Execuția celor patru Mari Duci Romanov. Bărbații au fost împușcați la 3 noaptea și aruncați într-o groapă comună

Cu 102 ani în urmă, pe 28 ianuarie 1919, patru mari duci ruși, toți veri primari, au fost scoși din celulele lor din Fortăreața Petru și Pavel, duși într-o curte interioară și executați fără niciun proces sau o sentință de condamnare la moarte: Marele Duce Paul Alexandrovici, Marele Duce Dmitri Konstantinovici, Marele Duce Nicolae Mihailovici și fratele său Marele Duce George Mihailovici.
În martie 1918, toți membrii de sex masculin ai familiei Romanov care se aflau în Sankt Peteraburg sau în împrejurimi primiseră ordin să se înregistreze la sediul Ceka (Comisia extraordinară pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluției, speculei și abuzului de putere) și apoi au fost trimiși în exil intern în alte zone ale țării. Din cauza stării sale de sănătate precare, Marelui Duce Paul Alexandrovici i s-a permis să rămână cu soția sa în arest la domiciliu la palatul lor din Tsarskoe Selo. Ceilalți trei au fost trimiși în orașul Vologda, la 655 km de Sankt Petersburg, iar aici inițial li s-a permis să umble liber prin oraș și chiar să se viziteze la anumite intervale de timp, ducând o viață aproape normală.
Pe 13 iunie 1918, după executarea Marelui Duce Mihail Alexandrovici, fratele mai mic al țarului Nicolae al II-lea, gardienii de la Perm au spus că bănuiesc că acesta punea la cale planuri de evadare, așa că bolșevicii au folosit incidentul ca pretext pentru a emite ordine de arestare pentru toți bărbații Romanov, fiind considerați dușmani ai statului.
Astfel că Marii Duci Dmitri, Nicolae și George au fost arestați la Vologda pe 1 iulie 1918, apoi trimiși la Sankt Petersburg și plasați în închisoarea Shpalernaia unde vor rămâne cea mai mare parte a perioadei lor de detenție. Pe 13 august a fost arestat și Marele duce Paul Alexandrovici, fiind și el dus la Shpalernaia.
Aici au fost ținuți în condiții absolut mizerabile și inumane, în celule mici și insalubre. În perioada în care li s-au permis mici exerciții fizice, cei patru veri se întâlneau rar în curtea penitenciarului și puteau să schimbe câteva cuvinte între ei. În acest timp, familiile lor au încercat toate soluțiile posibile pentru a obține eliberarea celor patru bărbați, dar toate încercările au fost supuse eșecului.

Prințesei Paley, soția morganatică a marelui duce Paul, i s-a permis să viziteze și a povestit despre condițiile cumplite: “Am intrat în birou. În dreapta, pe canapea, erau așezați un prizonier și soția lui; în stânga, pe două scaune, se afla un alt cuplu. La capătul celălalt al camerei, lângă masa de scris, se afla tovarășul Schinkler. Nu voi uita niciodată înfățișarea acelui bărbat: avea ochii unui asasin și o față rotundă, bărbierită și curată. L-am salutat la intrare, dar el nu mi-a răspuns:
– Permisul tău!
I-am arătat documentul meu.
“Este extraordinar cât de generoși sunt cu aceste permise”, a râs el batjocoritor; “dacă mi-ar fi lăsat ăștia…”
Apoi, întorcându-se spre un soldat:
– Adu-l pe prizonierul Romanov.
Dup zece minute, Marele Duce a intrat. Ne-am așezat puțin într-o parte. I-am vorbit despre copii și despre casă, l-am întrebat despre sănătatea sa. Am observat că tovarășul Schinkler nu și-a luat nicio clipă ochii de la noi. Deodată a luat un scaun și s-a așezat între noi.
“Am dreptul să știu despre ce vorbesc prizonierii”, a spus el.
– Acum vorbește!
Am observat o privire de furie în ochii Marelui Duce și i-am apăsat mâna.
“Da, tovarășe”, am spus, “nu avem secrete; puteți asculta”. (…)
Doi soldați l-au luat pe Marele Duce, care, în ciuda acelei atmosfere de ură, și-a păstrat aerul de demn și nobil. Am plecat cu celelalte două femei, care, ca și mine, au înjurat regimul sovietic, atât de arbitrar, atât de nedrept și atât de dur “.

Și alte rude au încercat cu disperare să-i ajute pe cei patru prinți. Marele duce George Mihailovici a reușit să-i scrie soția sale care se afla în Marea Britanie, iar aceasta o rugat-o pe regina Alexandrina a Danemarcei, nepoata sa, să încerce să intervină cu ajutorul ambasadorului danez.
Pe 6 decembrie, sănătatea Marelui Duce Paul a devenit atât de gravă, încât a fost transferat la un spital al închisorii. Până în ianuarie 1919, toate intervențiile familiilor marilor duce și ale rudelor lor din străinătate au eșuat. Prințesa Paley a apelat cu curaj la ajutorul scriitorului Maxim Gorki pentru a-l ruga să pledeze și el cauza celor patru bărbați Romanov. Gorki a încercat să le vorbească fruntașilor bolșevici despre cazul lor, explicând că Marele Duce Nicolae era un istoric important, dar Lenin a dat un răspuns care va deveni faimos: “Revoluția noastră nu are nevoie de istorici!”

Pe 27 ianuarie, Marele Duce Paul a fost trezit și transferat din spitalul închisorii în penitenciarul Gorokhovaya, unde a fost ținut până la ora 22 și de acolo a fost dus la Fortăreața Petru și Pavel. În jurul orei 23:30 în aceeași noapte, Marii Duci Dmitri, Nicolae și George au fost scoși în celulele lor din închisoarea Shpalernaya și duși la același penitenciar.

Cei patru mari duci s-au întâlnit pentru ultima oară, apoi au fost duși la Bastionul Trubetskoy unde se aflau închiși de regulă prizonierii politici. Aici au fost dezbrăcați de haine și au fost forțați să se alinieze la marginea unui șanț care fusese săpat vizavi de catedrală, apoi au fost împușcați. Marele Duce Paul se afla încă pe targa de spital în momentul în care a fost ucis.

Prințesa Paley a auzit mai târziu o mărturie din noaptea execuției: “Doctorul Maltzoff mi-a spus atunci că un bătrân servitor care a fost de față a jurat pe cuvântul său de onoare că-i spună întregul adevăr: La ora trei dimineața, doi soldați numiți Blagovidoff și Solovieff i-au obligat să iasă goi până la brâu și i-au dus în Place de la Monnaie, în incinta cetății, în fața Catedralei. Acolo se afla un mormânt comun imens, adânc, în care zăceau deja treisprezece trupuri. Cu câteva clipe înainte de a fi ucis, bătrânul servitor l-a auzit pe Marele Duce rostind cu voce tare cuvintele: “Dumnezeu să-i ierte, ei nu știu ce fac…”

Execuția Marilor Duce a fost anunțată pe 30 ianuarie printr-o notiță în ziarul Pravda, iar mormântul comun a rămas nedescoperit timp de mai multe decenii. În 1999, la îndemnul Marii Ducese Maria Vladimirovna, cei patru Mari Duce au fost reabilitați de către procurorul șef al Federației Ruse fiind considerați victime ale represiunii bolșevice.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *