
Cu o sută de ani în urmă, un român din Buhuși organiza o cercetare temerară pe cea mai mare insulă a planetei, pe care o denumea cu mândrie “Expediţia română în Groenlanda”.
Prima călătorie a fost exploratorie, s-a desfășurat în 1925 și a avut o durată de patru luni, în perimetrul țărmului groenlandez. Cea de-a doua acţiune a început în iulie 1927 și a durat efectiv 12 luni (14 luni, luând în calcul și deplasările premergătoare), până în iulie 1928, fiind încununată cu un uriaș succes. Eroul acestei explorări în lumea gheţurilor veşnice era un tânăr de 29 de ani care se numea Constantin Dumbravă. Unii au spus că era prea tânăr, dar să nu uităm că tot la 29 de ani Iuliu Popper a întreprins celebra sa explorare a Ţării de Foc (1886), iar la 21 de ani, Emil Racoviţă a participat la expediţia care a marcat cea dintâi iernare în gheţurile antarctice (1899).
Buletinul “Stella Polaris” din 1988 a oferit date inedite despre exploratorul român, sursa fiind un nepot pe care îl chema tot Constantin Dumbravă. Totuși, două dintre informațiile oferite de acesta sunt eronate și nu au fost corectate până în acest moment în mini-biografiile apărute în presă în ultimii ani. Este vorba despre perioada desfășurării ultimei expediții, toate documentele de arhivă indicând anul 1930, nu 1934, și data decesului, care s-a produs în 25 octombrie 1932, nu în 22 septembrie 1935.
Savantul s-a născut la 13 aprilie 1898, tatăl lui, Gheorghe, fiind factor poştal, iar mama, Profira, lucrătoare la căile ferate. A urmat şcoala primară la Buhuşi și liceul la Botoşani, distingându-se ca elev eminent. O bursă i-a dat posibilitatea să facă studii de ştiinţe naturale şi fizică la Sorbona, în Franţa, iar ulterior a obţinut titlul de doctor în ştiinţe în Belgia. Cariera didactică ce i s-a oferit în perioada studenției nu l-a tentat, pentru că era atras de mirajul depărtărilor şi mai ales de ţinuturile arctice.
La terminarea studiilor, începuse să strângă material documentar despre enigmatica Groenlandă, insula descoperită în anul 875 de normandul Gunnbjorn şi apoi regăsită de Erik cel Roşu în 982, cel care a întemeiat acolo prima aşezare. Constantin Dumbravă a început să publice, în Belgia, Franţa şi S.U.A., primele studii şi articole despre “Ţara Verde”, cum o numise Erik cel Roşu, atrăgând atenţia asupra însemnătăţii acestui gigantic masiv îngheţat pentru condiţiile meteorologice şi climatice ale întregii planete.
Românul a devenit cunoscut în cercurile de specialitate, astfel că, în 1925, pe când avea 27 de ani, a obţinut fondurile necesare pentru organizarea unei prime expediţii în Groenlanda, de scurtă durată (4 luni), de-a lungul ţărmului groenlandez. A cules cu acel prilej primele informaţii nemijlocite despre caracteristicile geologice şi atmosferice ale zonelor de coastă, despre formarea aisbergurilor, despre faună şi floră și. totodată, a luat pentru prima dată contact cu eschimoşii. Partener de călătorie i-a fost un concetățean, Romulus Cociaş, un merituos ofiţer din marina comercială, iar rapoartele pe care le-a publicat au fost primite cu un mare interes în mediul științific. Aşa se face că s-a încumetat să plănuiască expediţia cea mare, hotărât ca, de această dată, să pătrundă în interiorul insulei. Urmărea mai ales să studieze curenţii anticiclonici aflaţi la originea furtunilor violente şi uraganelor care se dezlănţuie pe continentul american.
“Dr. Constantin Dumbravă, povestea nepotul lui, preconiza instalarea în Groenlanda a unei staţiuni meteorologice pentru a determina exact traseul parcurs de respectivii curenţi, astfel ca să prevină locuitorii ţărilor în primejdie de a fi calamitate”. Expediţia aceasta, din 1927 – 1928, a fost organizată cu sprijinul societăţilor de geografie din Belgia, Franţa şi S.U.A., a Universităţii din Michigan şi a Clubului exploratorilor din New York. Din echipa românului făcea parte de această dată și Frédi Bernard, un tânăr ofiţer din armata belgiană, care era specialist în meteorologie, fost elev al lui Jannotte, directorul Institutului regal de meteorologie din Bruxelles.
“Expediţia română în Groenlanda” a plecat din Copenhaga pe 26 iulie 1927, cu vasul “Gertrude Rusk”. La zece zile după părăsirea portului danez, exploratorii au ajuns în mica aşezare groenlandeză Angmasalik, din sud-estul insulei. Personalul, aparatura ştiinţifică şi proviziile au fost debarcate şi a început intensa muncă ştiinţifică sub conducerea lui Constantin Dumbravă, care s-a dovedit un excelent organizator. Au fost culese date extrem de importante, în domenii foarte variate, care au aruncat o nouă lumină asupra aspectelor meteorologice, glaciologice, a curenţilor marini, a geomorfologiei, botanicii, zoologiei.
Au fost studiate nu mai puţin de 22 aşezări ale eschimoşilor din Groenlanda, cercetându-se viaţa, îndeletnicirile, tradiţiile, credinţele băştinaşilor. Cu sprijinul acestora, a fost investigată o zonă destul de întinsă, munca fiind continuată şi în timpul nopţii polare, iar cea mai importantă realizare a fost traversarea pustiului de gheaţă groenlandez dinspre est spre vest, de la Angmasalik la Holstenborg, pe coasta apuseană.
Într-una din numeroasele conferinţe susţinute la întoarcere, C. Dumbravă povestea: “Timp de 12 luni, am recoltat colecţii etnografice, documente asupra obiceiurilor micului popor eschimos, am făcut un film de 3.500 metri, care conţine toate peripeţiile din timpul expediţiei, precum şi scene din viaţa indigenilor. Am făcut studii interesante asupra anticiclonilor glaciali care domină actualmente în Groenlanda centrală.
Studiile mele erau făcute în acelaşi timp cu prof. Hobbs de la Universitatea din Michigan, care explora partea occidentală, pe când eu, partea orientală. La întoarcere, am publicat studiile făcute la faţa locului şi am ţinut câteva conferinţe, pe care le-am însoţit de proiectarea filmului. M-a interesat mai mult viaţa eschimoşilor, asupra cărora am făcut comunicări extrem de importante. Am adus cu mine o colecţie foarte bogată, etnografică, o vulpe argintie, pe care am donat-o grădinii zoologice din Anvers, un foetus de Focas Foetida, conservat în formol, pentru Muzeul de Istorie Naturală din Paris, o doză de sânge de eschimos, destinată Institutului Pasteur, spre studiere, un urs alb, o focă cu capuchon (împăiată) şi numeroase cranii de om şi mamifere. Am adus, de asemenea, un bogat catalog al florei groenlandeze. Aceasta ar fi, pe scurt, istoricul primei expediţiuni româno-groenlandeze”.
Presa a comentat pe larg conferinţele pe care românul le-a susţinut în Belgia şi în Statele Unite ale Americii, iar ziarul “The Philadelphia Inquierer” a dedicat o întreagă pagină rezultatelor expediţiei. În urma cercetărilor meteorologice, a fost modificat traseul de traversare aeriană a Atlanticului, adoptându-se o rută mai puţin expusă intemperiilor. Ca rod al expediţiei, exploratorul a publicat şi două cărţi: “Jurnal de călătorie” şi “Un an printre eschimoşi”, prima în engleză, a doua în franceză.
Nepotul savantului mai spunea că, printre documentele rămase de la Dumbravă, s-au numărat şi multe manuscrise, dar acestea au fost distruse din cauza unui incendiu produs la locuinţa fratelui său, care le avea în păstrare:
„Ultima călătorie în Groenlanda a fost efectuată de C. Dumbravă în anul 1934, dar s-a încheiat tragic. Balonul în care se afla s-a prăbuşit în ocean, aproape de ţărmul țării regelui Christian. Eschimoşii, cu bărcile lor, au reuşit să-l salveze. În urma acestui accident, s-a îmbolnăvit însă grav, rămânând în viaţă doar câteva luni”.
Conform informațiilor oferite de nepot, care au fost preluate în mediul online, Dumbravă ar fi murit pe 22 septembrie 1935, la vârsta de 37 de ani, și a fost înmormântat la Cannes.
Totuși, în presa românească interbelică este consemnată știrea conform căreia exploratorul s-a stins în ziua de 25 octombrie 1932, bolnav de tuberculoză, afecțiune agravată în timpul ultimei expediţii în Groenlanda, care avusese loc, de fapt, în anul 1930:
“A doua expediţie a fost efectuată în anul 1930, când a contractat teribila boală”, scriau ziarele Viitorul, Curentul, Cuvântul și Universul din perioada 11 – 14 ianuarie 1933, oferind următoarele detalii: “Venit în țară, a stat în anul 1931 în munţii Braşovului, la Bran, timp de 6 luni, de unde a venit apoi în localitatea Buhuși să-şi vadă familia. Pleacă din nou în Elveţia, la Dave; după o şedere de câteva luni după indicaţiile medicilor, a plecat la Cannes, unde a şi murit. Toate actele precum şi obiectele găsite sunt în posesia consulatului român din Cannes. Soția decedatului se găseşte la New-York”.
Surse:
Lupta, 1925
Realitatea ilustrată, 1929
Dimineața, 1930
Viitorul, decembrie 1932
Curentul, Cuvântul, Universul, ianuarie 1933