Émilie-Louise Delabigne s-a născut în 1848 la Paris, într-un cartier muncitoresc, fiind unul dintre cei șase copii ai unui tată alcoolic și violent și ai menajerei Émilie Delabigne, care a fost nevoită să se prostitueze pentru a-și crește copiii.
Fetița s-a angajat într-un magazin de dulc
iuri la vârsta de 10 ani și apoi, de la 13 ani, a lucrat într-un magazin de rochii și în același timp mai câștiga câțiva bani pozându-i pictorului Camille Corot, al cărui atelier se afla în cartierul unde locuia Émilie. La 14 ani a fost violată pe stradă de un bărbat mai în vârstă și apoi a început să lucreze ca prostituată, la început pe stradă, cu riscurile de rigoare, având în vedere că prostituția era clandestină și putea fi oricând arestată de poliție. A fost prinsă de mai multe ori, a fost rasă în cap ca pedeapsă și apoi a încercat să devină o curtezană respectabilă.
În căutare de clienți bogați, tânăra lucra duminica la Bal Mabille, o grădină cu muzică și dans, și, în același timp, muncea într-un magazin de lenjerie pentru femei de pe Champ-de-Mars. Boutique-ul era frecventat de ofițeri de rang înalt, iar asta a făcut-o să viseze la ascensiunea socială. Curând s-a îndrăgostit de un bărbat de 20 de ani, Richard Fossey, cu care a avut doi copii (Julia Pâquerette Fossey și Valérie Fossey, dar tânărul a părăsit-o doi ani mai târziu, fără a se căsători cu ea, așa cum îi promisese.
Emilie de La Bigne i-a încredințat legal pe cei doi copii mamei ei, iar aceasta le-a dus pe fete să locuiască la țară. După moartea mezinei, femeia a câștigat un proces pe care l-a intentat împotriva propriei mame, câștigând în instanță custodia fiicei rămase în viață, apoi a dus-o pe Julia la un internat catolic.
Relația cu surorile a fost la fel de proastă. Emilie lucra într-un bordel de pe Rue Blanche și își spunea “Marquesse”, iar la începutul anilor 1880 a izbucnit un conflict violent între ea și una dintre surori pentru că și-a dat seama că aceasta încerca să o pună pe micuța Julia-Pâquerette să practice prostituția.
Émilie-Louise Delabigne și-a ales pseudonimul “Valtesse” datorită asemănării cu titlul “Votre Altesse” și a decis să nu se căsătorească niciodată, ci să câștige bani și poziție socială prin orice alte mijloace. A profitat din plin de clienții străini care vizitau Parisul și aspira să se alăture unui grup de curtezane fără scrupule care evolua atunci în Paris, grup numit “archidrôlessenses”.
Compozitorul Jacques Offenbach a adus-o pe Valtesse în atenția publicului oferindu-i un mic rol la Teatrul Bouffes-Parisiens, dar nu a avut mare succes ca actriță. A devenit amanta compozitorului și astfel a avut acces la restaurante la modă, cum ar fi Bignon (fosta Café Foy) și Café Tortoni, unde i-a întâlnit pe Zola, Flaubert și Maupassant.
La sfârșitul Războiului franco-prusac, Valtesse s-a lansat rapid în rolul de curtezană de înaltă clasă, părăsindu-l pe Offenbach și orientându-se către prințul Lubomirski, care a instalat-o într-un apartament pe rue Saint-Georges. După ce l-a distrus financiar pe nobilul polonez, l-a părăsit și a avut o succesiune de alți iubiți bogați, cum ar fi Prințul de Sagan (și pe acesta l-a falimentat punându-l să-i construiască un hotel).
Acum își spunea “Rayon d’or” și devenise pasionată de artă și literatură, își cumpărase o trăsură pentru a călători în jurul Parisului, o casă somptuoasă, Ville-d’Avray, pe care a decorat-o cu picturi comandate chiar de ea și care înfățișau diverși membri fictivi ai familiei pe care și-o inventase, “la Bigne”.
În 1876 a publicat un roman autobiografic intitulat Isola, semnat “Ego”, iar cartea a generat un val de interes chiar înainte de a fi lansată, deși nu avea nicio calitate literară. Strategia de marketing a fostei prostituate a avut oarecare succes, mai ales că în volum nu a apărut niciunul dintre episoadele compromițătoare ale tinereții ei zbuciumate.
Valtesse a fost pe rând iubita pictorilor Édouard Manet, Henri Gervex, Édouard Detaille, Gustave Courbet, Eugène Boudin și Alphonse de Neuville (cei cinci fiind numiți apoi “l’Union des Peintres” sau “Altesse de la Guigne”), a pozat pentru Manet, Gervex și Forain, care locuiau lângă ea, pe bulevardul Malesherbes, și îi cunoștea bine pe scriitorii Octave Mirbeau, Arsène Houssaye, Pierre Louÿs, Théophile Gautier și Edmond de Goncourt.
Fosta prostituată de stradă a acumulat o vastă colecție de artă, vândută în 1902 la o licitație organizată la hôtel Drouot. Celebrul ei pat de bronz care fusese creat pe comandă în 1877 de expertul Édouard Lièvre l-a oferit Muzeului de Arte Decorative și este și astăzi expus la Paris.
Valtesse avea mașină într-o epocă în care nu foarte multă lume își permitea să dețină un automobil, își construise o casă de vacanță, vila Les Aigles, la Monte-Carlo, și, după ce și-a vândut hotelul de pe bulevardul Malesherbes, a locuit la Ville-d’Avray, unde își deschisese un fel de școală unde le instruia pe tinerele femei să devină curtezane. Pe 29 iulie 1910, la vârsta de 62 de ani, a suferit un accident vascular-cerebral și a murit la scurt timp după aceea, fiind înmormântată la Paris.
