Barbara Palmer, prima ducesă de Cleveland, s-a născut pe 27 noiembrie 1640 în parohia St. Margaret’s, Westminster, fiind singurul copil al lui William Villiers, al doilea vicontele Grandison, și al soției sale, Mary Bayning. Pe 29 septembrie 1643, tatăl ei a murit în Primul Război Civil englez și, pentru că își cheltuise averea considerabilă cumpărând cai și muniții pentru un regiment pe care l-a finanțat aproape singur, văduva și fiica lui s-au trezit într-o situație materială foarte dificilă. La scurt timp după moartea lui, mama Barbarei s-a recăsătorit cu Charles Villiers, al doilea conte de Anglesey, un văr al soțului ei decedat.
Înaltă, voluptuoasă, cu un păr bogat și negru, cu ochii de culoarea violetelor, pielea de alabastru și o gură senzuală, Barbara Villiers era considerată una dintre cele mai frumoase femei ale epocii, dar, neavând avere, perspectivele ei de a face un mariaj avantajos erau reduse.
Prima ei dragoste a fost Philip Stanhope, al doilea conte de Chesterfield, dar acesta căuta o soție bogată și a preferat-o pe Elizabeth Butler, astfel că, pe 14 aprilie 1659, Barbara s-a căsătorit cu Roger Palmer, care a devenit mai târziu primul conte de Castlemaine. Tânărul era romano-catolic, familia lui s-a opus acestui mariaj, iar tatăl chiar i-a prezis că femeia îl va face “cel mai mizerabil bărbat din lume” și nu s-a înșelat prea mult. În 1660, Barbara a devenit amanta regelui Carol al II-lea, iar ca recompensă pentru serviciile ei, după un an suveranul Angliei i-a avansat soțul la rangul de Baron Limerick și conte de Castlemaine. Cei doi soți s-au separat oficial în 1662, după nașterea primului lor fiu, Carol, dar în epocă s-a spus că Roger Palmer nu a fost tatăl niciunuia dintre copiii soției sale.
În scurt timp influența Barbarei asupra regelui a crescut atât de mult încât a fost numită “Regina neîncoronată”, în timp ce Ecaterina de Braganza, soția lui Carol, deși era tratată cu respect la curtea regală, suferea enorm pentru că nu putea produce un moștenitor.
Dintre cei șase copii ai ducesei, cinci au fost recunoscuți de rege ca fiind ai săi: Lady Anne Palmer, Charles Palmer, Henry, Charlotte, George și Barbara (Benedicta). La nașterea fiului său cel mai mare, în 1662, Lady Castlemaine a fost numită doamnă de onoare a reginei, în ciuda opoziției Ecaterinei și a lui Edward Hyde, primul conte de Clarendon, consilier șef al regelui și dușman declarat al metresei regale. În spatele ușilor închise, Barbara și regina s-au confruntat în permanență, dar victorioasă a ieșit întotdeuna ducesa. În decembrie 1663, Barbara și-a anunțat convertirea la romano-catolicism, probabil în încercarea de a-și consolida relația cu Carol, dar acesta nu a fost impresionat, spunând că pe el îl pasionează trupurile doamnelor, nu sufletele lor.
În iunie 1670, Carol și-a ridicat metresa la rangul de baroneasă Nonsuch și i-a oferit proprietatea Phoenix Park din Dublin, apoi a numit-o ducesă de Cleveland, dar lumea de la curte credea că aceste noi privilegii erau un indiciu că va fi abandonată de rege. Alții spuneau însă că demnitățile erau un semn că va avea un rol și mai mare decât până atunci la palat.
Ducesa era extravagantă, temperamentală și se întorcea adesea împotriva suveranului când era nemulțumită, a fost numită “blestemul națiunii” și atâta timp cât a ocupat poziția de amantă regală a primit, în afara indemnizației pe care i-o oferea Carol, sume mari de bani ca mită de la spanioli și francezi, în schimbul influenței pe care o exercita.
În timp, însă, regele și-a găsit alte amante, cea mai notabilă fiind actrița Nell Gwynne, iar ducesa de Cleveland a avut și ea alți iubiți, inclusiv pe acrobatul Jacob Hall, pe Henry Jermyn, primul baron Dover și chiar pe propriul văr, John Churchill, iar suveranul, care nu mai era gelos din cauza infidelităților ei, a spus că, la urma urmei, o tânără trebuie să aibă din ce să trăiască. Din cauza unei legi din 1673 care interzicea în mod categoric catolicilor să ocupe funcții la curte, Barbara și-a pierdut poziția de doamnă de onoare, iar Carol a renunțat complet la serviciile ei de amantă, Louise de Kérouaille devenind noua favorită. În acea perioadă i-a cerut ducesei să nu provoace niciun scandal și să-și vadă de viață fără să mai emită vreo pretenție.
În 1676, Barbara a plecat la Paris împreună cu cei patru copii mai mici ai săi, dar s-a întors în Anglia patru ani mai târziu. Gusturile ei extravagante nu s-au diminuat odată cu trecerea timpului, iar între 1682 și 1683 a demolat Palatul Nonsuch, pe care îl primise de la Carol cât timp fusese amanta sa, și a vândut materialele de construcție pentru a-și plăti datoriile făcute la jocurile de noroc. În cele din urmă s-a împăcat cu regele, care a fost văzut bucurându-se de o seară în compania ei cu o săptămână înainte să moară, în februarie 1685. După decesul lui, ducesa ajunsă la 45 de ani a început o aventură cu Cardonell Goodman, un actor foarte cunoscut în epocă, iar în martie 1686 adus pe lume încă un fiu.
În 1705, soțul ei, Roger Palmer, a murit și Barbara s-a căsătorit cu generalul-maior Robert Fielding, un vânător de averi fără scrupule despre care a spus mai târziu că a supus-o unor tratamente inumane după ce nu a mai vrut să-l finanțeze și, în cele din urmă, a fost forțată să apeleze la justiție pentru a scăpa de el. Ducesa Barbara Palmer a murit la vârsta de 68 de ani, pe 9 octombrie 1709, la Chiswick Mall, după ce a suferit un edem cauzat de o insuficiență cardiacă congestivă.
