Controversele vieții lui Pablo Picasso: a fost căsătorit de două ori și a avut mai multe amante celebre și foarte tinere. A devenit comunist, dar a spus despre comunism că e “plin de rahat”

Pablo Picasso s-a născut pe 25 octombrie 1881, în orașul Málaga, Andaluzia, în sudul Spaniei, fiind primul copil al lui Don José Ruiz y Blasco și al Maríei Picasso y López. Tatăl său era profesor de artă la Școala de Meserii și curator al unui muzeu local.

Pablo a fost pasionat de pictură de la o vârstă fragedă și, potrivit mamei sale, primele lui cuvinte au fost “piz,  piz”, o scurtare a  lápiz, cuvântul spaniol pentru “creion”. La vârsta de șapte ani, copilul a primit primele lecții de la tatăl său. Apoi familia s-a mutat la A Coruña  în 1891, unde Don Jose a devenit profesor la Școala de Arte Frumoase și, când băiatul a împlinit vârsta de treisprezece ani, văzând că îl depășește în măiestrie, părintele său a jurat să renunțe la pictură.

În 1895, Pablo a suferit enorm când sora sa de doar șapte ani, Conchita, a murit de difterie, iar după dispariția ei, familia s-a mutat la Barcelona, unde Ruiz a ocupat un post la Școala sa de Arte Frumoase. Pablo a dat examen de admitere pentru o clasă avansată și a fost admis ca student la doar 13 ani.

Mai târziu tatăl și unchiul lui Picasso au decis să-l trimită pe tânărul artist la Real Academia de Bellas de San Fernando din Madrid, cea mai importantă școală de artă din țară, unde a devenit student la vârsta de 16 ani. Tânărului nu i-a plăcut însă instruirea formală și a încetat să mai participe la cursuri la scurt timp după înscriere.

Pablo a făcut prima sa călătorie la Paris în 1900 și aici l-a întâlnit pe primul său prieten parizian, jurnalistul și poetul Max Jacob, care l-a ajutat să învețe limba franceză. Curând cei doi au împărțit un apartament, trăind o perioadă în sărăcie severă, frig și disperare. O mare parte din lucrările sale a fost arse pentru a face căldură în camera mică în care locuia. În primele cinci luni ale anului 1901, Pablo a plecat la Madrid, unde el și prietenul său anarhist Francisco de Asís  Soler au fondat revista  Arte  Joven, apoi a revenit în Franța.

blank
Fernande Olivier

În această perioadă pictorul a întâlnit-o pe Fernande Olivier, o artistă boemă care i-a devenit iubită. Până în 1905, Picasso a devenit un favorit  al colecționarilor de artă americani Leo și Gertrude Stein. Picasso a pictat atât portrete ale lui Gertrude Stein, cât și ale nepotului ei, Allan Stein. Gertrude a devenit principala finanțatoare a artistului, achiziționându-i picturile și expunându-le în salonul informal din casa sa din Paris. În 1905, la o petrecere dată de doamna Stein, pictorul l-a întâlnit pe Henri Matisse, care urma să-i devină prieten și rival pe viață. Familia Stein i-a făcut cunoștință cu surorile Claribel și Etta Cone, două americance colecționare artă care au început să achiziționeze picturile lui Picasso și Matisse.blank

În 1907, Picasso s-a alăturat unei galerii de artă care fusese deschisă recent la Paris de Daniel-Henry Kahnweiler, un istoric de artă și colecționar german care a devenit unul dintre cei mai buni dealeri francezi de artă ai secolului XX.

Artistul își petrecea timpul cu prietenii săi celebri, scriitorul André Breton, poetul Guillaume Apollinaire și scriitorul Alfred Jarry în cartierele Montmartre și Montparnasse, iar în 1911, Pablo a fost arestat și interogat în legătură cu furtul Monei Lisa de la Luvru de care a fost acuzat inițial Apollinaire. Speriat de o condamnare care ar fi putut duce la deportarea sa în Spania, Picasso a negat că l-ar fi întâlnit vreodată pe Apollinaire, dar mai târziu suspiciunile legate de implicarea lor în dispariția tabloului au dispărut.

blank
Eva Gouel

După ce a dobândit faimă și avere, Picasso a părăsit-o pe Fernande Olivier pentru Marcelle Humbert (Eva Gouel), iar în 1915, când aceasta a murit la doar 30 de ani, din cauza unei boli incurabile, a fost devastat de durere.

La izbucnirea Primului Război Mondial în august 1914, Picasso locuia în Avignon. Prietenii lui au fost mobilizați, Apollinaire s-a alăturat și el artileriei franceze, dar Picasso a rămas acasă și a putut continua să picteze neîntrerupt, spre deosebire de camarazii săi francezi. După pierderea iubitei sale, Picasso a avut o aventură cu Gaby  Lespinasse, care i-a devenit muză pentru o scurtă perioadă de timp.

Spre sfârșitul Primului Război Mondial, artistul a lucrat cu Serghei Diaghilev pentru compania acestuia, Ballets Russes. Printre prietenii săi în această perioadă s-au numărat Jean Cocteau, Jean Hugo și Juan Gris. În vara anuluiblank 1918, Pablo s-a căsătorit cu Olga  Khokhlova, balerină din trupa lui Diaghilev și cuplul și-aa petrecut luna de miere lângă Biarritz, în vila Eugeniei Errázurz, o patroană de artă din Chile.

După ce s-a întors din luna de miere, Picasso, în căutare de finanțare, a început o relația contractuală exclusivă cu dealerul de artă franco-evreu Paul Rosenberg, care a fost de acord să închirieze cuplului un apartament în Paris pe cheltuiala sa, iar acesta a fost începutul unei prietenii profunde, asemănătoare unei relații frățești, între doi bărbați foarte diferiți, care va dura până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

blank
Marie-Thérèse Walter

Khokhlova l-a introdus pe Picasso în înalta societate, mergând împreună la petrecerile exclusiviste ale aristocrației pariziene din anii 1920. Cei doi au avut un fiu, Paulo Picasso, care, când va deveni adult, va deveni șoferul tatălui său. Insistența Olgăi  privind o viașă decentă și discretă s-a ciocnit cu tendințele boeme ale lui Picasso, iar cei doi au trăit într-o stare de conflict continuu. În 1927, artistul a cunoscut-o pe Marie-Thérèse Walter, o tânără în vârstă de 17 ani, și a început o aventură secretă cu ea. Căsătoria lui Picasso cu Olga Khokhlova  s-a încheiat cu o separare, nu cu un divorț, deoarece legea franceză impunea o împărțire egală a proprietății în caz de divorț, iar Picasso nu a vrut ca  soția sa să obțină jumătate din averea lui. Cei doi au rămas căsătoriți legal până la  moartea Olgăi, în 1955. Picasso a avut o aventură de lungă durată cu Marie-Thérèse Walter și a avut o fiică cu ea, pe nume Maya, iar femeia, care a trăit în  speranța zadarnică că Pablo se va căsători cu ea, s-a spânzurat la patru ani după moartea pictorului.blank

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Picasso a rămas la Paris în timp ce germanii ocupaseră orașul. Cum stilul său artistic nu se potrivea cu idealul nazist de artă, nu a expus în această perioadă și a fost adesea hărțuit de Gestapo. În timpul unei percheziții în apartamentul său, un ofițer a văzut o fotografie a picturii Guernica și l-a întrebat: “Tu ai făcut asta?”. “Nu”, a răspuns artistul, iar ofițerul german l-a contrazis “Tu ai făcut-o!”

blank
Françoise Gilot

În 1944, după eliberarea Parisului, Picasso, ajuns la vârsta de 63 de ani, a început o relație romantică cu o tânără studentă pe nume Françoise Gilot care era cu 40 de ani mai tânără decât el, părăsindu-și amanta din acel moment, pe Dora Maar, care era fotograf, pictoriță și poetă. Picasso și  Françoise Gilot s-au mutat împreună și au avut doi copii: Claude Picasso, născut în 1947 și Paloma Picasso, născută în 1949. În cartea ei din 1964, Viața cu Picasso, Gilot descrie tratamentul abuziv și nenumăratele infidelități care au determinat-o să-l părăsească pe artist în cele din urmă, luându-și copiii cu ea.

blank
Jacqueline Roque

Picasso a avut însă aventuri cu femei și mai tinere decât Françoise Gilot. În 1951 artistul a avut o relație de șase săptămâni cu Geneviève Laporte, care era cu patru ani mai mică decât Françoise, apoi în 1953 a întâlnit-o pe Jacqueline Roque, care era cu 46 de ani mai tânără decât el. Când au devenit iubiți ea avea 26 de ani, el avea 72, iar din 1961 a fost a doua lui soție, cei doi rămânând împreună pentru tot restul vieții lui Picasso.

blank
Jacqueline Roque

Căsătoria cu Jacqueline a fost, de fapt, un mijloc de a se răzbuna pe Françoise. Încurajată de el,  Gilot divorțase de soțul ei de atunci, Luc Simon, cu planul de a se căsători cu artistul pentru a le asigura copiilor lor dreptul de a deveni moștenitori legitimi ai lui Picasso, dar pictorul se căsătorise deja în secret cu Jacqueline, iar copiii lor, Claude și Paloma, nu l-au putut ierta niciodată pentru acest lucru.

Pablo Picasso a murit pe 8 aprilie 1973, la vârsta de 91 de ani, în Mougins, în Franța, din cauza unui edem pulmonar și a insuficienței cardiace de care suferea de mai mult timp, după ce petrecuse la cină împreună cu soția și prietenii lor. Artistul a fost înmormântat la Château deblank Vauvenargues, lângă Aix-en-Provence, una dintre multele sale proprietăți. Jacqueline i-a împiedicat pe copiii săi, Claude și Paloma, să participe la înmormântare. Deprimată și părăsită de toți apropiații după moartea pictorului, Jacqueline s-a sinucis în 1986, la vârsta de 59 de ani.

După moartea lui Pablo Picasso, un tribunal francez a decis că moștenitorii averii sale sunt soția sa, Jacqueline, copiii și nepoții săi: Paolo, Claude, Paloma, Maya, Bernard și Marina Picasso.

Opera cea mai cunoscută a pictorului este reprezentarea bombardamentului german de la Guernica din timpul Războiului Civil Spaniol. Rugat să-i explice simbolismul, Picasso a spus: “Nu pictorul trebuie să definească simbolurile. Cel care se uită la tablou trebuie să interpreteze simbolurile așa le înțelege”. Guernica a fost expusă în iulie 1937 la blankPavilionul Spaniol de la Expoziția Internațională de la Paris și apoi a devenit piesa centrală a unei expoziții itinerante de 118 lucrări de Picasso, Matisse, Braque și Henri Laurens care au făcut turul Scandinaviei și Angliei. După victoria lui Francisco Franco în Spania, tabloul a fost trimis în Statele Unite și până în 1981 a rămas la Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York, pentru că dorințablank exprimată a lui Picasso a fost ca pictura să nu ajungă în Spania până când libertatea și democrația nu vor fi restabilite în țară.

În 1944, Picasso s-a alăturat Partidului Comunist Francez, a participat la Congresul Mondial al Intelectualilor pentru Apărarea Păcii din Polonia, iar în 1950 a primit Premiul Stalin pentru Pace din partea guvernului sovietic. Dealerul său de artă, socialistul D-H. Kahnweiler, a numit însă comunismul lui Picasso mai degrabă sentimental decât politic, spunând: “El nu a citit niciodată vreun rând din Karl Marx sau din Engels, desigur.” Conform jurnalelor lui Jean Cocteau, Picasso i-ar fi spus odată cu referire la comuniști: “M-am alăturat unei familii și, ca toate familiile, comunismul este plin de rahat”.

 

Galerie foto:

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *