AcasăVizionariiMedici și oameni de științăEDITH CAVELL, asistenta medicală executată de germani, cea mai cunoscută victimă britanică a Primului Război Mondial

EDITH CAVELL, asistenta medicală executată de germani, cea mai cunoscută victimă britanică a Primului Război Mondial

Edith Louisa Cavell s-a născut pe 4 decembrie 1865 în Swardeston, un sat de lângă Norwich, unde tatăl ei a fost vicar timp de 45 de ani. Fetița a fost prima născută dintre cei patru copii ai reverendului Frederick Cavell și ai soției sale, Louisa Sophia Warming și a urmat școala din Norwich, apoi a fost trimisă să facă liceul la internat în Clevedon.

După încheierea studiilor, a fost o perioadă guvernantă la o familie din Bruxelles, iar în 1895 s-a întors acasă pentru a-și îngriji tatăl care se îmbolnăvise de o boală gravă. După recuperarea tatălui ei, experiența a determinat-o să-și dorească să devină asistentă medicală. În aprilie 1896, ajunsă la vârsta de 30 de ani, Edith a depus o cerere pentru a deveni asistentă la London Hospital. A lucrat apoi în diferite spitale din Anglia, inclusiv în Shoreditch Infirmary, dar a îngrijit și pacienți la domiciliu, inclusiv pe cei bolnavi de cancer, gută sau pneumonie.

Edith a fost trimisă pentru a ajuta la îngrijirea bolnavilor infectați în focarul de febră tifoidă din Maidstone în 1897, iar în 1907 a fost recrutată de doctorul Antoine Depage pentru a conduce o școală de asistență medicală nou înființată, L’École Belge d’Infirmières Diplômées din Bruxelles. Până în 1910, domnișoara Cavell câștigase suficient de multă experiență în Belgia încât a publicat o revistă de uz profesional, „L’infirmière”.  Într-un an, școala pe care o coordona pregătea asistente medicale pentru trei spitale, douăzeci și patru de școli și treisprezece grădinițe din Belgia.

Când a izbucnit Primul Război Mondial, ea își vizita mama văduvă în Norfolk, dar imediat s-a întors la Bruxelles, unde clinica și școala de infirmiere fuseseră preluate de Crucea Roșie, iar ei i s-a oferit un post de directoare la o clinică din oraș, continuând să lucreze cu doctorul Depage, care făcea parte din corpul medical de elită din Belgia.

În noiembrie 1914, după ce Bruxelles-ul a fost ocupat de germani, Edith Cavell a început să adăpostească în casa ei soldați britanici și să-i ajute să plece din Belgia ocupată către Olanda neutră. Soldații britanici și francezi răniți, precum și civilii belgieni și francezi de vârstă militară fuseseră ascunși și primiseră hârtii false de identitate de la prințul Réginald de Croÿ care îi găzduia la castelul său din Bellignies, lângă Mons.

De acolo, erau conduși de ghizi către diverse case conspirative din Bruxelles, printre care și cea a lui Edith Cavell, a lui Louis Séverin și a altor membrii ai rezistenței belgiene. Aceste fapte au plasat-o pe asistenta medicală sub incidența legislației militare germane, iar autoritățile ocupante au devenit din ce în ce mai suspicioase cu privire la acțiunile asistentei, care aveau să fie alimentate și mai mult de sinceritatea ei.

Edith a fost arestată pe 3 august 1915 și a fost acuzată de adăpostirea soldaților aliați. Fusese trădată de Georges Gaston Quien, care a fost ulterior condamnat de un tribunal francez pentru colaboraționism cu germanii. Asistenta medicală a fost ținută în închisoarea Saint-Gilles timp de zece săptămâni, dintre care ultimele două au fost petrecute în izolare, timp în care a făcut trei depoziții, recunoscând că a contribuit la trimiterea a aproximativ 60 de soldați britanici și 15 francezi, precum și a aproximativ 100 de civili francezi și belgieni de vârstă militară peste graniță, pe mulți dintre ei adăpostindu-i anterior chiar în casa ei.

A fost trimisă în fața curții marțiale unde a declarat cu mândrie că soldații pe care îi ajutase să scape i-au mulțumit în scris când au ajuns în siguranță în Marea Britanie. Printre inculpații din acest proces s-a aflat și sora prințului Reginald, prințesa Marie de Croÿ. Pedeapsa, conform legii militare germane, a fost condamnarea la moarte pentru infracțiunea de trădare în vreme de război.

Deși Prima Convenție de la Geneva garanta în mod obișnuit protecția personalului medical, aceasta nu putea fi invocată în acest caz. Guvernul britanic nu a putut face nimic pentru a o ajuta pe Edith. Sir Horace Rowland de la Ministerul de Externe a spus că, din păcate, autoritățile sunt neputincioase, iar lordul Robert Cecil, subsecretar pentru afaceri externe, a considerat că orice interveție a diplomaților britanici i-ar face mai mult rău decât bine. Statele Unite, care nu intraseră încă în război și erau în măsură să aplice presiuni diplomatice, au arătat clar guvernului german că executarea lui Cavell ar afecta reputația statului german.

În ciuda presiunii internaționale, generalul von Sauberzweig, guvernatorul militar de la Bruxelles, a ordonat ca „în interesul statului” să fie pusă în aplicare imediat pedepsa cu moartea împotriva lui Edith Cavell, refuzând instanțelor superioare posibilitatea de a lua în considerare orice recurs.

Asistenta medicală a fost apărată în proces de avocatul Sadi Kirschen din Bruxelles. Dintre cei douăzeci și șapte de inculpați în procesul de trădare, cinci au fost condamnați la moarte: Edith Cavell, Philippe Baucq, un arhitect în treizeci de ani, Louise Thuliez, Louis Séverin și contesa Jeanne de Belleville. Dintre cei cinci condamnați la moarte, doar Cavell și Baucq au fost executați, celelalte trei primind acorduri de amânare a pedepsei.

Edith Cavell a fost condamnată nu pentru spionaj, așa cum mulți au crezut inițial, ci pentru „trădare de război”, deși ea nu era cetățean german. Este posibil să fi fost recrutată de Serviciul Secret de Informații Britanic, deși nu există probe clare în acest sens.

În noaptea dinaintea execuției, asistenta medicală i-a spus reverendului H Stirling Gahan, capelanul anglican al Christ Church din Bruxelles și fost membru al personalului de la Școala Monkton Combe căruia i s-a permis să o vadă și să-i dea Sfânta Împărtășanie: „Patriotismul nu este suficient. Nu trebuie să am ură sau supărare față de nimeni”. Ultimele ei cuvinte adresate capelanului închisorii luterane germane, Paul Le Seur, au fost: „Rugați-l pe părintele Gahan să le spună celor dragi că sufletul meu este în siguranță și că mă bucur să mor pentru țara mea”. Chiar și pastorul Le Seur, capelanul armatei germane, și-a amintit de momentul execuției și a povestit mai târziu: „Nu cred că domnișoara Cavell ar fi vrut să fie martiră, dar era gata să moară pentru țara ei. Domnișoara Cavell era o femeie foarte curajoasă și credincioasă.”

Până în ultima clipă s-au făcut efortui diplomatice uriașe pentru amnistie sau măcar pentru amânarea executării sentinței, dar fără niciun succes. Pe 11 octombrie, baronul von der Lancken a dat ordin ca pedeapsa să fie execută. A doua zi, pe 12 octombrie 1915, șaisprezece bărbați, care formau două batalioane de execuție, s-au deplasat la poligonul de tir din Schaerbeek, la ora 7:00 dimineața.

Există rapoarte contradictorii despre execuția propriu-zisă a femeii. Potrivit relatării unui martor ocular, opt soldați au tras în ea, în timp ce ceilalți opt l-au executat pe Baucq.  Execuția, certificarea morții și înmormântarea s-au produs în prezența poetului german Gottfried Benn care era doctor senior în guvernul de la Bruxelles din primele zile ale ocupației germane. Acesta a scris un raport detaliat intitulat „Wie Miss Cavell erschossen wurde” (Cum a fost împușcată Miss Cavell, 1928).

După război, trupul asistentei eroine a fost dus în Marea Britanie, mai întâi pentru o slujbă de pomenire la Westminster Abbey și apoi transferat la Norwich, ea fiind înmormântată în cimitirul Life’s Green.

În lunile și anii care au urmat au apărut nenumărate articole în ziare, broșuri și cărți cu povestea eroinei ucise de germani, execuția ei fiind considerată un act de barbarie și depravare morală a germanilor, iar Edith a devenit cea mai proeminentă victimă britanică din Primul Război Mondial.

Niciun comentariu

Lasă un comentariu