Copilul pierdut al Reginei Elisabeta: Prințesa Maria a murit de scarlatină la doar trei ani

Prințesa Maria a României s-a născut pe 8 septembrie 1870 la București și a fost singurul copil al lui Carol I al României și al soției sale, Elisabeta de Wied. După o lună, în octombrie 1870, copila a fost botezată în religia ortodoxă la Mănăstirea Cotroceni.

Micii prințese i se spunea “Mariechen” sau “Itty” și toți cei care au cunoscut-o au descris-o ca fiind o fetiță frumoasă și precoce. Se spune că se uită la hărțile din cabinetul regelui Carol și reușea să identifice diferite țări, spre uimirea părinților ei, la doar doi ani și jumătate.

În iarna anului 1873, prințesa a călătorit împreună cu părinţii săi în Germania, unde a fost prezentată rudelor princiare care au îndrăgit-o imediat, dar micuței îi era mereu dor de casă şi cerea să se întoarcă la Bucureşti. Mama sa, regina Elisabeta, povestește despre ziua de Crăciun: “În 1873 mă reîntorceam pentru prima dată in vechea mea patrie impreună cu fiica mea, pe care am prezentat-o astfel pentru prima dată mamei şi fratelui meu… A fost un Ajun ca altădată, cu mulţi invitaţi, cu fiicele seniorilor ce ne erau vecini, dar şi cu fetiţe de la orfelinatele din jur. În mijlocul acestei mulţimi gălăgioase, fiica mea, Principesa Marioara, mi se părea ca o zâna ce zboară”.

blankO altă mărturie consemnează că, nu cu mult timp înainte de a muri, Maria i-a spus mamei că într-o zi i-ar plăcea să poată călări o stea.

Pe 5 aprilie 1874, prințesa s-a îmbolnăvit de scarlatină, în timpul unei epidemii devastatoare care lovise capitala la acel moment. Fetița a fost transportată imediat la Castelul Peleș și, în ciuda faptului că a fost tratată cu multă grijă de un medic numit Theodori, mica prințesă a murit patru zile mai târziu, pe 9 aprilie.blank

Slujba de înmormântare a avut loc tot la Cotroceni, în incinta Palatului Regal. Sicriul micuței prințese a fost acoperit cu satin alb și ornamente din dantelă argintie și a fost la fel de mare ca unul pentru un adult, deoarece corpul copilei a fost închis în mai multe sicrie de dimensiuni descrescătoare plasate unul în interiorul celuilalt. După slujba religioasă, cortegiul s-a plimbat prin curtea palatului până la locul de înmormântare de lângă biserică, în grădinile care erau locurile preferate de joacă ale Mariei. Copila avea să fie înmormântată la Mănăstirea Cotroceni și, la cererea Elisabetei, pe piatra funerară a Mariei a fost încrustat un verset din Biblie: „Nu plângeţi; n-a blankmurit, ci doarme“!

Părinții ei au fost devastați din cauza pierderii suferite. Pe 5 mai regele Carol i-a scris lui Charles Anthony, Prinț de Hohenzollern, că intenționează să se mute la Palatul Cotroceni, pentru a fi mai aproape de locul de odihnă al fiicei lor:

“Nervii Elisabetei sunt atât de zdruncinați încât este nevoie de cea mai mare grijă. Trebuie să vă mărturisesc că și eu sunt deprimat din cauza durerii. Eu dorm, dar foarte puțin, și o aud pe Elisabeta mea strigând în vis: “E moartă, moartă!” Acest strigăt de durere este de fiecare dată o nouă lovitură de cuțit în inima mea rănită!”blank

Într-o altă scrisoare adresată lui Lascăr Catargiu, Carol a scris: “Cea mai dulce amintire blankpe care fiica noastră pierdută ne-a lăsat-o ca o comoară inestimabilă este dragostea ei nemărginită pentru țara în care s-a născut, o dragoste atât de puternică încât, în ciuda vârstei ei fragede, a simțit dorul de casă în timpul primei sale șederi în străinătate”.

Moartea singurului lor copil a avut efecte asupra relației dintre Carol și Elisabeta care nu vor mai avut copii. În 1875 Karl Storck a realizat un bust al prințesei decedate care a fost amplasat pe mormântul ei. În 1916, când regina Elisabeta a murit, rămășițele fiicei ei au fost exhumate și osemintele au fost așezate într-un sicriu mic care a fost așezat pe sicriul reginei în timpul procesiunii publice, conform ultimelor sale dorințe. Mama și fiica au fost apoi așezate împreună în același mormânt de la Catedrala Curtea de Argeș.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *