Contesa sângeroasă: Elisabeta Bathory, femeia despre care s-a spus că a ucis sute de fecioare

Elisabeta Báthory s-a născut pe 7 august 1560 la Nyirbator, în Ungaria, și și-a petrecut copilăria la castelul din Nagyecsed. Tatăl ei era George Báthory, fratele lui Andrei Báthory, voievod al Transilvaniei, iar mama sa a fost Anna Báthory, fiica lui Ștefan Báthory de Șimleu, un alt voievod al Transilvaniei.

Elisabeta a fost logodită cu nobilul maghiar Ferenc Nadasdy pe când avea doar 11 ani, conform unui acord politic între cercurile aristocrației maghiare. La vârsta de 13 ani, fata a rămas însărcinată cu un tânăr funcționar de la castelul Sárvár.

Deși acesta nu împlinise încă vârsta de 18 ani, Ferenc, prezumtivul soț al contesei, l-a pedepsit sever pe funcționar: l-a castrat, apoi l-a aruncat unei haite de câini. Elisabeta a fost mutată la un alt castel unde a dat naștere, în 1574, în secret, unei fiice numită Anastasia Báthory. Ferenc s-a asigurat că această fiică va rămâne un secret pentru toată lumea și a acceptat să se căsătorească cu Elisabeta pe 8 mai 1575.

 

După căsătorie, tînăra s-a mutat înapoi la castelul Sárvár unde și-a petrecut timpul mai mult singură, în timp ce soțul ei studia la Viena.

În 1578, Ferenc a devenit comandantul șef al trupelor maghiare, iar în timpul Războiului cel Lung cu Imperiul Otoman Elisabeta a primit misiunea de a apăra proprietățile soțului ei.

Elisabeta a născut șapte copii care au fost îngrijiți de guvernante, așa cum fusese crescută și ea. Soțul ei, Ferenc, a murit în anul 1604, la vârsta de 48 de ani, din cauza unei boli necunoscute.

 

În perioada imediat următoare, văduva Bathory a fost afectată de o formă de demență sadică extem de agresivă. Legenda vorbește de uciderea a câteva sute de fecioare în al căror sânge Elisabeta se îmbăia pentru a-și redobândi tinerețea.

Între anii 1602 și 1604, pastorul luteran István Magyari s-a plâns aristocraților, atât în public, cât și la curtea din Viena, de comportamentul criminal al contesei. În 1610, regele Matia al II-lea l-a desemnat pe György Thurzó, palatinul Ungariei, să investigheze cazul. Thurzó a ordonat notarilor să colecteze probe, iar la sfârșitul anului 1610, aceștia au reușit să adune peste 300 de mărturii, fiind chestionați preoți, nobili, personalul castelului contesei, dar și oameni obișnuiți.

Potrivit mărturiilor, multe dintre victimele Elisabetei erau fete adolescente ale țăranilor din zonă, care au fost atrase la curte ca servitoare, primind promisiunea unui loc de muncă bine plătit, ele fiind primele care au suferit din pricina cruzimii contesei. Mai târziu, Elisabeta a început să le ucidă pe fiicele micilor nobili care fuseseră trimise de părinții lor la palat pentru a învăța eticheta curții, convinsă fiind că tinerețea și-o poate recăpăta doar dacă se îmbăia în sângele unor fete de viță nobilă.

Conform mărturiilor, au avut loc și răpiri. Atrocitățile descrise de martori includeau bătăile cumplite, arsurile, mutilări ale mâinilor, înghețarea sau moartea prin înfometare a acestor fete.

 

Doi martori, Benedikt Deseo și Jakob Szilvassy, au declarat cum au văzut-o cu ochii lor pe contesă torturând și asasinând tinerele servitoare. Numărul exact al femeilor torturate și ucise de Elisabeta este necunoscut, deși se crede că ar fi în jur de 650, doar între anii 1585 și 1610.

Thurzó, palatinul Ungariei, și fiii contesei au plănuit ca femeia să fie internată o vreme la o mănăstire de călugărițe, apoi au convenit să fie arestată la domiciliu. Regele Matia al II-lea a solicitat însă ca Elisabeta să fie condamnată la moarte, de vreme ce crimele ei teribile fuseseră dovedite.

Pe 30 decembrie 1610, Thurzó a arestat-o pe contesă și pe patru dintre slujitorii ei, care erau acuzați de complicitate. Regele i-a cerut lui Thurzó să o aducă în fața instanței, dar alți doi notari au fost trimiși pentru a colecta probe suplimentare și astfel procesul a fost amânat pe o perioadă nedefinită.

Complicii Elisabetei au fost aduși, în cele din urmă, în fața instanței de judecată. Procesul a început pe 2 ianuarie 1611 la Bicse, fiind prezidat de judecătorul regal al Curții Supreme, Theodosious Syrmiensis de Szulo asistat de alți 20 de judecători asociați, dar contesa nu s-a prezentat în fața instanței.

În timpul judecății, zeci de martori și supraviețuitori au depus mărturii împotriva ei. Pe lângă aceste depoziții, Curtea a examinat mai multe cadaver ca probe.

80 de inculpați au fost găsiți vinovați și acuzați de crimă. Trei dintre ei, ajutoarele Elisabetei, au fost condamnați la moarte și sentințele au fost executate imediat.

 

În urma judecății, o spânzurătoare roșie a fost ridicată în apropierea castelului pentru a demonstra publicului că justiția și-a făcut datoria.

Elisabeta nu a fost supusă niciodată unui proces, însă familia ei a închis-o pe viață în castelul Čachtice. A fost zidită într-un turn îngust fără ferestre, doar cu câteva găuri care îi asigurau acces la mâncarea care îi era adusă și la aerul necesar pentru a o ține în viață. Contesa a fost întemnițată timp de 4 ani.

Pe 24 august 1614, Elisabeta a fost găsită moartă de către un paznic, dar se pare că murise cu trei zile înainte, pe 21 august, și a fost inițial înmormântată în cimitirul bisericii Csejte, apoi trupul ei a fost mutat la Ecsed, în cripta familiei Báthory.

 

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *