HomeVizionariiBette Davis a avut peste o sută de roluri în film, televiziune și teatru. Actrița a fost căsătorită de patru ori, și-a crescut copiii singură și a fost extrem de dezamăgită, la sfârșitul vieții, de singura ei fiică naturală

Bette Davis a avut peste o sută de roluri în film, televiziune și teatru. Actrița a fost căsătorită de patru ori, și-a crescut copiii singură și a fost extrem de dezamăgită, la sfârșitul vieții, de singura ei fiică naturală

Ruth Elizabeth Davis s-a născut pe 5 aprilie 1908, la Lowell, în Massachusetts, fiind fiica lui Harlow Morrell Davis și a lui Ruth Augusta Favor și a mai avut o soră, Barbara. În 1915, părinții viitoarei actrițe s-au despărțit, iar în 1921 Ruth Davis s-a mutat împreună cu fetele în New York City, unde a lucrat ca fotograf.

Fetița a fost atrasă de cinematografie după ce l-a văzut pe Rudolph Valentino în filmul „Cei patru călăreți ai apocalipsei” și pe Mary Pickford în filmul „Micul lord FauntleroyȚ, fiind încurajată de mama ei, care își dorise și ea să devină actriță în tinerețe.

Tânăra a studiat la Academia Cushing din Massachusetts, unde l-a întâlnit pe viitorul ei soț, Harmon O. Nelson, poreclit „Ham”, apoi a fost acceptată la Școala de teatru John Murray Anderson unde a studiat arta dansului cu Martha Graham.

După ce a jucat într-o trupă cu care a mers în reprezentații în Philadelphia, Washington și Boston, și-a făcut debutul pe Broadway în 1929 în piesa “Broken Dishes”, perioadă în care a fost remarcată de un producător de la Universal Studios care a invitat-o la Hollywood pentru o probă.

 

 

Însoțită de mama ei, Bette Davis a călătorit cu trenul la Hollywood, ajungând aici pe 13 decembrie 1930 și a observat cu mirare că nimeni de la studio nu fusese trimis să o întâmpine. De fapt, un angajat al studioului o așteptase pe peron, dar plecase imediat ce sosise trenul deoarece, a spus el, „nimeni nu arăta a actriță.”

Tânăra a fost respinsă la prima audiție, dar a perseverat și a participat și la altele. Într-un interviu din 1971 va povesti: „Eram cea mai yankee, cea mai modestă virgină care a pășit vreodată pe Pământ. M-au așezat pe o canapea, și am făcut probe cu 15 bărbați… Toți trebuiau să mă îmbrățișeze și să mă sărute pasional. Vai, credeam că o să mor, chiar am crezut că o să mor.”

A participat apoi la o probă pentru filmul „A House Divided”, dar a venit îmbrăcată nepotrivit, cu un decolteu prea generos și a fost refuzată de regizorul William Wyler, care a comentat cu voce tare „Ce părere aveți despre aceste dame care-și dezvăluie pieptul crezând că vor obține roluri?”

Carl Laemmle, șeful studiourilor Universal, a vrut să o trimită acasă, dar Karl Freund i-a spus că are „ochi adorabili” și că ar fi potrivită pentru „The Bad Sister”, filmul în care avea să-și facă debutul. Studiourile Universal i-au reînnoit contractul pentru încă trei luni, primind un mic rol în “Podul Waterloo”, apoi a fost împrumutată companiei Columbia Pictures pentru filmul polițist “Amenințarea” și companiei Capital Films pentru drama “Hell’s House”, ambele filmate în 1932.

 

După nouă luni și șase filme fără mare succes, compania a decis să nu-i reînnoiască contractul, dar regizorul George Arliss a ales-o pentru rolul principal din filmul “The Man Who Played God” și pentru tot restul vieții, Bette va spune despre el că a ajutat-o să pătrundă în lumea de la Hollywood. În urma acestui rol, Warner Bros. i-a oferit un contract pe cinci ani.

În 1932 tânăra s-a căsătorit cu Harmon „Ham” Nelson, despre care presa a scris că obținea doar 100 de dolari pe săptămână, o sumă infimă față de onorariul lui Bette, care câștiga 1.000 de dolari pe săptămână. Cei doi au avut discuții despre această problemă, ea spunându-i că multe neveste de la Hollywood câștigă mai mult decât soții lor, dar Nelson a refuzat să o lase pe Davis să cumpere o casă până când nu își va putea permite el să facă acest lucru.

După mai mult de 20 de roluri în filme, Bette a primit rolul lui Mildred Rogers în “Sclavia umană”, un film realizat în 1934, adaptare după romanul omonim de W. Somerset Maugham, pe care multe actrițe îl refuzaseră, dar ea a insistat să fie prezentată în producție într-un mod extrem de realistic, pe patul de moarte: „ultimele etape ale tuberculozei, sărăcia și neglijența nu sunt lucruri frumoase, dar am de gând să arăt convingător”, va spune ea.

 

 

Filmul a fost un succes, iar Bette spera că recenziile favorabile îi vor încuraja pe cei de la Warner Bros. să o distribuie în roluri mai importante. A apărut apoi în rolul unei actrițe cu probleme în filmul “Patima” din 1935, primind recenzii foarte bune. Picture Post a scris: „Cred că Bette Davis ar fi fost arsă pe rug dacă ar fi trăit acum două – trei sute de ani. Când o vezi, ai impresia stranie că este încărcată cu electricitate, care nu are unde să se scurgă”, iar The New York Times a numit-o „una din cele mai interesante actrițe care apar pe ecranul nostru.”

În următorul ei film, “Pădurea împietrită”, în 1936, actrița a apărut alături de Leslie Howard și Humphrey Bogart, apoi în diverse alte pelicule de-a lungul următorilor doi ani, dar majoritatea au fost considerate mediocre.

Convinsă de faptul că din cauza acestor filme de serie B cariera ei are de suferit, Betta a acceptat, în 1936, oferta de a apărea în două filme englezești. Știind că încalcă contractul cu Warner Bros., a plecat în Canada pentru a evita să fie dată în judecată, însă a urmat un proces care s-a desfășurat în Anglia. Bette Davis a pierdut procesul și s-a reîntors la Hollywood, îndatorată și fără bani, pentru a-și continua cariera, în schimb, Olivia de Havilland, care a intentat un proces similar în 1943, a câștigat.

În timpul filmărilor următorului ei film, “Jezebel”, actrița a început o relație cu regizorul William Wyler pe care l-a descris ca fiind „dragostea vieții sale”, spunând că acea perioadă a fost „vremea când am fost cea mai fericită.” Filmul a fost un succes, iar interpretarea lui Bette Davis i-a adus cel de-al doilea premiu Oscar. “Jezebel” a marcat începutul celei mai de succes perioade din cariera actriței, fiind timp de câțiva ani inclusă pe lista „Cele mai valoroase 10 vedete”, dar în acest timp soțul ei, Ham Nelson, a eșuat în încercarea de a-și construi o carieră, iar relația dintre cei doi s-a răcit. În 1938 Nelson a obținut dovezi conform cărora soția sa avea o relație cu Howard Hughes, înaintând actele de divorț și a scris în motivare că actrița are „atitudini crude și inumane”.

 

În timpul filmărilor pentru „Victoria întunericului”, actrița a trecut printr-o cădere psihică, dorind la un moment dat să abandoneze proiectul, dar Hal Wallis a convins-o să-și canalizeze stările în modul în care își interpreta rolul, iar filmul a devenit unul dintre cele mai de succes ale anului.

A apărut apoi în alte trei filme de succes în 1939: “The Old Maid”, cu Miriam Hopkins, “Juarez”, cu Paul Muni și “Elisabeta și Essex,” cu Errol Flynn. Ultimul a fost primul și singurul ei film color din perioada de glorie. Pentru a o interpreta pe Elisabeta I a Angliei, care era mai în vârstă decât ea, Bette Davis și-a ras sprâncenele. În această perioadă a devenit cel mai profitabil star al companiei Warner Bros., fiind descrisă ca „Al cincilea frate Warner” și primind cele mai importante roluri feminine.

În acea perioadă, actrița a avut o aventură cu fostul coleg George Brent, care a cerut-o în căsătorie, dar l-a refuzat pentru că îl întâlnise pe Arthur Farnsworth, un proprietar de hotel cu care s-a căsătorit în decembrie 1940.

 

După atacul de la Pearl Harbor, Bette Davis și-a petrecut primele luni din 1942 vânzând obligațiuni de război și obținând profituri de două milioane de dolari în două zile, iar o poză cu ea din filmul “Jezebel” a fost vândută pentru suma de 250.000 dolari.

La sugestia lui John Garfield de a deschide un club pentru militari în Hollywood, Bette Davis a transformat un vechi club de noapte în localul “Hollywood Canteen”, care s-a deschis pe 3 octombrie 1942. Cele mai importante staruri de la Hollywood s-au oferit să-i distreze pe militari gratis, iar Bette se asigura că în fiecare noapte vor fi câteva „nume” importante care-i vor distra pe soldați, spunând în 1980, când a primit Medalia pentru servicii civile, cel mai mare grad oferit unui civil din partea Ministerului Apărării al Statelor Unite: „Sunt câteva realizări în viața mea de care sunt sincer mândră. Hollywood Cantine este unul dintre ele”.

 

 

În august 1943, Arthur Farnsworth, soțul actriței, s-a prăbușit în timp ce se plimba pe o stradă din Hollywood, decedând două zile mai târziu. Autopsia a arătat că suferise cu două săptămâni înainte o fractură de craniu, iar actrița a depus mărturie în fața unui juriu că nu avea cunoștință de vreun eveniment care să-i fi cauzat rana, verdictul fiind de „moarte accidentală”. Distrusă de durere, Bette Davis a încercat să se retragă de la filmările pentru “Mr. Skeffington”, dar regizorul a convins-o să continue.

Actrița s-a recăsătorit în 1945 cu un artist, William Grant Sherry care, când avea nevoie de bani, lucra și ca masor, fiind atrasă de el pentru că bărbatul îi spusese că nu auzise de ea până atunci și nu era deloc intimidat de faima ei. Următorul proiect, “Possessed”, a fost scris special pentru actriță, însă ea a rămas însărcinată și a plecat în concediu de maternitate. În 1947, Bette a născut o fetiță, pe Barbara, fiind atât de pasioantă de rolul de mamă, încât se gândea să-și încheie cariera. Relația cu Sherry a început în această perioadă să se deterioreze și, cu toate că a continuat să apară în filme, popularitatea ei era într-o continuă scădere.

 

Printre rolurile pe care i s-au propus după reîntoarcerea pe marele ecran a fost cel al lui Rose Sayer în “Regina africană”, dar când Bette a aflat că producția urma să fie filmată în Africa, a refuzat oferta, spunându-i regizorului Jack Warner: „Dacă nu poți filma într-o barcă în spatele studioului, nu sunt interesată”. Rolul i-a revenit lui Katherine Hepburn, care a fost nominalizată pentru apariția sa la premiul Oscar.

În 1949 Bette se despărțise de soțul ei, iar ziariștii de la Hollywood credeau că actrița este la finalul carierei. A filmat “The Story of a Divorce” și apoi “Totul despre Eva”, în 1950, spunând despre ultimul, după ce a citit scenariul, că este cel mai bun script pe care l-a citit vreodată, acceptând rolul imediat. La scurt timp s-a alăturat distribuției în San Francisco pentru a începe filmările, s-a împrietenit cu Anna Baxter, colega ei de platou, și a început o relație cu Gary Merrill, cu care apoi s-a căsătorit.

Pe 3 iulie 1950, a fost finalizat divorțul ei de William Sherry, iar pe 28 iulie s-a căsătorit cu Gary Merrill. Cu acordul fostului soț, Merrill a adoptat-o pe B.D., fiica lui Davis cu Sherry, iar în 1950 cei doi au adoptat o fată pe care au botezat-o Margot. Familia a călătorit în Anglia, unde ea a apărut în filmul “Another Man’s Poison”, care nu a avut prea mare succes, iar ziariștii de la Hollywood au scris din nou că Bette Davis se afla la sfârșitul carierei ei.

 

Bette și Merrill au adoptat în 1952 un băiat, pe Michael, iar la scurt timp s-a îmbolnăvit, fiind operată de osteomielită, apoi a început să se certe frecvent cu soțul ei, fiica ei natural, B.D., povestind mai târziu că cei doi ajunseseră la scene de violență conjugală provocate de abuzul de alcool. În această perioadă Margot, fiica lor înfiată, a fost diagnosticată cu o tumoare pe creier și a fost internată într-un azil.

Puține dintre filmele actriței din anii ’50 s-au bucurat de succes, iar mariajul său continua să se deterioreze până când a decis să depună actele pentru divorț în 1960, iar după numai un an i-a murit mama. Actrița a primit ultima nominalizare la premiile Oscar pentru rolul Baby Jane Hudson din filmul “What Ever Happened to Baby Jane?”, care a devenit unul dintre cele mai bune producții ale anului și în care a apărut într-un mic rol și fiica ei, B.D. Când cele două au mers la Festivalul de Film de la Cannes copila, care avea doar 16 ani, l-a întâlnit pe Jeremy Hyman, unul din șefii la Seven Arts Productions, cu care s-a căsătorit, după ce a obținut permisiunea mamei ei.

În septembrie 1962 Bette Davis a dat un anunț în revista Variety, la rubrica „Căutări serviciu – femei artiste” care suna așa: “Mamă a trei copii – 10, 11 și 15 ani—divorțată. Americancă. Treizeci de ani experiență în filme artistice. Încă mă mai pot mișca și sunt mai amabilă decât se zvonește. Doresc serviciu stabil în Hollywood”. Actrița avea să declare mai târziu că anunțul a fost o glumă.

Au urmat apoi filmele britanice “The Nanny”, “Aniversarea” și “Camere de legătură”, dar cariera ei a început să stagneze din nou. În 1977, Davis a devenit prima femeie care a primit un premiu pentru întreaga carieră din partea Institutului American de Film și, în urma evenimentului, a fost din nou căutată de producători, fiind adesea nevoită să aleagă între mai multe oferte. A acceptat un rol în miniserialul “The Dark Secret of Harvest Home” și în filmul “Moarte pe Nil”, apoi a început să lucreze în televiziune.

 

În 1983 a aflat că suferea de cancer mamar și a fost supusă unei mastectomii. La două săptămâni de la operație a suferit patru atacuri de cord care au cauzat paralizia părții drepte a feței și a mâinii stângi, provocându-i un defect de vorbire. Actrița a început o lungă perioadă de fizioterapie și, cu ajutorul asistentei ei personale, Kathryn Sermak, și-a revenit parțial.

În această perioadă relația cu fiica ei, B.D. Hyman, s-a deteriorat, iar când sănătatea i-a permis, actrița a plecat în Anglia pentru a filma “Crimă cu oglinzi”, după romanul lui Agatha Christie. La întoarcerea în Statele Unite a aflat cu stupoare că fiica ei publicase o autobiografie, “My Mother’s Keeper”, în care prezenta relația dificilă cu propria ei mamă, precum și amănunte despre alcoolismul actriței. Fiul adoptiv al lui Bette, Michael Merrill, a rupt orice contact cu sora sa vitregă, refuzând să mai vorbească cu ea vreodată, iar Bette Davis a procedat la fel, dezmoștenind-o.

 

 

În 1989, în propria ei autobiografie, “This ‘N That”, Bette Davis a scris: „Încă nu mi-am revenit complet din șocul că un copil de-al meu ar putea să scrie despre mine în acest fel, ca să nu mai spun ce fel de carte este. Îmi va fi mai greu să-mi revin complet din șocul cauzat de cartea lui B.D. decât după atacul de cord. Ambele au fost experiențe zdrobitoare”. Volumul se încheie cu o scrisoare dedicată fiicei ei, descriindu-i acțiunile ca fiind „o crasă lipsă de loialitate și mulțumire pentru viața privilegiată pe care a dus-o”.

Ultimul rol al actriței a fost în “Balenele din august”, filmat în 1987, într-o perioadă în care sănătatea ei era tot mai precară, și suferea și din cauza problemelor personale. În timpul festivității de premiere la American Cinema Awards, în 1989, actrița a leșinat, descoperind astfel că boala sa recidivase, dar a decis să plece totuși în Spania, unde era invitată la Festivalul Internațional de Film Donostia-San Sebastián, însă în timpul călătoriei sănătatea ei s-a deteriorat rapid. Prea slăbită pentru se întoarce în Statele Unite, actrița a plecat în Franța, unde a murit pe 6 octombrie 1989, la ora 11:20 seara, la spitalul american din Neuilly-sur-Seine.

Marea actriță, care avea vârsta de 81 de ani, a fost înmormântată în Cimitirul Hollywood Hills din Los Angeles, alături de mama și de sora ei. În 1997, executorii săi testamentari, adică fiul ei adoptiv, Michael Merrill, și Kathryn Sermak, fosta ei asistentă personală, au pus bazele Fundației Bette Davis, care oferă și în prezent burse universitare tinerilor actori.

 

No comments

leave a comment