Big Brother is watching you. Scriitorului George Orwell a înfiat un băiețel și la scurt timp și-a pierdut soția

Eric Arthur Blair s-a născut pe 25 iunie 1903, în orașul Motihari, din India de astăzi, fosta provincie Bengal în timpul colonialismului britanic din India, fiind al doilea copil al lui Richard Walmesley Blair. Tatăl său a fost funcționar în administrația engleză din India în domeniul opiului, iar mama sa, Ida Mabel Limonzin, era fiica unui comerciant de ceai.

Anul următor, în 1904, viitorul scriitor merge împreună cu mama și sora lui în Anglia. În adolescența va studia la Colegiul Eton și va publica în diferite reviste ale școlii. La un an după absolvire s-a angajat în cadrul Poliției Imperiale Indiene în Birmania. Apoi a lucrat în Franța având profesii foarte diferite, s-a întors în Anglia și a deschis un magazin sătesc.

Sub pseudonimul George Orwell, a scris articole pentru diverse ziare și în 1933 a publicat prima sa carte, “Fluierând a pagubă prin Paris și Londra”. Au urmat trei romane, “Zile birmaneze”, în 1934, “Fiica unui cleric”, în 1935 și “Keep the Aspidistra Flying”, în 1936.

În 1936 Orwell scrie un documentar despre șomajul din Nordul Angliei pentru editura engleză Left Book Club. Următoarea carte, “Drumul către Wigan Pier”, o proză de tip reportaj despre viața la limita sărăciei a minerilor dintr-un orășel din Lancashire, l-a consacrat drept unul dintre cei mai mari reporteri și scriitori din Marea Britanie.

George Orwell devine socialist și pleacă în Spania în decembrie 1936 pentru a deveni corespondent de război în timpul Războiului Civil. S-a alăturat însă ca voluntar Diviziei Lenin din Barcelona, unitatea condusă de Partidul Muncitorilor de Unitate Marxistă.

La întoarcerea în Anglia, jurnalistul își descrie experiențele din timpul Războiului Civil în “Omagiu Cataloniei”. În august 1941 a început să lucreze pentru BBC, unde sarcina lui principală era de a scrie editorialul unei emisiuni despre evenimentele celui de-Al Doilea Război Mondial, comentariile sale fiind difuzate din 1941 până în 1943 în India. În aceeași perioadă Orwell a lucrat și pentru ziarul The Observer.

Scriitorul a fost căsătorit de două ori. Prima sa soție, Eileen O’Shaughnessy, cu care s-a căsătorit în 1936, l-a urmat în Spania și a fost o susținătoare a ideilor sale politice. În iunie 1944, ea și Eric au adoptat un băiețel de trei săptămâni pe care l-au numit pe Richard Horatio. Un an mai târziu, în martie 1945, Eileen a murit în urma administrării unei doze de anestezic prea mare pentru intervenția chirurgicală pe care trebuia să o suporte.

Dărâmat de moartea prematură a soției sale, care avea doar 39 de ani în momentul decesului, George Orwell și-a îngrijit singur fiul adoptat, pe micuțul Richard. Patru ani mai târziu, în 1949, s-a recăsătorit, mai mult pentru a-i oferi fiului său o mamă, cu Sonia Mary Brownell care se pare că a fost modelul pentru Julia, eroina din “O mie nouă sute optzeci și patru”. Mariajul a fost încheiat pe 13 octombrie 1949, cu doar trei luni înainte de moartea scriitorului.

Orwell era un fumător înrăit, în ciuda problemelor lui pulmonare. Descris de The Economist drept „poate cel mai bun cronicar al culturii engleze din secolul XX”, scriitorul considera că Fish ’n’ Chips, fotbalul, pub-urile, ceaiul tare, ciocolata ieftină, filmele și radioul sunt principalele bucurii ale clasei muncitoare britanice.

Lui însuși îi plăcea ceaiul tare, scriind că ceaiul este unul dintre elementele de bază ale civilizației din Anglia și provoacă dispute violente cu privire la modul în care trebuie preparat, dilema principală fiind dacă se pune întâi ceaiul în ceașcă și apoi se adaugă laptele sau invers. Îi plăcea și berea englezească, disprețuindu-i pe băutorii de lager. Mânca la cantina de la BBC și prefera mâncărurile tradiționale englezești, cum ar fi friptura de vită, budinca Yorkshire, brioșele, biscuiții, cam toate brânzeturile britanice și marmeladă de Oxford.

Una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale, “Ferma animalelor”, publicată în 1945, a fost o satiră a revoluției comuniste din Rusia. Volumul i-a supărat pe foarte mulți prieteni de-ai săi cu convingeri de stânga, inclusiv pe fostul său editor, Victor Gollancz, care i-a respins-o, dar “Ferma animalelor” a ajuns în scurt timp una din cele mai populare cărți din Marea Britanie.

“O mie nouă sute optzeci și patru”, ultima scriere a lui Orwell, publicată în 1949, a fost influențată de sănătatea sa în declin și de deziluziile față de guvernul laburist ajuns la putere și a avut un efect foarte puternic asupra societății europene. Principala figură a romanului, Big Brother, a devenit o figură metaforică a regimului polițienesc și totalitar și a reducerii libertăților individuale. În 2005, publicația Time a clasat romanul în lista celor mai bune romane și nuvele englezești din 1923 până în acel an. George Orwell a murit pe 21 ianuarie 1950, la Londra, din cauza tuberculozei.

Galerie foto:

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *