Nathan Tannenzaft s-a născut pe 18 iulie 1886 la Iaşi și a emigrat în Franţa în anul 1906. Avea 20 de ani și trei ani mai târziu s-a angajat ca proiecţionist la cinematograful de pe strada Menilmontant din Paris, iar aici a întâlnit-o pe Marie-Louise Chatillon, o tânără franțuzoaică cu care s-a logodit şi cu care a avut doi copii.
În octombrie 1910 tânărul a înfiinţat, împreună cu trei asociaţi, o mică societate de producţie, CINÉ ACTUALITES, având un capital de 25 000 de franci. În august 1914, Nathan, care avea naţionalitate română, a intrat în Legiunea Străină ca voluntar, devenind soldat în Primul Război Mondial. A fost rănit, apoi a fost decorat cu Crucea de Război şi, pe 11 octombrie 1918, a fost trecut în rezervă cu gradul de sergent, iar doi ani mai târziu Franţa i-a recunoscut meritele din timpul războiului şi i-a oferit cetăţenia franceză şi un nou nume: Bernard Natan.
Pasionat de cinematografie, Natan a deschis mai întâi un laborator pentru developarea filmelor, apoi a început să lucreze pentru Paramount Pictures şi, la începutul anilor ’20, şi-a înfiinţat propriul studio de producţie, Rapid Film, alături de fratele său, Emile Natan. Întreprinzătorul a avut rezultate financiare spectaculoase şi un succes la public obţinut extrem de rapid de vreme ce, în 1929, a cumpărat celebra societate Pathe. Numele firmei a devenit Pathe-Natan, iar românul naturalizat în Franţa a avut șansa de a-și dezvolta afacerile într-o perioadă caracterizată de o excepţională creştere economică, în care succesul cinematografiei franceze aproape l-a egalat pe cel al Hollywood-ului, cel puţin ca număr de filme produse.
Natan a devenit apoi interesat de o industrie care se va dezvolta câteva decenii mai târziu, televiziune, şi, tot el a creat, în 1929, prima societate franceză de televiziune – Télévision-Baird-Natan, relansând Jurnalul Pathe.
Ca majoritatea industriilor, cinematografia a avut de suferit din cauza crizei economice de la începutul anilor ‘30. În mai 1934, cu un efort financiar uriaş, a cumpărt prima sală de cinema care fusese deschisă în 1906 în Franţa, Cinema Omnia Pathe, i-a mărit numărul locurilor la 700 şi a transformat-o într-un cinematograf de actualităţi, în care proiecta doar jurnale de ştiri.
Conform documentelor financiare, între 1930 şI 1935 societatea Pathé-Natan a obţinut un profit de 100 de milioane de franci şi a produs mai mult de 60 de filme. În 1935, însă, compania nu și-a mai putut plăti datoriile pe care le acumulase în ultimii ani. Bernard Natan a fost acuzat că a creat societăţi fictive, iar ceilalţi acţionari ai firmei l-au suspectat direct de escrocherie. În acest context, a început un război financiar şi psihologic greu de controlat și, ca să-l discrediteze, adversarii l-au atacat cu orice mijloacele.
A fost acuzat pentru că era evreu, a fost atacat pentru că îşi ascunsese originea românească în 1921, când primise cetăţenie franceză și pentru că se înrolase în Legiunea Străină. A fost, de asemenea, scoasă la lumină o poveste din 1911, când Natan ar fi fost condamnat la patru luni de închisoare pentru ultraj şI atentat la bunele moravuri, iar contextul antisemit al perioadei interbelice a fost un factor care a atârnat greu în acuzaţiile care i s-au adus.
Ziarele bucureștene au preluat din presa franceză articolele care îl acuzau pe românul din Iași:
“Formidabilele escrocherii ale lui Bernard Natan-Tannentzapf, fost prim magnat al cinematografiei franceze, continuă să scoată la iveală aspecte cu totul inedite din viaţa eroului. Conducător al celei mai mari case de filme din Franța, Pathe-Natan, uluitorul escroc a descris o carieră care este ea însăşi un film plin de senzaţional.
Cititorii o pot urmări retrospectiv în cele ce urmează:
În 1894, într-o mahala a Iaşilor, într-una din colibele cele mai murdare şi cele mai mizere ale cartierului evreiesc, trăieşte — cu chiu, cu vai — familia Natanson-Tannentzapf. Sărăcie lucie. Micul Bernard păzeşte cei doi porci — tezaurul familiei.
Dar băiatul e melancolic; gândurile sale merg cu mult mai departe de cadrul sărăcăcios al locuinţei părinteşti. Fratele său mai mic Emile, ascultă lungile poveşti, pe care i le spune Bernard, în timp ce porcii grohăie în voie.
1900 — La vârsta de 18 ani, Bernard îşi ia lumea în cap. Pleacă la Bucureşti, în căutarea norocului. Dar norocul este încă departe. Poate la Paris, oraşul-lumină, spre care un amic l-a sfătuit să se îndrepte. Nu acum, când o să poată. În Bucureşti, Bernard învaţă să fotografieze. Se înapoiază la Iaşi, ferm decis ca, la prima ocazie, să părăsească Iaşii şi România.
1903 — Într-o rece dimineaţă de iarnă, iată-l pe Bernard Natanson- Tannentzapf debarcând la Paris, în Gara de Est, după ce trecuse prin Berlin. Natan e la braţ cu o tânără femeie. Bani puţini. În schimb, ambiţie, ingeniozitate şi o voinţă de fier.
Bernard se instalează într-o cameră de hotel din Rue des Rosiers, face pe fotograful, apoi se iniţiază în arta cinematografiei, care se află la primii pași.
La această epocă, Bernard Natanson devine mai întâi developator al atelierelor de cinema ale lui Charles Pathé, un pionier al cinematografiei franceze. Apoi fotograf, apoi operator…
Charles Pathé îl remarcă în curând. Și Natanson nu întârzie să devină „proiectator” într-un cinema situat la colțul străzii Ordener și a străzii de la Chapelle.
1909 — Se căsătorește cu o franţuzoaică. Încep escrocheriile
1910-1913 — Bernard Natanson-Tannentzapf devine, pur şi simplu, Bernard Natan. Cu cei câţiva franci pe care i-a economisit, întemeiază împreună cu fratele său, Emile, pe care l-a chemat de la Iaşi, o societate obscură: „Rapid Films”.
Ideea nu este rea: ea constă în a turna mici filme, făcând reclamă pastilelor X sau depurativului Y.
Totuşi, afacerile nu sunt strălucite. O idee providenţială încolţeşte însă în mintea lui Bernard Natan. Într-un cuvânt, Charles Pathé vinde resturi de pelicule neîntrebuinţate şi inutilizabile din cauza scurtimii. Bernard Natan cumpără aceste rămăşiţe de celuloid pe un preţ de nimic. Apoi le lipeşte cu grijă cap la cap şi, împreună cu o seamă de prietene şi prieteni întâlniţi prin barurile de a treia mână, turnează filme de o tristă obscenitate. Când e vorba de rolurile principale, Bernard Natan nu ezită să le joace el însuşi…
Această producţie de filme „decoltate”, developate fie în bucătărioara soţilor Natan, fie la Vincennes, este vândută, pe preţuri foarte ridicate, prin intermediul unor amici veroşi, diverşilor patroni ai caselor de toleranţă.
Natan duce o existenţă îndeajuns de mediocră la Paris, până în clipa în care — surprins în flagrant delict de atentat la bunele moravuri— şeful familiei are un prim contact cu justiţia!
Dar trece şi asta. După punerea sa în libertate, Bernard Natan revine la conducerea mizerei societăţi „Rapid Films”, pe care o administrează împreună cu un anume Thomas, un fost coleg de la atelierele „Pathé-Cinéma”.
În acelaşi timp, amici şi colaboratori ai lui Natan vând, în barurile suspecte şi la colţul uliţelor dosnice, mici „jocuri fotografice” care, rulate cu viteză pe dinaintea ochilor, dau iluzia unui mic film de cinema.
Aceste „filme de buzunar” sunt, firește, de o calitate asemănătoare primelor filme ale lui Natan.
1914-1918 – Bernard Natan deschide un atelier pentru trasul filmelor, în rue Ordener nr. 4, în aceeași casă în care locuia Marcel Cachin. În august 1914, Natan este printre cei dintâi străini care se angajează în armată. Pipernicit, mărunt, este tocmai bun pentru serviciul militar. E mobilizat la şcoala militară, ca şofeur. Mai târziu, este decorat cu Crucea de război.
Şi Natan ştie cum să-şi speculeze decoraţia, îşi creează noi relaţii, face, din când în când, afaceri fructuoase. Astfel, într-o bună zi, cumpără o serie de vechi filme americane, deteriorate în bună parte cu prilejul eşuării vaporului în care fuseseră transportate cândva.
Fraţii Natan suprimă părţile avariate ale filmelor, lipesc fragmentele utilizabile, imaginează o altă anecdotă decât cea a scenariului iniţial şi introducând, la mijlocul părţilor intacte ale filmelor americane, scurte filme obscene turnate de ei, fac filme noi!
1919-1928 — După încheierea păcii, meschina societate „Rapid Films” îşi regăseşte o aparentă prosperitate, împrejurările sunt favorabile operaţiilor ilicite ale lui Bernard Natan, care îşi măreşte câmpul de activitate.
Prin 1924, „Rapid Films” prezintă „Castelana Libanului” (după romanul lui Pierre Benoit) și „Femeia goală”. Din când în când, are întâlniri cu Charles Pathé şi cu câţiva din colaboratorii acestuia.
Directorul jurnalului de spectacole, care pune mari speranţe în steaua lui Bernard Natan, îl prezintă unor tineri capitalişti, d-nii Conti şi Gancer, dispuşi să dea un serios avânt societăţii „Rapid Films”.
Dar pe Bernard Natan îl tentează o altă afacere, una formidabilă: Charles Pathé vrea să lichideze. Afacere miraculoasă!
Situația se prezintă precum urmează: un activ de 312 milioane de franci; în casă 96 de milioane; pasiv puţin: 50 de milioane de acţiuni, dintre care 30 de milioane sunt rambursate și 20 de milioane datorate furnizorilor. În sfârșit, în 1928, firma Pathé-Cinéma” a realizat 103.009.000 franci beneficii!
Va ceda Charles Pathé această situație, destul de roză, lui Bernard Natan, pe care-l cunoaște de atâta timp?
1929 — Mai mulți tovarăşi ai Iul Pathé, și nu dintre cei mai puțini importanți — printre ei, directorul comercial al lui „Pathé-Cinéma” se oferă drept garanți ai lui Natan. Se fac intervenții pe lângă Charles Pathé, care ezită. În sfârșit, afacerea se încheie.
1929 – Natan este stăpânul societăţii „Pathé-Cinema”. Puţin timp după aceea, societatea „Rapid Films” este răscumpărată de către „Pathé-Cinema” (adică tot de Natan) pe un preţ exorbitant, graţie unor abile falsuri în registre.
Bernard taciturnul şi Emil măreţul cumpără un imobil impozant, situat în rue Caoulaincourt, două splendide limuzine „Bugatti”, apoi o vilă în Bretagne, la Plondalmézeau, o a doua villă la Carqueiranne, în Sud, şi un castel la Frileuse, in apropiere de Orsay.
Emil cumpără o herghelie întreagă de cai de curse şi întreţine metrese, dintre care unele au — ca „actriţe” — contracte de un milion de franci anual!
Elegantul Emile, care poate fi văzut la Deaville, la Cannes şi pretutindeni unde lumea mare se amuză, la braţ cu cele mai glorioase stele ale ecranului, este directorul artistic al firmei.
- În biroul său, păzit cu străşnicie, Natan operează… Filmul sonor şi-a făcut prodigioasa apariţie.
Automat, se creează „Societatea girantă a cinematografelor Pathé”, formidabilă escrocherie care sare de la 1 milion de franci la 92 de milioane!
În acelaşi timp, este cumpărată „Societatea imobiliară Clichy-Moncey”, întemeindu-se 27 de filiale.
1932 — Primele plângeri împotriva lui Bernard Natan sunt înaintate justiţiei. E vorba de escrocheriile săvârşite cu prilejul cumpărării de către „Pathé Cinema” a societăţii „Mappemonde Films”. Intervin experții, cercetările, dar nu se descoperă nimic…
1933 — Cu ajutorul „Societății garante a cinematografelor Pathé”, Bernard Natan devine proprietarul tuturor acțiunilor unei alte societăți. „La société immobilière la Croisette”: 5 milioane.
Bernard Natan, mereu discret şi taciturn, dar „țar” necontestat al cinematografiei franceze, omul care a turnat nenumărate filme, printre care: „Ces messieurs de la Santé” („Domnii de la puşcărie) şi „Le Roi des resquilleurs” („Regele şmecherilor”) organizează marea serbare a copiilor din Moulin-Rouge.
Natan, care adoră copiii — iată o trăsătură de „caracter”, emoționantă chiar la un asmenea individ — a adoptat două fetițe, care prezidează serbarea.
1934 — Bernard Natan a plecat spre a vizita Hollywood-ul. Înapoierea este triumfală. „Animatorul cinematostratului francez” coboară în gara Saint-Lazare, cu ferma intenţie de a obţine Legiunea de onoare. Numeroase personalităţi politice, de la cei din extrema stângă până la cei din extrema dreaptă, viziteză studiourile Natan.
1935 — D. Dirler, actualmente preşedintele sindicatului pentru apărarea acţionarilor societăţii „Pathé Cinema”, depune prima plângere împotriva lui Natan. Plângere fără rezultat…
1936 — O nouă plângere a d-lui Dirler. Natan n-are încă Legiunea de onoare.
1937 — Bernard Natan inaugurează un teren de sport acoperit, destinat funcţionarilor din întreprinderile sale. La inaugurare, participă şi un ministru care-i remite lui Natan medalia de aur a Educaţiei fizice. Dar Legiunea de onoare nu scânteie încă pe pieptul lui Tannentzapf.
1938 — Noi reclamaţii. Natan, care, oficial, a abandonat producţia, continuă totuşi, să se intereseze de cinema. Este comanditarul unui important număr de cinematografe, se interesează de construcţia şi exploatarea studiourilor pariziene.
1939 — Bemnard Natan şi principalii săi complici sunt demascaţi şi arestaţi. D. Ledoux, judele instructor, intră în scenă, iar Bernard Natan iese, ca să intre la închisoare. Ecranul se întunecă. Sfârşit”.
*** Universul, 13 ianuarie 1939
Cea mai gravă acuzație era însă aceea că ar fi produs în studioul său filme pornografice ba, mai mult, că a jucat el însuşi, de mai multe ori, în astfel de opere cinematografice. Deși peliculele respective nu s-au găsit, iar toate aceste învinuiri nu au fost probabil decât calomnii, Natan a fost acuzat oficial, i s-a intentat un proces, a fost judecat şi condamnat de instanță.
Cinestul şi-a ispăşit pedeapsa pentru pornografie din 1939 până în 1942, dar cu câteva luni înainte de momentul eliberării autorităţile i-au retras cetăţenia franceză şi a rămas fără nicio naţionalitate. După ce a ieșit din penitenciar, Bernard Natan, care avea statutul de apatrid, a fost trimis în lagărul de la Drancy.
Antisemitismul a cărui victimă fusese în momentul crizei Pathe căpătase proporţii uriaşe în Franţa aflată sub ocupaţie nazistă. Pe 25 septembrie 1942, din ordinul regimului de la Vichy, Bernand Natan a devenit o cifră din Convoiul Nr. 37 și a fost deportat în tabăra de exterminare de la Auschwitz, unde a murit după doar câteva luni, cel mai probabil în iarna anului 1943, la vârsta de 57 de ani. Fratele său, Emile Natan, a supraviețuit Holocaustului și a încetat din viață pe 8 decembrie 1962 la Paris.
