Buna regină Ana de Bohemia a murit în timpul epidemiei de ciumă din 1395. Succesoarea ei, regina-fetiță Isabella de Valois, avea doar șase ani când a fost căsătorită cu Richard al II-lea

Ana de Bohemia s-a născut pe 11 mai 1366, la Praga și a fost fiica lui Carol al IV-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman, și a Elisabetei de Pomerania

Richard al II-lea al Angliei, devenit rege la 10 ani, s-a căsătorit cu prințesa Ana, deși inițial i-a fost oferită ca soție o altă tânără, fiica lui Bernabò Viscontidin Milano, care i-ar fi adus mulți bani ca zestre.

Ana de Bohemia nu a avut nicio zestre și, în plus, Richard a plătit 20.000 de florinți fratelui ei, Wenceslas. Au existat totuși câteva beneficii diplomatice în urma acestui mariaj: comercianților englezi li s-a permis să-și extindă schimburile comerciale în ambele țări ale Bohemiei.

La sosirea ei în Anglia, Ana a fost sever criticată de nobili, probabil din cauza aranjamentelor financiare precare ale mariajului. Prințesa s-a căsătorit cu regele Richard al II-lea la Westminster Abbey pe 22 ianuarie 1382, cei doi miri având aceeași vârstă, 16 ani. Nunta lor a fost cea de-a cincea nuntă regală oficiată la Westminster Abbey și ultima pentru următorii 537 de ani, timp în care aici nu a mai fost organizată nicio altă ceremonie de căsătorie.

Cei doi au fost căsătoriți timp de 12 ani, însă nu au avut copii. Moartea Anei, în timpul epidemiei devastatoare de ciumă din 1394, a fost o lovitură devastatoare pentru Richard care era îndrăgostit de delicata sa soție.

Regina era o persoană foarte bună și oamenii din Anglia o priveau ca pe o protectoare. Sunt cunoscute încercările sale neobosite de a interveni în numele poporului pentru a obține grațieri pentru participanții la revolta țărănească din 1381, ea fiind cea care i-a salvat viața lui John Northampton, fostul primar al Londrei, în 1384, când, la rugămintea ei, Richard al II-lea a acceptat să-l lase in viață.

Totuși, Ana nu și-a putut îndeplini niciodată îndatorirea principală de regină, aceea de a oferi un moștenitor tronului Angliei. Evesham Chronicle consemnează: “Această regină, deși nu a purtat copii, a contribuit la gloria și bogăția tărâmului, în măsura în care a putut. Nobilii și oamenii obișnuiți au suferit foarte mult la moartea ei”.

Regina Ana a fost înmormântată la mănăstirea Westminster, alături de soțul ei. În 1395, Richard comandase un monument funerar dublu pentru el și pentru prima sa soție, cerând ca efigiile lor să fie făcute din cupru aurit, iar ei să fie înfățișați cu coroanele pe cap și tinându-se de mână. Mormântul comun este acum deteriorat, iar mâinile sunt rupte. În 1871, când cripta ei a fost deschisă, s-a descoperit că multe dintre osemintele reginei fuseseră furate printr-o gaură făcută printr-o parte laterală a sicriului.

După moartea Anei, regele Richard s-a căsătorit cu Isabella de Valois pe 31 octombrie 1396. Mireasa avea doar șase ani și va fi încoronată ca regină a Angliei un an mai târziu. După nuntă, fetița-regină l-a urmat pe Richard în Anglia, fiind plasată în castelul Windsor sub supravegherea unei guvernante, Lady de Coucy. Deși căsătoria a fost strict politică, Richard al II-lea și micuța Isabella au avut o relație bazată pe respect reciproc. Richard o vizita ​​în mod regulat la Windsor, unde o amuza cu glumele lui și se pare că Isabella aștepta cu nerăbdare vizitele lui.

Domnia lui Richard a parcurs mai multe crize politice încheiate, în final, cu abdicarea lui forțată, detenția în Turnul Londrei și moartea prin înfometare, în februarie 1400.

După moartea regelui, curtea franceză a cerut ca Isabella să se întoarcă în Franța. Noul suveran, Henric al IV-lea, a refuzat inițial, dorind că regina Isabella ar trebui să se căsătorească cu fiul său, viitorul Henric al V-lea al Angliei, dar ea a refuzat. Un an mai târziu, în august 1401, a fost lăsată să se întoarcă în Franța, dar zestrea ei a rămas la curtea Angliei.

Pe 29 iunie 1406, regina Isabella, care ajunsese la vârstă de 16 ani, s-a căsătorit cu vărul ei, Charles, ducele de Orléans, care avea doar 11 ani. După trei ani a rămas însărcinată, dar a murit la nașterea singurei ei fiice, Joan. Corpul ei a fost înmormântat la Blois, în abația St Laumer, unde a fost descoperit mai târziu, în 1624, înfășurat în benzi de in impregnate cu mercur.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *