Eleanor Roosevelt. Cum s-a transformat “Rățușca cea urâtă” în Prima Doamnă a lumii

Anna Eleanor Roosevelt s-a născut pe 11 octombrie 1884 în Manhattan, New York City, fiind fiica Annei Rebecca Hall și a lui Elliott Bulloch Roosevelt și, prin el, nepoata președintelui Theodore Roosevelt. Fetița a avut doi frați mai mici, Elliott Jr. și Hall și un frate vitreg, Elliott Roosevelt Mann, provenit din aventura tatălui ei cu Katy Mann, o servitoare angajat în familie.

Eleanor s-a aflat împreună cu tatăl, mama și mătușa ei, Tissie, pe SS Britannic, pe 19 mai 1887, când nava s-a ciocnit cu White Star Liner SS Celtic, dar familia a reușit să se urce într-o barcă de salvare și să ajungă cu bine la New York, însă, după acest eveniment traumatizant, s-a temut de mare toată viața.

 

 

Mama ei a murit de difterie în decembrie 1892, iar Elliott Jr. a murit de aceeași boală în luna mai a anului următor. Tatăl fetei devenise alcoolic și a fost internat într-un sanatoriu. Bărbatul avea să moară doi ani mai târziu, pe 14 august 1894, după ce a sărit de la o fereastră în timpul unui acces de delirium tremens.

După moartea părinților ei, Eleanor a fost crescută de bunicii materni, în Tivoli, New York. Când era mică, era nesigură pe ea, avidă de afecțiune și se considera “rățușca cea urâtă”.

 

A fost educată cu profesori particulari și, datorită mătușii ei, Anna “Bamie” Roosevelt, a fost trimisă la Academia Allenswood din Anglia la vârsta de 15 ani, unde a rămas până în 1902. Directoarea școlii, Marie Souvestre, s-a ocupat în mod special de orfana din America, a învățat-o să vorbească fluent limba franceza și i-a dat motive să capete încredere în sine.

La vârsta de 17 ani, în 1902, Eleanor și-a terminat educația și s-a întors în Statele Unite, unde a fost prezentată la un bal al debutantelor la hotelul Waldorf-Astoria.

Tânăra s-a înscris în New York Junior League, a început să ia lecții de dans, să participe în mod regulat la slujbele religioase și să se implice în viața comunității.

 

În vara anului 1902, Eleanor l-a întâlnit pe vărul de gradul al V-lea al tatălui ei, Franklin Delano Roosevelt, într-un tren spre Tivoli, New York. Cei doi au început o corespondență secretă și curând o poveste de dragoste pasională. S-au logodit pe 22 noiembrie 1903, dar mama lui Franklin, Sara Ann Delano, s-a opus uniunii și i-a făcut să promită că logodna nu va fi anunțată oficial timp de un an. Sara și-a dus fiul într-o croazieră în Caraibe în 1904, sperând că separarea îl va face să o uite pe fată, dar Franklin a rămas pe poziții.

Cuplul s-a căsătorit pe 17 martie 1905, ceremonia fiind consemnată pe prima pagină a ziarului New York Times, apoi în acea vară au plecat în luna de miere, un tur de trei luni al Europei.

 

 

La întoarcerea în America, tinerii căsătoriți s-au stabilit într-o casă din New York, oferită de mama lui Franklin. De la început, Eleanor a avut o relație tensionată cu soacra ei care încerca să o controleze tot timpul. Casa pe care Sara le-a dat-o era conectată la propria ei reședință prin uși glisante, iar mama soțului a condus ambele gospodării în primii 10 ani ai mariajului lor, încercând să controleze și creșterea copiilor cuplului, ceea ce o va face pe Eleonor să spună mai târziu: “copiii lui Franklin erau mai mult copiii soacrei mele decât ai mei”. Cei doi au avut șase copii: Anna Eleanor, James, Franklin, care a murit la doar opt luni, Elliott, un alt băiat numit tot Franklin și John Aspinwall.

În septembrie 1918, Eleanor despacheta una din valizele lui Franklin când a descoperit un pachet de scrisori de dragoste pe care acesta le primise de la secretara sa, Lucy Mercer, și a descoperit astfel că politicianul se gândea să o părăsească pentru Mercer. Totuși, în urma presiunilor consilierului lui politic, Louis Howe, și ale mamei lui, care l-a amenințat că îl va dezmoșteni dacă va divorța, cuplul a rămas căsătorit. Uniunea lor din acel moment a fost însă mai mult un parteneriat politic. Dezamăgită de soțul ei, Eleanor a devenit foarte activă în viața publică și s-a concentrat din ce în ce mai mult pe munca socială.

În august 1921, familia era în vacanță la Campobello Island, New Brunswick, Canada, când Franklin a fost diagnosticat cu poliomielită. În timpul lungii suferințe a soțului ei, datorită îngrijirilor medicale pe care i le-a acordat cu devotament, Eleanor probabil l-a salvat pe Franklin de la moarte, dar picioarele lui au rămas permanent paralizate. Când gradul de dizabilitate a devenit clar, în ciuda insistențelor soacrei ca Franklin să se retragă din politică, Eleanor l-a convins să rămână pe scena publică. Medicul curant al lui Franklin, Dr. William Keen, chiar i-a lăudat devotamentul în public: “Ai fost o soție rară și ți-ai suportat povara grea cu mare curaj”.

 

Pe măsură ce rolul public al lui Eleanor a crescut, s-a rupt din ce în ce mai mult de controlul Sarei. După Marea Criză din 1929 a călătorit mult, promovând politica New Deal și dovedind mult curaj și determinare în schimbarea mentalităților cetățenilor americani. În 1939 a organizat un concert în aer liber în Lincoln Memorial pentru cântăreața de culoare Marian Anderson, căreia îi fusese refuzat un recital de către Constitution Hall, concert ce a avut o audiență de peste 75.000 de spectatori și radio-ascultători din toată țara.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Eleanor Roosevelt a participat la formularea Declarației Universale ale Drepturilor Omului a Națiunilor Unite, referindu-se la aceasta ca fiind “Scrisoarea Magna a Umanității” și a continuat să participe activ la viața politică până la moartea sa, în 1962.

 

A fost o Primă Doamnă fără precedent, care a folosit presa mai mult decât toate predecesoarele ei. A ținut 348 de conferințe de presă pe durata președinției de 13 ani a soțului ei, a interzis prezența reporterilor bărbați la conferințele ei, forțând efectiv ziarele să aibă reporteri femei în redacții pentru a putea avea relatări de la evenimentele pe care le organiza și a avut un program regulat de comentarii la radio începând cu iulie 1934, realizând o serie de emisiuni despre educația copiilor sau emisiuni destinate publicului feminin, care s-au dovedit a fi extrem de populare.

În octombrie 1942, Eleanor a făcut un turneu în Anglia pentru a vizita trupele americane, în august 1943 a vizitat trupele din Pacificul de Sud într-un tur de ridicare a moralului, a susținut roluri sporite pentru femei și afro-americani în efortul de război și a început să pledeze pentru ca femeilor să li se acorde locuri de muncă în fabrici, ba chiar a îndemnat femeile din toate mediile sociale să învețe meserii, spunând: “dacă aș fi tânără, aș merge într-o fabrică, orice fabrică, unde aș putea învăța o meserie și apoi aș putea fiu utilă.”

 

 

Președintele american Franklin Roosevelt a murit pe 12 aprilie 1945, după ce a suferit o hemoragie cerebrală, iar Eleanor a aflat mai târziu că vechea lui amantă, Lucy Mercer, se afla cu el în acele momente. Bărbatul fusese timp de 13 ani șeful statului american, dar cariera sa politică s-a datorat, în mare măsură, devotatei sale soții.

De-a lungul anilor ‘50, Eleanor Roosevelt s-a angajat în nenumărate programe naționale și internaționale, a continuat să scrie în presă și a apărut la emisiuni de televiziune și radio. A fost numită de Harry Truman delegat al SUA la Națiunile Unite și a fost președinta Comisiei pentru Drepturile Omului.

 

În aprilie 1960, a fost diagnosticată cu anemie aplastică la scurt timp după ce a fost lovită de o mașină în New York. În 1962, i s-au administrat steroizi, care au activat probleme de sănătate mai vechi. Prima Doamnă a Statelor Unite a murit din cauza insuficienței cardiace pe 7 noiembrie 1962, la vârsta de 78 de ani și a fost înmormântată cu onoruri militare trei zile mai târziu, într-o ceremonie la care au participat cei mai importanți oameni politici ai lumii.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *