Edith Thompson s-a născut pe 25 decembrie 1893 la Londra, fiind prima dintre cei cinci copii ai lui William Eustace Graydon, funcționar la Imperial Tobacco Company, și ai soției sale, Ethel Jessie Liles. În copilărie, Edith era pasionată de dans și de actorie, învăța foarte bine și era excepțională la matematică. După ce a părăsit școala în 1909, a lucrat pentru o companie de textile, apoi a fost angajată la Carlton & Prior, fiind recunoscută ca o femeie elegantă și inteligentă.
În 1909, la vârsta de 15 ani, Edith îl cunoscuse pe un anume Percy Thompson, care era cu trei ani mai mare decât ea, după o logodnă de șase ani, cei doi s-au căsătorit și patru ani mai târziu, în 1920, și-au luat o casă în Ilford, în estul Londrei.
În 1920, cuplul a făcut cunoștință cu Frederick Bywaters, un tânăr de 18 ani care tocmai se înrolase în marina comercială. Edith avea 26 de ani și a fost imediat atras de Frederick, care era chipeș, romantic și foarte simpatic în comparație cu soțul ei, Percy, care era prea serios și convențional. Cei trei au petrecut o vacanță în Shanklin, pe Insula Wight, unde au fost însoțiți de sora lui Edith, iar la întoarcere Percy l-a invitat pe tânăr să se cazeze la ei.
În timpul vacanței pe Insula Wight, Edith și Frederick au început o aventură și treptat Percy a observat că soția lui se îndepărtase de el. După o lună, un incident aparent banal a declanșat un scandal în familie. Aflați în grădină, cei doi soți au început să se certe, Percy Thompson s-a enervat și a lovit-o pe Edith, ea s-a împiedicat și a căzut. Frederick a intervenit și Thompson i-a cerut să părăsească imediat casa. Din septembrie 1921 până în septembrie 1922 tânărul Bywaters a plecat pe mare și în acest timp Edith Thompson i-a scris frecvent, iar după întoarcere cei doi s-au întâlnit din nou.
Pe 3 octombrie 1922, familia Thompson a participat la un spectacol la Teatrul Criterion din Piccadilly Circus, împreună cu unchiul și mătușa lui Edith. La ora 23, cele două cupluri s-au despărțit, Edith și soțul ei au luat trenul spre Ilford, apoi s-au îndreptat spre casă. La un moment dat un bărbat a sărit din spatele unor tufișuri de lângă casa lor și l-a atacat pe Percy. După o luptă violentă, în timpul căreia Edith Thompson a fost doborâtă la pământ, Percy a fost înjunghiat. Rănit grav, bărbatul a murit înainte ca Edith să poată chema ajutoare, iar atacatorul a fugit. Vecinii au povestit după aceea că au auzit de mai multe ori o femeie țipând isteric și strigând “Oh, nu, nu!” A doua zi, la secția de poliție, Edith era foarte tulburată pentru că nu știa dacă Frederick Bywaters, care fusese arestat în seara precedentă, era considerat suspect de crimă. Unul dintre inspectorii de poliție, Frank Hall, i-a spus femeii că tânărul mărturisise deja că ea îi este complice, așa că Edith a recunoscut tot planul criminal.
Poliția a descoperit peste șaizeci de scrisori de dragoste pe care Edith Thompson i le trimisese lui Frederick, acestea fiind singurele dovezi care o legau de asasin. Edith Thompson și Frederick Bywaters au fost acuzați de crimă, procesul lor începând pe 6 decembrie 1922 la Old Bailey. Bărbatul a susținut tot timpul că a acționat fără știrea lui Edith, însă scrisorile de dragoste au fost considerate o dovadă a vinovăției femeii care l-ar fi incitat să-i omoare soțul. În câteva pasaje, ea vorbea despre dorința de a fi liberă, se referea la posibilitatea a-și otrăvi bărbatul sau de a-i băga cioburi de becuri pisate mărunt în piure. Avocatul a îndemnat-o să nu depună mărturie, subliniind că acuzarea trebuie să-i dovedească eventuală vinovăție, însă Edith era hotărâtă să recunoască totul, imaginându-și că l-ar putea salva Frederick.
Pe 11 decembrie, juriul a anunțat verdictul: ambii inculpați erau vinovați de crimă și au fost condamnați la moarte prin spânzurare. Când s-a pronunțat sentința, Edith a devenit isterică și a început să țipe, în timp ce Frederick susținea în continuare că femeia este inocentă: “Eu spun că verdictul juriului este greșit. Edith Thompson nu este vinovată”.
Procesul celor doi a fost foarte mediatizat, soția victimei fiind considerată de opinia publică principala vinovată, dar, după ce cei doi au fost condamnați la moarte, atitudinea publică s-a schimbat radical. Aproape un milion de persoane au semnat o petiție împotriva sentințelor, iar Frederick a atras admirația pentru loialitatea sa feroce și modul în care încercase să o protejeze pe Edith.
În ciuda petiției, ministrul de interne William Bridgeman a refuzat să le acorde clemență. Când lui Edith Thompson i s-a adus la cunoștință data la care sentința urma să fie pusă în executare, femeia și-a pierdut total calmul. Și-a petrecut ultimele zile din viață într-o stare de isterie, plângând, țipând, gemând și fiind incapabilă să mănânce sau să bea apă.
Pe 9 ianuarie 1923, în închisoarea Holloway, Edith Thompson, în vârstă de 29 de ani, a fost mai întâi puternic sedată de guvernatorul închisorii, și, așa cum era, aproape inconștientă, a fost dusă la spânzurătoare de patru gardieni. În aceeași zi, la închisoarea Pentonville, tânărul Frederick Bywaters, care avea 20 de ani, a fost și el spânzurat. Cele două execuții au avut loc simultan, la ora 9.00 dimineața, la doar o jumătate de kilometru distanță, pentru că închisorile Holloway și Pentonville se aflau în același district. Cadavrele lui Edith Thompson și Frederick Bywaters au fost îngropate lângă zidurile închisorilor în care fuseseră executați.
