AcasăVizionariiAcademicieniDoctorul Victor Gomoiu, arestat de două regimuri dictatoriale. Medicul a refuzat colaborarea cu comuniștii și a murit aproape uitat

Doctorul Victor Gomoiu, arestat de două regimuri dictatoriale. Medicul a refuzat colaborarea cu comuniștii și a murit aproape uitat

Victor Gomoiu s-a născut pe 18 aprilie 1882, în orașul Vânju Mare, din Mehedinți și a fost un apreciat medic chirurg și istoric al medicinei românești. Numele și realizările sale erau foarte cunoscute în perioada interbelică, dar puțini știu astăzi că doctorul a făcut de două ori închisoare, o lună în 1934, pe vremea regimului carlist, și patru ani și patru luni pe vremea regimului comunist.
Timp de mai bine de o jumătate de secol, academicianul a dominat mediile în care a lucrat ca medic chirurg, cercetător al istoriei medicale românești și organizator sanitar, fiind unul dintre fondatorii studierii Istoriei Medicinei românești, prin publicarea, în 1923, a volumului „Din istoria medicinii și învățământului medical românesc”, prin fondarea Societății Române de Istoria Medicinii Românești în 1929 și, patru ani mai târziu, prin organizarea la București a celui de-al IX-lea Congres al Societății Internaționale de Istoria Medicinei în 1932.
Pentru munca sa ca medic militar in timpul campaniei din Primul Război Mondial, Gomoiu a fost decorat cu Ordinul Coroanei, în 1917, cu Ordinul Steaua Romaniei, în 1918 și cu Crucea Reginei Maria, în 1919.
Apoi a devenit șef al Uniunii de ofițeri de rezervă și, în 1920-1921, a fost curator (sau efor) al spitalelor civile din București, iar în 1921 a devenit profesor la Universitatea din București
Gomoiu a fost, imediat după război, un susținător fervent al regelui Ferdinand I și va primi misiunea de a gestiona actele de caritate ale prințesei Ileana a României. Doctorul a fost și unul dintre specialiștii care l-au asistat pe Ferdinand în timpul luptei sale, din păcate pierdute, cu cancerul colorectal.
Medicul a avut ideea ridicării spitalului care astăzi îi poarta numele, iar în anul 1927 a încheiat construcția acestui edificiu. Denumirea în epocă era Spitalul „Sfânta Elena”, iar planurile, supravegherea construcției și obținerea fondurilor necesare i se datorează tot lui. Doctorul a bătut la multe uși, primul drum fiind la Administrația Capitalei, pentru a convinge oficialii și donatorii să-și îndrepte atenția către proiectul său.
Majoritatea banilor aveau să vină prin subscripție publică de la Banca Națională, CFR și Ministerul Muncii, iar doctorul Gomoiu s-a angajat, în schimbul banilor colectați, să acorde asistență medicală gratuită angajaților acestor instituții pe o perioadă de 10 ani. Chirurgul a fost initial aspru criticat pentru locul ales pentru ridicarea spitalului, mai ales pentru că singura sursă de apă în zonă în acel moment era o pompă care se afla la câteva sute de metri de viitorul așezământ. Dar profesorul le-a spus contestatarilor săi că oamenilor săraci de la periferii le poate fi de un real ajutor acest spital.
După o lungă perioadă de studiu, Victor Gomoiu a schițat cu mâna sa planurile de construcție, modificând proiectul inițial al arhitectului Gheorghe Șimotta, pentru a crea un complex cu servicii de asistență medicală, cu cinci mari specialități medicale: boli interne, chirurgie, obstetrică-ginecologie, pediatrie si stomatologie. Spitalul a devenit mai apoi cunoscut sub numele de „Complexul de asistență medico-socială de la Bariera Vergului” și s-a dezvoltat având 10 cabinete, organizat pe specialități, două laboratoare, o farmacie și 60 de paturi pentru bolnavi. Deși nu a primit un credit substanțial de la stat și nici susținere ulterioară, spitalul ridicat de Victor Gomoiu a fost foarte îndrăgit de oamenii care locuiau în zona Bariera Vergului.
Pe 1 februarie 1936, Victor Gomoiu a fost ales președintele Societății Internaționale de Istoria Medicinei din Paris, fiind primul român care a ajuns în această poziție.
Gomoiu a fost, de asemenea, medic privat al Reginei Elena a României, ea fiind cea care a inistat pentru numirea lui la administrația Așezămintelor Brâncovenești. În anii ’30, după Restaurație, medicul a devenit unul dintre cei mai cunoscuți critici ai camarilei lui Carol al II-lea.
În martie-aprilie 1934, a publicat un manifest împotriva regelui și a cercului său de apropiați și a fost arestat pentru o lună, sub acuzația de lèse-majesté. Gomoiu a fost, de asemenea, investigat pentru un presupus complot pentru asasinarea lui Carol, dar el a respins ferm acuzațiile, explicând că scopul său a fost doar ca regina Elena să fie primită în țară.
În octombrie 1942, prietenul doctorului Gomoiu, istoricul și publicistul român de origine evreiască Barbu Lăzăreanu a fost arestat în timpul prigoanei evreilor și apoi deportat în Transnistria. Datorită apelului pe care Gomoiu îl face către Regina mama Elena a României, care a intervenit în numele lui Lăzăreanu, acesta a fost cruțat, iar Victor Gomoiu și-a continuat lupta împotriva politicilor antievreiești ale lui Ion Antonescu, insistând că el va părăsi țara și va pune astfel în pericol legitimitatea mareșalului dacă deportările evreilor vor continua.
La scurt timp după instalarea regimului comunist, în decembrie 1947, Gomoiu a fost exclus din învățământul medical. A fost arestat, alături de zeci de alți demnitari, în noaptea de 5 mai 1950 și plasat inițial în subsolul Ministerului de Interne.
Încarcerat la închisoarea de la Sighet în perioada 1950-1953 , unde a fost ținut în izolare, a fost transportat la București sub supraveghere militară pentru a participa la un congres internațional de istorie medicală din 1954. Eliberat din închisoare în același an, Victor Gomoiu a fost reabilitat, dar a refuzat poziția care i s-a oferit în Ministerul Sănătății în 1956, considerând că ar fi o formă de colaborare cu regimul comunist. Deși unele surse afirmă că a fost din nou arestat și și-a petrecut restul vieții în închisoarea Aiud, doctorul a murit la București, în 1960, aproape uitat de toți foștii săi colaboratori. A fost îngropat în Parcela 33 din Cimitirul Bellu.
În 1972, soția medicului, dr. Viorica Gomoiu a donat Universității din Craiova un bogat fond documentar pentru fondarea muzeului medico-farmaceutic „Victor Gomoiu”, care a fost inaugurat în 1974.
Pentru că sediul muzeului s-a aflat într-o clădire revendicată, acesta a fost evacuat și colecțiile divizate după 1990. Astăzi, o parte dintre ele se află la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, altă parte la Muzeul de Artă „Theodor Aman” din Craiova și o mică parte la Disciplina de Istoria Medicinii din cadrul UMF Craiova. Memoriile sale, recuperate din arhivele Securității, au fost publicate în 2006.

Profesorul Gomoiu a devenit, în 1926, membru al Societăţii Franceze de Istoria Medicinii, în 1928, membru perpetuu al Academiei de Istoria Artei Sanitare, membru corespondent al Colegiului medicilor din Madrid (1929), membru al Societăţii de istoria farmaciei (1930), membru al Academiei de istoria ştiinţelor (1937), membru al Academiei din Halle (1938), membru al Societăţii greceşti de istoria medicinii (1932), membru al Societăţii regale de medicină din Anvers (1935), membru al Societăţii germane de istoria medicinii, a ştiinţelor şi tehnicii (1936), membru al Societăţii regale de medicină din Londra (1940).

După sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, spitalul pe care doctorul Gomoiu l-a înființat a fost dedicate copiilor, devenind Spitalul de copii „23 August”, iar după Revoluția din 1989, spitalul a primit numele Spitalul Clinic de Copii „Prof. Dr. Victor Gomoiu”.
Latest comment
  • Comuniștii l-au reeducat si pe Gomoiu. Secolul 20 a fost secolul Ciocanului: daca nu erai de acord cu un crâmpei de gand emanat de vreun taie frunze la câini, erai considerat un cui…! Sa ne trăiască nebunii si imbecilii. Sa curgă sange de nobili!

Lasă un comentariu