De ce i s-a spus lui Antonio Vivaldi “Preotul Roșu” | Compozitorul a murit sărac, în casa unei văduve din Viena

Antonio Lucio Vivaldi s-a născut pe 4 martie 1678, la Veneția, fiind fiul lui Giovanni Battista Vivaldi, violonist în orchestra Domului San Marco, și a Camillei Calicchio. Copilul a fost botezat acasă imediat după naștere chiar de către moașă, ceea ce a dus la presupunerea că starea lui de sănătate era precară. Vivaldi avea opt frați, iar tatăl său, Giovanni Battista, era frizer înainte de a deveni violonist profesionist. El l-a învățat pe Antonio să cânte la vioară, tot el fiind unul dintre fondatorii Sovvegni dei musicisti di Santa Cecilia, o asociație locală de muzicieni.

În timpul copilăriei, sănătatea lui Antonio a fost problematică. Unul dintre simptomele frecvente, strettezza di petto (“apăsare în piep”), a fost interpretat ca o formă de astm. Acest lucru nu l-a împiedicat pe copil să învețe să cânte la vioară, să compună sau să ia parte la activități muzicale, deși i s-a interzis să cânte la instrumente de suflat. În 1693, la vârsta de cincisprezece ani, a început să studieze pentru a deveni preot și a fost hirotonit în 1703, la 25 de ani.

Vivaldi a fost poreclit “Il Prete Rosso”, “Preotul roșu”, din cauza culorii roșcovane a părului său, culoare pe care au avut-o toți cei din familie. Nu la mult timp după hirotonire, în 1704, i s-a dat o dispensă din cauza bolii sale cronice de respirație, iar apoi s-a îndepărtat treptat de îndatoririle ecleziastice. Din acel moment și-a dedicat viața doar muzicii, a fost numit profesor de vioară la Ospedale della Pietà, un așezământ rezervat orfanelor și fiicelor ilegitime abandonate, funcție pe care a deținut-o până în 1740. În această perioadă a compus intens pentru concertele publice pe care orfelinatul de fete le oferea duminica.

În ciuda sănătății precare, a început să călătorească din ce în ce mai mult pentru concerte la Roma, în 1722 și 1724, unde a cântat în fața Papei, la Dresda și în Darmstadt, la Amsterdam, orașul unde a fost publicată cea mai importantă parte a creației sale, la Florența, Praga și la Viena.

Se pare că, de-a lungul întregii vieți, Vivaldi a fost un artist aflat în afara normelor, extravagant, cu o viață personală considerată scandaloasă, adversarii lui răspândeau frecvent bârfe, mai ales în legătură cu atracția lui față de bani și de fast, dar și despre viața lui amoroasă, diverse amănunte despre relații, reale sau inventate, printre care cea cu mezzo-soprana Anna Girò, fiica unui peruchier francez numit Giraud, tânără care a fost primadonă în aproape toate operele compozitorului.

Mulți călători care treceau prin Veneția mergeau să-l vadă și să-l asculte pe “Preotul roșu”, lăsând numeroase mărturii despre viața muzicală venețiană din epoca lui Vivaldi.

În 1717 sau 1718, Vivaldi a primit funcția de Maestro di Cappella la curtea prințului Filip de Hesse-Darmstadt, guvernatorul regiunii Mantova, aflată în nord-vestul Italiei. S-a mutat acolo timp de trei ani și a compus mai multe opere, printre care Tito Manlio. În 1721, a fost la Milano, unde a prezentat drama pastorală La Silvia și s-a întors la Milano anul următor cu oratorul L’adorazione delli tre re magi al bambino Gesù, acum pierdut. În 1725, Vivaldi a revenit la Veneția, unde a compus “Cele patru anotimpuri”, patru concerte de vioară, sursa de inspirație fiind probabil împrejurimile Mantovei.

În perioada de glorie a carierei sale, artistul primea comenzi pentru a compune pentru marea nobilime și pentru regii Europei. Cantata Gloria e Imeneo a fost comandată în 1725 de ambasadorul francez la Veneția pentru sărbătorirea căsătoriei lui Ludovic al XV-lea. În anul următor, o altă serenadă, La Sena festeggiante, a avut premiera la ambasada Franței, pentru a sărbători nașterea prințeselor regale Henriette și Louise Élisabeth. Opus 9, La cetra, a fost dedicat împăratului Carol al VI-lea, tatăl Mariei Terezia. În 1728, Vivaldi îl întâlnise pe împărat în timp ce acesta era în vizită la Trieste și Carol a admirat muzica “preotului roșu” atât de mult, încât se spune că a vorbit mai mult cu compozitorul, în timpul acelei întâlniri, decât a vorbit cu miniștrii săi în peste doi ani. Împăratul austriac i-a acordat lui Vivaldi titlul de cavaler, o medalie de aur și o invitație la Viena.

Însoțit de tatăl său, Vivaldi a călătorit la Viena și Praga în 1730, unde a fost prezentată opera sa, Farnace.

La fel ca mulți compozitori ai vremii, Vivaldi s-a confruntat cu mari dificultăți financiare în anii următori. Operele sale nu mai erau atât de admirate cum fuseseră cândva în Veneția, un nou val de muzicieni cucerise gustul sofisticat al publicului. Compozitorul a fost nevoit să-și vândă un număr important de manuscrise la prețuri de nimic pentru a-și finanța o mult-dorită călătorie la Viena. Motivele plecării sale din Veneția nu sunt clare, dar se pare că, după succesul întâlnirii sale cu împăratul Carol al VI-lea, și-ar fi dorit să preia poziția de compozitor al curții imperiale.

Este posibil, în același timp, ca Vivaldi să-și fi dorit să meargă la Viena pentru a-și pune în scenă operele, mai ales că și-a ales o reședință chiar în apropiere de Kärntnertortheater, teatrul curții imperiale. Însă la scurt timp după sosirea artistului în oraș, Carol al VI-lea a murit, iar Vivaldi s-a trezit în situația de a nu avea protecția regală pe care miza și nici o sursă constantă de venit.

Curând după mutarea sa neinspirată în capitala imperiului, Vivaldi a sărăcit și a murit în noaptea de 27 spre 28 iulie 1741, la vârsta de 63 de ani, probabil din cauza unei infecții, în camera sa închiriată dintr-o casă deținută de văduva unui curelar care făcea hamuri pentru caii curții imperiale. Pe 28 iulie, compozitorul a fost înmormântat într-un mormânt simplu, aflat într-un cimitir deținut de spitalul public, după o ceremonie simplă care a avut loc la Catedrala Sfântul Ștefan.

Din păcate, doar două – trei portrete originale ale lui Antonio Vivaldi sunt cunoscute astăzi – o gravură, o schiță în tuș și o pictură în ulei. Gravura a fost realizată în 1725 de François Morellon de La Cave, schița în tuș a fost realizată de Ghezzi în 1723 și înfățișează capul și umerii lui Vivaldi din profil (există chiar două versiuni ale acesteia, una este păstrată la Biblioteca Vaticanului și o copie mult mai puțin cunoscută a fost descoperită recent la Moscova). Pictura în ulei se află la Biblioteca de Muzică din Bologna, este anonimă și se presupune că îl înfățișează pe Vivaldi datorită asemănării puternice cu gravura lui La Cave.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *