Doctorul care a scăpat omenirea de variola | O pledoarie istorică în favoarea vaccinării

Edward Jenner, un doctor din Gloucestershire, Anglia, este cel care a introdus vaccinul împotriva variolei, boala care a ucis milioane de oameni de-a lungul secolelor. La sfârșitul secolului XVIII, pe când era ucenicul unui chirurg de țară, tânărul Edward observă că mulgătoarele de la ferme care se îmbolnăveau de vaccină (Variolae vaccinae, variola vacilor, care produce o formă ușoară de boală la om), nu se mai îmbolnăveau ulterior de vărsatul negru (variola umană).

Jenner își continuă studiile medicale la Londra, sub îndrumarea profesorului John Hunter. Se pare că i-a vorbit profesorului despre observațiile sale, iar acesta i-ar fi replicat: Nu te gândi, Jenner, încearcă!
După terminarea studiilor, se reîntoarce în Berkeley pentru a practica medicina. În luna mai a anului 1796, la o fermă din împrejurimi izbucnește o epidemie de vaccină, variola vacilor. Și Jenner are ocazia să experimenteze un procedeu empiric, asemănător cu variolizarea.
Pe 14 mai 1796, el face două incizii mici în brațul unui băiețel de 8 ani, James Phipps, fiul grădinarului său, peste care aplică secreția colectată dintr-o pustulă a unei mulgătoare bolnave de variola vacilor. La locul inciziei s-a produs o pustulă asemănătoare celei din variolă, care s-a vindecat în scurt timp.
Pentru a verifica eficiența procedurii, șase săptămâni mai târziu, pe 1 iulie, Jenner îl infectează deliberat pe Phipps cu variolă umană, dar Phipps nu face boala.
Încurajat de acest rezultat, Jenner repetă experiența pe încă 8 copii, inclusiv pe fiul său, obținând același efect. Întocmește un raport, pe care îl tritrimite la Royal Society. Raportul este respins, deoarece argumentația era considerată insuficientă.
După multe experimente, Jenner își completează lucrarea și o publică singur, sub titlul “Anchetă asupra cauzelor și efectelor vaccinei variolei, o boală care a fost descoperită în unele comitate din vestul Angliei, în special în Gloucester, și cunoscută sub denumirea de variola vacilor”.
Jenner a denumit vaccin substanța folosită pentru transmiterea variolei vacilor, după denumirea în limba latină a acestei boli (lat. vaccinia, derivat din lat. vacca – vacă), iar vaccinarea era procedeul utilizat pentru protejare împotriva variolei. Lumea medicală, reticentă la început, a sfârșit prin a accepta metoda de vaccinare a medicului englez, care s-a extins rapid în Europa, deși cauza bolii rămânea necunoscută.
Cu toate acestea, vaccinarea a întâmpinat o serie de dificultăți la începutul secolului XIX, din cauza transmiterii sifilisului, ca urmare a vaccinării prin metoda braț-la-braț. În 1805 se dezvoltă o nouă tehnică de producere a vaccinului, care înlătură pericolul contagiunii inter-umane cu alte boli. Această tehnică înlocuiește treptat tehnica lui Jenner, vaccinarea braț-la-braț fiind interzisă în Anglia la sfârșitul secolului XIX.
Abia în a doua jumătate a secolului XIX, fenomenul a căpătat o explicație științifică. În 1857, Louis Pasteur demonstrează că bolile infecțioase sunt produse de microorganisme, care pot fi crescute și studiate. El formulează teoria germenilor patogeni în anul 1864.
În 1876, Robert Koch descoperă agentul etiologic al antraxului (Bacillus anthracis) și, în 1881, agentul TBC (Mycobacterium tuberculosis).
În 1880, Pasteur dovedește că se poate asigura protecție împotriva bolilor infecțioase prin injectarea unor microorganisme atenuate în corp. După câteva probe reușite pentru prevenirea holerei, antraxului și erizipelului porcin, în 1881, Pasteur, împreună cu Emile Roux, reușesc să prepare primul vaccin împotriva antraxului și, în 1885, primul vaccin împotriva rabiei, deschizând calea imunizării active fundamentate științific.
În semn de omagiu față de Edward Jenner, Louis Pasteur propune ca numele de vaccinare să fie extins la toate procedurile de protejare împotriva maladiilor prin inocularea unei substanțe externe.
Numai în secolul al XX-lea au murit de variolă între 300 și 500 de milioane de oameni. În 1967 s-au îmbolnăvit de variolă circa 15 milioane de oameni și au căzut victime acestei boli două milioane.
În același an Organizația Mondială a Sănătații a desfășurat o campanie intensă de vaccinare și de informare a opiniei publice cu privire la variolă. În 1977, boala a fost total eradicată; de atunci nu s-a mai semnalat nici un caz, fiind singura afecțiune contagioasă ai cărei germeni au fost total eliminați din mediul natural.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *