“Când l-am întâlnit prima dată pe Prințul Carol, eram copii. L-am întâlnit în casa administratorului uneia din moșiile regelui. Este multă vreme de atunci, căci azi sunt femeie de 28 ani, iar Prințul are 34 de ani.
Sunt născută în România. Tatăl meu este român, iar mama mea, rusoaică. Nu sunt evreică, după cum se spune. Este foarte drept că am trăit mult printre evrei, unde am foarte mulți prieteni. Dacă aș fi evreică, nu m-aș rușina s-o spun. Aș fi mândră de aceasta.
Într-una din zile, tatăl meu, care era chimist și locuia într-un orășel aproape de conacul uneia din moșiile regale, fu invitat la un ceai de Regina Elisabeta, soția Regelui Carol, regina cunoscută sub numele de Carmen Sylva, regina poetă.
Tatăl meu, știind că Regina Elisabeta adoră copiii, m-a luat și pe mine. Deși a trecut, de atunci și până acum, atâta amar de vreme, totuși îmi aduc aminte ca și când s-ar fi petrecut ieri cu câtă duioșie și dragoste s-a purtat Regina Elisabeta față de mine. A trimis să mi se aducă ciocolată și bomboane.
Pe vremea aceea, eu aveam 9 ani. Cum a intrat valetul cu bomboanele, Prințul Carol i-a luat cutia din mână și, întinzându-mi-o, mi-a zis: Ai un păr foarte frumos. Voiam mai de mult să te cunosc. Brusca intervenție, ca și complimentul copilăresc, erau caracteristice Principelui. Are o inimă de aur, dar păcat că nu știe întotdeauna să se exprime. Complimentul său, însă, mi-a plăcut foarte mult, căci una dintre marile mele vanități a fost părul. Părul meu mi-a provocat multă plăcere, dar și multă durere. Moda părului scurt mi-a adus bucurie. Acum port părul bubikopf, nu prea scurt și puțin mai lung la ceafă.
Tânărul prinț, întinzându-mi cutia cu bomboane, mi-a zis: Mănâncă! Mi-a spus mănâncă în mod brusc și cu atâta energie, încât, fără să mai spun ceva, am luat o bomboană. Nu am apucat însă să mănânc bomboana și Prințul Carol mi-a și oferit alta. De data aceasta am șovăit însă. Atunci Prințul Carol apucă o bomboană cu degetele sale și mi-o puse în gură. Am mulțumit și l-am rugat să nu-mi mai dea alta.
A stăruit însă cu încăpățânare să iau și pe a treia, și, neavând încotro, am luat-o. Pe vremea aceea nu înțelegeam ce însemnează această stăruință. Ba, mi-aduc aminte că i-am aruncat chiar o privire cruntă. Și astăzi râdem, ori de cate ori ne aducem aminte de acest episod al bomboanelor. Da, da, azi îl cunosc destul de bine pe Carol.”
*** Memoriile doamnei Elena Lupescu: aventura de dragoste cu fostul principe moştenitor Carol. Destăinuri senzaţionale, 1928
Elena Lupescu s-a născut pe 3/15 septembrie 1899 la Iași (după alte surse, la Târgu-Frumos, în anul 1909) și a fost fiica farmacistului Nicu Lupescu (născut Leon Gruenberg), originar din Iaşi, şi a d-nei Elise Lupescu (născută Falk), originară din Viena.
Copilăria şi-a petrecut-o la Iaşi şi apoi în comuna Periş, unde tatăl ei ocupa postul de farmacist al spitalului. În anul 1917, domnişoara Lupescu se afla în refugiu la Iaşi, unde a făcut cunoştinţă cu căpitanul de artilerie Tâmpeanu, cu care s-a căsătorit.
“Doamna Tâmpeanu şi-a urmat bărbatul în toată campania pe care acesta a făcut-o la Budapesta şi, după încheierea păcii, soţii s-au stabilit împreună în Bucureşti. În anul 1925, domnul Tâmpeanu, avansat la gradul de maior, a fost mutat, în mod grabnic, în Basarabia. Pentru prima dată în decursul căsniciei lor, soția a refuzat să-l urmeze, pentru ca mai târziu cu câteva luni, cei doi întâlnindu-se, d-na Elena Tâmpeanu să ceară desfacerea nemotivată a căsătoriei. D-na Elena Lupescu a plecat apoi la Paris.
Importantul personagiu de care ne ocupăm şi a cărei fotografie o reproducem aci e o femea tânără are o faţă mică, părul roşu închis, e sveltă şi posedă o inteligenţă vie. De curând şi-a scris memoriile în ziarul american „Los Angeles Examiner“, care s-a ocupat de dânsa, în patru numere consecutive. Articolele din ziarul american cuprind, pe lângă numeroase fotografii, şi autograful d-nei Lupescu”, consemna Realitatea ilustrată în octombrie 1927.
Elena Lupescu a murit pe 29 iunie 1977, la vârsta de 77 de ani, la Estoril, în Portugalia, unde a continuat să trăiască după moartea lui Carol al II-lea, care decedase în 1953. Sicriul ei a fost depus la capela Mănăstirii São Vicente de Fora din Lisabona, alături de cel al regelui Carol. În 2003, osemintele celor doi au fost aduse la mănăstirea Curtea de Argeș, dar au fost reînhumate separat, mormântul Elenei Lupescu aflându-se într-un mic cimitir aflat la aproximativ 500 de metri de necropola regală.
Galerie foto:
