HomeLocuri de povesteNecropole și cimitire faimoaseCumplitul dezastru de la Victoria Hall

Cumplitul dezastru de la Victoria Hall

Dezastrul de la Victoria Hall
DS TW

Pe 16 iunie 1883, Sala Victoria, cea mai mare clădire pentru spectacole de divertisment și întâlniri populare din Sunderland, Anglia, a devenit scena unei tragedii fără precedent, care a devenit cunoscută în istorie ca dezastrul de la Victoria Hall.

Un anume domn A. Fay și soția lui, artiști ambulanți, ofereau un spectacol cu marionete pentru copii și aproape toți micuții din localitate participau în acea zi la reprezentație, însă în sală se aflau doar câțiva însoțitori adulți, fie părinți, fie guvernante.

La sfârșitul reprezentației, gazdele au anunțat rezultatul unei tombole ad-hoc. Copiii care erau posesorii unor anumite bilete urmau să primească un premiu la ieșire. În același timp, animatorii au început să distribuie cadouri copiilor de pe scenă. Mulți dintre cei 1.100 de copii care se aflau la etajul I al sălii de spectacol s-au îngrămădit pe scara care ducea la parter, numai că ușa de la capătul scării se deschidea spre interior și fusese înșurubată astfel încât să lase un spațiu cât să poată trece un singur copil, probabil pentru a se asigura verificarea ordonată a biletelor. Cum erau foarte puțini adulți care să mențină ordinea, micuții au dat buzna spre ușă, cei din față fiind prinși ca într-o menghină și pur și simplu zdrobiți de greutatea mulțimii din spatele lor.

Dezastrul de la Victoria Hall

Când adulții și-au dat seama ce se întâmplă, s-au repezit la ușă, dar nu au putut să o deschidă pe deplin, deoarece era prinsă cu un șurub exact de partea în care se aflau copiii. Îngrijitorul Frederick Graham a încercat zadarnic să rezolve situația, apoi a urcat pe o altă scară și a deviat aproximativ 600 de copii în siguranță printr-o altă ieșire. Între timp, câțiva părinți au tras copiii unul câte unul prin golul îngust al deschizăturii și, în cele din urmă, un bărbat a reușit să scoată ușa din balamale.

În îmbulzeala generală 183 de copii cu vârste între 3 și 14 ani au murit asfixiați, acesta fiind cel mai grav dezastru de acest fel din istoria britanică. Regina Victoria a trimis un mesaj de condoleanțe familiilor îndurerate și a contribuit cu bani din fondul pentru dezastre la ajutorarea părinților îndurerați.

Dezastrul de la Victoria Hall

Donații au fost trimise de pe întreg teritorul Angliei și au însumat 5.000 de lire sterline, bani care au fost folosiți pentru înmormântarea copiilor și pentru construirea unui monument comemorativ în parcul Mowbray. Memorialul reprezintă o mamă care ține pe brațe un copil decedat și a fost mutat mai târziu în Cimitirul Bishopwearmouth. Statuia a căzut în uitare, fiind vandalizată la un moment dat. În 2002, monumentul a fost restaurat și mutat înapoi în parcul Mowbray, fiind plasat într-un chioșc cu geamuri de protecție.

Relatările din presă au provocat indignare națională, iar ancheta a dus la schimbarea legislației, astfel încât locurile de divertisment public au fost dotate cu un număr minim două ieșiri de urgență cu deschidere exterioară, legea fiind în vigoare și astăzi.

Nimeni nu a fost urmărit penal pentru dezastrul de la Victoria Hall în care au murit 183 de copii, iar persoana care a fost responsabilă pentru blocarea ușii nu a fost niciodată identificată. Sala Victoria a fost folosită în continuare până în 1941, fiind distrusă de o bombă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

DS TW
No comments

leave a comment