi timp, era atentă la conduită atât în public, cât și în timpul întâlnirilor private. Agenţii săi de pază au povestit că avea în permanență o atitudine prietenoasă și grijulie față de cei care o serveau.

Baroneasa Margaret Thatcher

Baroneasa Margaret Thatcher a murit în dimineața zilei de 8 aprilie 2013, la hotelul Ritz din Londra, în urma unui accident vascular cerebral. Se cazase într-unul din apartamente în perioada Crăciunului precedent, din cauză că îi era greu să urce scările casei sale din Chester Square.

Baroneasa Margaret Thatcher

 

Galerie foto:

 

DS TW
Latest comment
  • Da,-din descriire iese în evidență ,,Genul de Nobilețe,, al sexului frumos, și ca inteligență, și fără compromisuri. -Faceți o comparație cu o ,,Doamnă,, din politica românească astăzi.

leave a comment