HomeVizionariiScriitoriDora d’Istria, povestea unei principese de geniu

Dora d’Istria, povestea unei principese de geniu

DS TW

Elena Ghica, Dora d’Istria, cum a fost cunoscută, a avut șansa de a se naște în influenta familie Ghica, din care au făcut parte domnitori și mari boieri din Țara Românească și Moldova, și a fost fiica marelui ban de Craiova, Mihail Ghica, și a Caterinei Ghica, o prințesă de origine greacă.

Fetița născută pe 22 ianuarie 1828 la București a fost botezată de mitropolitul Valahiei și l-a avut naș pe unchiul ei, Grigore al IV-lea Ghica, pe atunci domnitor. Casa în care și-a petrecut copilăria era un adevărat muzeu de antichități, plin de obiecte de artă valoroase adunate din țară de tatăl ei și, în plus, exista aici o galerie de picturi și sculpturi vestită în întreaga Europă și o bibliotecă uriașă.

Elena a fost considerată un copil minune, la vârsta de cinci ani a învățat greaca veche și greaca modernă, latina, franceza, italiana, engleza și germana. La 14 ani, a tradus Iliada din limba greacă în germană, lucrare care a și fost publicată la Leipzig, în Gazette Universelle. A primit educație de la profesori greci și francezi, a luat lecții de muzică și a practicat înotul, echitația și scrima.

În 1842, când domnitorul Țării Românești Alexandru Dimitrie Ghica, a fost detronat, întreaga familie a lui Mihail Ghica s-a exilat voluntar în străinătate. A urmat un periplu de 7 ani prin Viena, Berlin, Dresda și Veneția, iar principesa Elena, ajunsă la vârsta de 18 ani, a fost primită, împreună cu părinții săi, la curțile imperiale, fiind peste tot admirată pentru talentul și frumusețea ei.

În 1848 tatăl tinerei, Mihail Ghica, s-a întors în țară. Elena s-a căsătorit în februarie 1849 cu un principe rus, Aleksandr Kolțov-Masalski, care era un tânăr locotenent de husari, ofițer de la vârsta de 15 ani, pe care fata îl cunoscuse la Iași, la un bal.

Cuplul s-a stabilit la Sankt Petersburg, unde Elena a continuat să studieze, deși participa și la evenimentele mondene de la curtea imperială. Tânăra avea idei liberale, milita pentru principiile revoluționare ale anului 1848 și nu ezita să-și exprime punctul de vedere.

Principesa a protestat foarte dur împotriva invaziei Țărilor Române de către Rusia din octombrie 1853 și s-a aflat foarte aproape de a fi exilată pe viață în Siberia. A fost avertizată să-și păstreze opiniile pentru ea, dar a ignorat atenționarea și există mărturii care spun că a fost pedepsită cu biciuirea cu cnutul rusesc în palatul poliției din Sankt Petersburg, când i s-ar fi spus: „politica, dacă se poate, să nu vă mai intereseze”.

Această umilință petrecută în anul 1855 a determinat-o pe Elena Ghica Masalski să părăsească definitiv Rusia, împreună cu fiul ei, dar copilul va muri mai târziu la Bruxelles. Soțul prințesei, prințul Alexandr Alexandrovici Kolțov Masalski, a rămas în Rusia țaristă. Elena nu a renunțat niciodată la cetățenia rusă, nu a divorțat, însă în fapt s-a despărțit de acest soț care nu o făcuse deloc fericită. După separare, principesa a devenit cunoscută sub numele Dora d’Istria. Dora ar putea proveni de la „dor”, iar Istria, de la numele antic Istros al fluviului Dunărea.

Liberă și bogată, Elena a devenit foarte cunoscută în mediile literare, a vizitat Grecia, Elveția și Italia și a locuit mult timp la Florența, pe via Leonardo da Vinci nr. 10, pentru că se îndrăgostise de orașul Renașterii. A decis să cumpere o casă pe care a numit-o Villa d’Istria și pe 26 octombrie 1870 s-a stabilit definitiv aici.

Villa d’Istria a devenit un adevărat salon cultural, unde toți prietenii Dorei erau bine primiți, dar, din păcate, casa a fost distrusă de bombardamentele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Se știe că în 1875-1876 principesa a fost în România și a primit de la Regele Carol I Ordinul „Bene Merenti”, clasa I, pentru „merite literare remarcabile”. Dora d’Istria a murit pe 17 noiembrie 1888 la Florența, din cauza unei hernii neglijate, și a fost incinerată, iar cenușa, conform dorinței ei, a fost depusă la cimitirul Trespiano din oraș.

A lăsat prin testament mare parte din averea sa Primăriei București, pentru administrarea Spitalului Pantelimon, ctitorie a familiei Ghica. Restul averii a fost moștenită de pinacoteca și biblioteca din Florența, iar Villa d’Istria a ajuns în proprietatea Primăriei din Florența, spre a fi vândută în folosul Società di educazione e patronató pei sordomuti.

DS TW
No comments

leave a comment