Edith Frank, născută Holländer, a venit pe lume pe 16 ianuarie 1900, la Aachen, în Imperiul German, și a fost cel mai mic dintre cei patru copii ai lui Abraham Holländer, un om de afaceri de succes în domeniul echipamentelor industriale și membru proeminent al comunității evreiești din Aachen, și ai Rosei Stern. Edith a avut doi frați, Julius și Walter, și o soră mai mare, Bettina, care a murit la doar 16 ani din cauza unei peritonite.
Tânăra l-a întâlnit pe Otto Frank în 1924 și s-au căsătorit pe 12 mai 1925 în sinagoga din Aachen, cuplul s-a stabilit apoi la Frankfurt și a avut două fiice, Margot, născută pe 16 februarie 1926, și Anne, care a venit pe lume pe 12 iunie 1929.
În 1933, în momentul introducerii legislației rasiale în Germania, familia a fost nevoită să emigreze la Amsterdam, unde Otto a înființat o filială a companiei sale, iar frații mai mari ai lui Edith, Walter și Julius, au plecat în Statele Unite ale Americii în 1938.
Doi ani mai târziu, când naziștii au invadat Țările de Jos, fetele lui Edith au fost exmatriculate din școlile publice, iar soțul ei a trebuit să-și cedeze afacerea colegilor săi olandezi, Johannes Kleiman și Victor Kugler, care, însă, au ajutat familia atunci când aceasta a decis, în 1942, să se ascundă în câteva camere secrete (numite Anexa secretă) din sediul firmei.
Timp de doi ani familia Frank a trăit izolată, împreună cu alte patru persoane, vecinul Hermann van Pels, soția acestuia, Auguste Van Pels și fiul acestora, Peter Van Pels, și dentistul Fritz Pfeffer. Anne Frank, fetița cea mică a familiei, va consemna această perioadă în jurnalul ei publicat postum, text a cărui ultima însemnare este făcută cu trei zile înainte de arestarea celor opt persoane ascunse, pe 4 august 1944. După o perioadă de detenție în sediul Gestapo aflat pe Euterpestraat și încă trei zile pe care le-au petrecut în închisoarea de pe Amstelveenweg, toți cei opt deținuți au fost transportați în lagărul de tranzit Westerbork și, de acolo, au fost deportați în lagărul de concentrare Auschwitz pe 3 septembrie 1944, cu ultimul tren care a plecat de la Westerbork către Auschwitz.
Edith și fetele au fost separate de Otto la sosirea în lagăr și nu s-au mai revăzut niciodată. Pe 30 octombrie, în timpul unei alte selecții, mama a fost izolată de Anne și Margot, a fost înscrisă pe lista persoanelor care urmau să ajungă în camerele de gazare, în timp ce fiicele au fost transportate în lagărul de concentrare Bergen-Belsen. Edith a dusă împreună cu o prietenă într-o altă parte a lagărului, unde a rămas peste iarnă și, în tot acest timp, a ascuns fiecare bucățică de mâncare pe care o primea, păstrând-o pentru fiicele ei, în speranța că le va revedea curând. Femeia a murit de foame pe 6 ianuarie 1945, cu trei săptămâni înainte ca Armata Roșie să elibereze lagărul și cu 10 zile înainte de a împlini vârsta de 45 de ani, iar Anne și Margot i-au supraviețuit doar o lună.
Sora mai mare, Margot Frank, care avea 18 ani, a murit cândva în februarie 1945, din cauza tifosului. Câteva zile mai târziu, a murit și Anne, din cauza aceleiași boli. Data exactă a morții ei nu este cunoscută și s-a crezut mult timp că ar fi fost începutul lunii martie, cu câteva săptămâni înainte ca prizonierii să fie eliberați de trupele britanice, în aprilie 1945. Cu toate acestea, cercetările efectuate în 2015 indică faptul că Anne ar fi murit tot în februarie. Cele două surori au fost îngropate împreună într-una din gropile comune ale lagărului.
Atunci când Otto Frank, care a reușit să supraviețuiască până la eliberarea prizonierilor de la Auschwitz, a decis să transcrie jurnalul fiicei sale, a eliminat pasajele în care Edith era portretizată destul de dur de adolescentă, considerând că fiica sa era, în mod evident, afectată emoțional de regimul de izolare totală în care fusese obligată să trăiască timp de doi ani. De fapt, Edith era o femeie modestă, deși uneori distantă și încerca să-și trateze fiicele ca de la egal la egal. Bloeme Evers-Emden, o supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz, care a fost internată în aceeași camera cât Edith și fiicele ei au stat împreună, își va aminti mai târziu: „Ele au fost mereu una lângă cealaltă, mama și fiicele, și și-au oferit una alteia sprijin și toate lucrurile pe care un adolescent le-ar putea gândi despre mama sa nu mai aveau nici o semnificație la Auschwitz”.
Fotografiile care ilustrează acest articol sunt preluate de pe site-ul memorial realizat în onoarea Annei Frank.
Vă recomand să citiți și:
