Prințul Amedeo, Duce de Aosta, cel care a fost prezent în octombrie 2019 la ceremoniile de reînhumare a reginei mamă Elena la Curtea de Argeș, este pretendent la șefia Casei de Savoia, familia regală care a condus Italia între 1861 și 1946. Născut la Villa della Cisterna în Florența, Amedeo este singurul copil al Prințului Aimone de Savoia și al Prințesei Irene a Greciei și Danemarcei, sora mai mică a reginei-mamă Elena a României.
În vârstă de 39 de ani, Prințul Aimone era cam bătrân pentru o primă căsătorie pentru standardele vremii, dar la fel era și Irene, ajunsă la treizeci și cinci de ani. Cei doi se cunoseră în 1922 și au decis să se căsătorească în cele mai complicate momente de dinainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Nunta lor a reunit toate capete încoronate ale Europei și s-a desfășurat cu mare fast la Catedrala Santa Maria del Fiore din Florența, pe 1 iulie 1939.
Ceremonia a fost urmată de un prânz festiv, găzduit de Hotelul Excelsior, și de o cină informală oferită de Elena a României la Villa Sparta. A doua zi după nuntă, cuplul va merge la Vatican pentru a primi binecuvântarea papei Pius al XII-lea. Irene de Aosta și prințul Aimone s-au stabilit la Villa della Cisterna din Florența, pe care el o moștenise de la bunica paternă. Irene s-a aflat astfel aproape de sora ei mai mare, regina mamă Elena, cu care a avut întotdeauna o relație foarte apropiată.
În timp ce Aimone slujea în Marina Regală, Irene s-a alăturat Crucii Roșii ca asistentă medicală și a mers pe frontul albanez pentru a trata răniții în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mai târziu, în martie-aprilie 1942, prințesa a preluat conducerea unui tren-spital care a dus-o pe frontul rusesc pentru a sprijini repatrierea soldaților italieni răniți.
După debarcarea alianților în Sicilia, pe 10 iulie 1943, reacția celui de-al treilea Reich a fost violentă, mii de soldați italieni au fost arestați sau executați în Europa, în timp ce peninsula a fost invadată. Regele Victor Emanuel al III-lea și guvernul au fost obligați să se refugieze în Brindisi. Acestui grup i s-a alăturat prințul Aimone, dar soția lui, Irene, cumnata, Anne, și nepoatele Marguerite și Marie-Christine au fost reținute în Toscana.
Câteva săptămâni mai târziu, pe 27 septembrie 1943, Ducesa de Aosta l-a născut pe Amedeo, chiar în timpul unui bombardament aerian asupra Florenței. Născut cu optsprezece zile înainte de termen, copilul era foarte fragil, iar familia decide să-l boteze urgent. Nașterea băiețelului complică și mai mult situația familiei, medicul hitlerist Karl Gebhardt care supraveghea femeile o anunță pe Irene că intenționează să-i plaseze fiul sub „protecția” lui.
Protejată o vreme de consulul german Gerhard Wolf din Florența, Irene și rudele sale au fost transferate de naziști lângă Pavia pe 13 iunie 1944. Micul grup ajunge inițial la Sartirana Lomellina, apoi a fost dus la Milano și de aici trimis la Innsbruck, în Austria, unde va fi ținut ostatic la hotelul Ifen din Hirschegg.
Încarcerate timp de zece luni, prințesele și copiii lor sunt tratate destul de bine, dar trăiesc în permanență cu teama că vor fi executate. Din fericire, Hotelul Ifen a fost eliberat de rezistența austriacă pe 2 mai 1945.
După aceste evenimente, Irene, Anne și copiii lor pleacă spre Elveția, unde ajung pe 6 mai. Merg întâi la Lausanne, unde se afla contele de Torino, singurul membru al familiei regale italiene care nu a avut de suferit din cauza regimului fascist, iar în cele din urmă, pe 7 iulie, Irene și rudele ei revin în Italia. Ajung cu avionul la Napoli, iar aici se reîntâlnesc cu Aimone.
Familia Savoia-Aosta își petrece vara anului 1945 la palatul Capodimonte; în octombrie, însă, Aimone, Irene și micuțul Amedeo s-au întors în Toscana, unde au găsit Villa della Cisterna în mare parte distrusă de bombardamentele naziste.
După ce regele Victor Emmanuel al III-lea hotărăște să abdice în favoarea printului Piedmont și pleacă în exil în Egipt împreună cu regina Helene, ceilalți membri ai Casei de Savoia primesc ordinul de a părăsi Italia. Cu excepția mamei lui Aimone, care refuză categoric să părăsească țara, toți membrii dinastiei s-au supus acestei solicitări pe 5 iunie.
În timp ce mulți dintre ei au optat să plece in Portugalia, Brazilia sau Egipt, Aimone și Irene aleg să se stabilească în Belgia, la contele de Torino, dar Bruxelles-ul interzice în cele din urmă cuplului să rămână pe teritoriul său, așa că ducele și ducesa de Aosta se separă.
Irene se întoarce în Elveția cu micuțul Amédeo, Aimone decide să traverseze Atlanticul și să se stabilească în America Latină. După o scurtă ședere în Brazilia, prințul s-a mutat în Argentina.
În perioada următoare, monarhiile europene se prăbușesc. În Iugoslavia, Petru al II-lea, soțul prințesei Alexandra a Greciei, a pierdut coroana pe 29 noiembrie 1945. În Albania, Adunarea Constituantă a abolit oficial monarhia pe 10 ianuarie 1946. În Bulgaria, un referendum organizat de comuniști pe 8 septembrie 1946 a dus la răsturnarea lui Simeon II, fiul prințesei Jeanne de Savoia. În România, Mihai I va fi obligat să abdice pe 30 decembrie 1947. Doar regele George al II-lea al Greciei, fratele lui Irene, reușește să-și salveze coroana.
Pe 27 decembrie 1947, Italia adoptă o nouă Constituție și proclamă confiscarea tuturor proprietăților casei din Savoia. A doua zi, regele Victor Emmanuel al III-lea a murit la Alexandria, dar ducesele de Aosta nu au avut mijloace financiare pentru a merge în Egipt pentru înmormântare.
În ianuarie 1948, sănătatea prințului Aimone începe să se deterioreze, dar familia sa nu este
anunțată. Va muri din cauza unui infarct miocardic pe 29 ianuarie în camera 320 a Hotelului Plaza. Foarte afectată de dispariția soțului ei, Ducesa de Aosta nu are însă resurse financiare ca să repatrieze rămășițele lui sau să participe la înmormântare. Prințul este condus pe ultim drum doar de o verișoară a soției sale, Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei, care locuia în Argentina.
După moartea prințului, ultimii membri ai Casei de Aosta primesc permisiunea de a se întoarce în țara lor, considerându-se că un mic grup de văduve și orfani nu poate periclita situația politică a republicii. Irene, cumnata ei, Anne, și copiii acestora își restabilesc astfel reședința în Toscana în iunie 1948.
Cum Villa della Cisterna era foarte deteriorată, Irene și Amédeo se stabilesc temporar la Villa Sparta, unde locuia deja regina mama Elena a României. Vor sta aici până în 1950, când s-au mutat în vila San Domenico de Fiesole. Irene se dedică în exclusivitate familiei sale, dar face multe călătorii la Atena, unde este întotdeauna bine primită de fratele ei, regele Paul I și în Anglia pentru a se întâlni cu prințesa Catherine și cu rudele sale. Este invitată la majoritatea evenimentelor monarhiei europene, participă la nunta viitorului rege Juan Carlos I al Spaniei cu Sofia, în 1962.
Doi ani mai târziu, pe 22 iulie 1964, prințul Amedeo s-a căsătorit cu prințesa Claude d’Orleans. Devenită catolică ferventă, Irene se implică în ajutarea victimelor inundațiilor care afectează Florența în 1966 și va fi declarată cetățean de onoare al orașului în 1972.
Ultimii ani ai prințesei sunt umbrați de suferința cauzată de îmbolnăvirea de cancer. Prințesa a murit pe 15 aprilie 1974 și a fost înmormântată într-o capelă private. Mai târziu cenușa ei a fost transferată într-una dintre necropolele Casei de Savoia, la Bazilica Superga din Torino.
