Elisabeth Vigée Le Brun, pictorița Mariei Antoaneta și a multor case regale din Europa, a plecat în exil în timpul Revoluției franceze

Élisabeth Louise Vigée Le Brun s-a născut pe 16 aprilie 1755, fiind fiica coafezei Jeanne Maissin și a pictorului portretist Louis Vigée, de la care a primit primele lecții de pictură. În 1760, la vârsta de cinci ani, fetița a fost trimisă într-o mănăstire, unde a rămas până în 1766. Tatăl ei a murit când avea 12 ani, iar în 1768, mama ei s-a recăsătorit cu un bijutier bogat, Jacques-François Le Sèvre, apoi familia s-a mutat pe strada Saint-Honoré, aproape de Palais Royal. În memoriile sale, Élisabeth scrie despre tatăl ei vitreg: „L-am urât pe acest bărbat, cu atât mai mult cu cât folosea bunurile personale ale tatălui meu, inclusiv hainele sale”.

La vârsta adolescenței, Élisabeth pictează deja portrete în mod profesionist, dar după ce studioul ei a fost închis pentru lucra fără permis, ea a depus o cerere la Academia Saint-Luc și în 1774 a devenit membră a organizației.

Pe 11 ianuarie 1776 s-a căsătorit cu Jean-Baptiste-Pierre Le Brun, pictor și comerciant de artă, strănepotul lui Charles le Brun, primul director al Academiei Franceze, și a început să-și expună lucrările în casa lor din Paris și la Hôtel de Lubert, primind noi și noi contracte pentru portrete.

blankPe 12 februarie 1780, Elisabeth Vigée-Le Brun a născut o fiică, pe Jeanne Lucie Louise și un an mai târziu, în 1781, ea și soțul ei au vizitat Flandra și Țările de Jos, unde au admirat lucrările maeștrilor flamanzi care au inspirat-o pe tânără să încerce noi tehnici de pictură.

Când artista a devenit celebră, a primit patronajul Mariei Antoineta, realizând mai mult de 30 de portrete ale reginei și ale familiei sale. Pe 31 mai 1783, Elisabeth a devenit membră a Academiei regale de pictură și sculptură în aceeași zi cu rivala ei, Adélaïde Labille-Guiard.blank

În octombrie 1789, după arestarea familiei regale în timpul Revoluției Franceze, pictorița a fugit din Franța împreună cu fiica ei, Julie, iar soțul ei, care a rămas la Paris, a susținut că artista a plecat în Italia „pentru a se instrui și a se perfecționa”. În perioada absenței sale de 12 ani din Franța, a trăit și a lucrat în Italia, Austria, Rusia și Germania.

În timp ce se afla în Italia, Elisabeth Vigée Le Brun a fost primită în Academia din Parma și în Accademia di San Luca din Roma. La Napoli, a pictat portretele Mariei Carolina a Austriei, sora Mariei blankAntoaneta, și a celor patru copii ai acesteia: Maria Tereza, Francesco, Luisa și Maria Cristina, dar și portrete alegorice ale Emmei Hamilton.

În timp ce se afla la Viena, a fost însărcinată să o picteze pe prințesa Maria Josefa Hermengilde von Esterhazy, iar în Rusia, unde s-a aflat din 1795 până în 1801, a fost primită de nobilime și a pictat numeroși aristocrați, printre care pe fostul rege al Poloniei, Stanisław August Poniatowski, și pe membrii familiei Ecaterinei cea Mare, devenind membră a Academiei de Arte Frumoase din Sanktblank Petersburg. Spre disperarea artistei, fiica ei, Julie, s-a căsătorit cu Gaétan Bernard Nigris, secretar al Directorului Teatrelor Imperiale din Sankt Petersburg.

După o campanie susținută de soțul și de alți membri ai familiei pentru ca numele ei să fie eliminat de pe lista contrarevoluționarilor, Elisabeth Vigée Le Brun a reușit în blankcele din urmă să se întoarcă în Franța în ianuarie 1802.

În ultimii ani ai vieții, și-a cumpărat o casă în Louveciennes, Île-de-France, unde a locuit cea mai mare parte din timp. Artista a murit la Paris pe 30 martie 1842, la vârsta de 86 de ani și a fost înmormântată la Cimetière de Louveciennes, lângă reședința sa, pe piatră ei funerară fiind inscripționate cuvintele: „Ici, enfin, je repose…” (Aici, în sfârșit, mă odihnesc…).

 

Lucrările pictoritei:

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *