Barbara Cartland s-a născut pe 9 iulie 1901 în Birmingham și a fost singura fiică a maiorului James Bertram “Bertie” Falkner Cartland, ofițer al armatei britanice, și a soției sa, Mary Hamilton Scobell. Cuplul a mai avut doi băieți – maiorul Ronald Cartland, membru al Parlamentului, și James Anthony “Tony” Hamilton Cartland., ambii morți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Deși a venit pe lume într-o familie bine situată, averea s-a risipit la scurt timp după nașterea ei, iar Barbara a povestit mai târziu că recesiunea a dus la sinuciderea bunicului patern, James Cartland, care s-a împușcat în urma falimentului afacerilor sale.
La scurt timp după aceea a urmat moartea tatălui scriitoarei, în timpul Primului Război Mondial, iar Mary, mama ei, și-a deschis un magazin de rochii în Londra pentru a putea să-și crească cei trei copii.
Fetița a fost bine educată, a urmat mai multe școli private de fete – Alice Ottley School, Malvern Girls’ College și Abbey House, o instituție de învățământ din Hampshire. În 1922, imediat după terminarea liceului, Barbara Cartland a devenit reporter la un ziar local și a început să publice primele cărți de ficțiune.
În această perioadă s-a logodit, apoi a rupt logodna, cu un ofițer al Gărzii Regale, iar mai târziu a povestit că a refuzat 49 de cereri de căsătorie înainte de a o accepta pe cea a căpitanul Alexander “Sachie” George McCorquodale, un ofițer britanic de origine scoțiană, moștenitor al unei averi relativ mari. Cuplul s-a căsătorit pe 23 aprilie 1927 și a divorțat șase ani mai târziu.
Fiica lor, Raine McCorquodea, s-a născut în septembrie 1929, dar Barbara Cartland a susținut mai târziu că era, de fapt, fiica lui George Sutherland-Leveson-Gower, al 5-lea Duce de Sutherland, sau a Prințului George, Duce de Kent.
După divorțul de Sachie, terminat cu acuzații reciproce de infidelitate, scriitoarea s-a căsătorit cu vărul fostului ei soț, Hugh McCorquodale cu care a avut doi fii.
Barbara a întreținut o lungă prietenie cu Lordul Mountbatten, a cărui moarte din 1979 a fost, după cum mărturisea, “cea mai mare tristețe din viață”. Mountbatten a sprijinit-o în diversele ei opere caritabile, în special pentru United World Colleges, și chiar a ajutat-o cu sfaturi în timp ce scria romanul “Love at the Helm”.
Prințesa Diana a fost nepoata vitregă a Barbarei Cartland, dar nu a invitat-o pe scriitoare la nunta cu Charles, actualul rege al Marii Britanii, iar mai târziu a spus că singurele cărți pe care Diana le-a citit vreodată au fost ale sale.
Celebră în anii ’50 – ’60, s-a auto-intitulat expertă în romantism, povești de iubire și relații de cuplu și a apărut frecvent la televiziune, exprimându-și părerile despre diverse teme care preocupau societatea britanică, însă deseori a primit critici pentru opiniile ei considerate ridicole și conservatoare.
La mijlocul anilor 1990, revista Vogue a numit-o “adevărata regină a romantismului”, remarcând imaginea ei construită cu grijă, aparițiile în rochii exclusiv de culoare roz și pălării cu pene și veșnicul discurs pe probleme de dragoste, căsătorie, politică, religie, sănătate și modă, criticând-o totodată că vorbește cu patimă despre infidelitate și divorț, deși a recunoscut că le-a experimentat pe ambele.
În ianuarie 1988, Barbara Cartland a primit Médaille de Vermeil de la Ville de Paris, cea mai înaltă distincție a orașului, pentru publicarea a 25 de milioane de cărți în Franța, iar în 1991 a fost onorată de regina Elisabeta a II-a cu titlul de comandant al Ordinului Imperiului Britanic, în onoarea celor aproape 70 de ani de contribuție literară.
În 2000, editorii ei estimau că din 1925, de când și-a început cariera de scriitoare, Barbara Cartland a publicat 723 de cărți. Printre ele se află multe biografii romanțate ale personajelor istorice, inclusiv un volum numit “The scandalous life of King Carol” despre regele Carol al II-lea al României, apărut în 1957, la Londra.
Starea ei de sănătatea s-a deteriorat la mijlocul anilor ’90, dar a rămas favorita presei, acordând interviuri agențiilor internaționale de știri și televiziunilor chiar și în ultimele luni ale vieții.
Scriitoarea a murit în somn, pe 21 mai 2000, cu șapte săptămâni înainte de a împlini 99 de ani, la reședința sa aflată în Hertfordshire și a fost înmormântată pe proprietatea ei, sub un stejar care fusese plantat de regina Elisabeta I.
