Extraordinara Lady Mary Montagu. Convinsă de succesul inoculării împotriva variolei, a avut curajul de a aplica procedura asupra propriilor copii

Lady Mary Pierrepont s-a născut pe 15 mai 1689 la Holme Pierrepont Hall din Nottinghamshire, fiind fiica cea mare a lui Evelyn Pierrepoint și a primei sale soții, Mary Feilding. A fost descrisă un copil luminos, cu spirit liber, care visa să aibă o viață spectaculoasă. Mama ei, care îi sprijinea aspirațiile, a murit când copila avea șase ani, și Mary a fost preluată împreună cu frații ei de bunica paternă, Elizabeth Pierrepont, care și-a crescut cu mare dragoste nepoții, dar și ea avea să moară când fetița avea opt ani. După moartea doamnei Pierrepont, Mary a fost trimisă tatălui ei, care acesta nu a fost preocupat de educația ei.

Copila a fost lăsată în grija unei guvernante și a avut la dispoziție biblioteca familiei Thoresby Hall. Potrivit lui Lady Mary, guvernanta i-a dat “una dintre cele mai rele educații din lume” învățând-o tot felul de povești, superstiții și noțiuni false”. Pentru a-și completa instruirea, Mary se ascundea în bibliotecă, între orele 10:00 și 14:00, și în fiecare după-amiază de la patru la opt. A învățat singură latina, o limbă pe care o stăpâneau doar bărbații, cu ajutorul unui dicționar și al unei cărți de gramatică și până la vârsta de treisprezece ani, știa latina la fel de bine ca majoritatea bărbaților educați. În plus, ea era o cititoare pasionată, notându-și toate cărțile citite într-un carnețel. Până în 1705, la vârsta de paisprezece sau cincisprezece ani, Mary Pierrepont a scris două volume de poezie, un scurt roman epistolar și o poveste de dragoste în proză și versuri după modelul Călătoriei lui Aphra Behn în Insula Iubirii. Adolescenta a corespondat cu doi episcopi, Thomas Tenison și Gilbert Burnet, care i-au oferit noțiuni despre religie.

În 1710, Lady Mary avea deja doi posibili pretendenți: Edward Wortley Montagu și Clotworthy Skeffington.  Prietenia ei cu Edward Wortley Montagu, fiul lui Sidney Wortley Montagu, a început prin intermediul surorii mai mici a lui tânărului, Anne Wortley, care îi era prietenă, frecventau evenimentele publice din Londra, își făceau des vizite și coreponndau prin scrisori. După ce Anne a murit în noiembrie 1709, Lady Mary a început să îi scrie fratelui Annei, Edward Wortley Montagu, pe care îl întâlnise la curtea regală. Pe 28 martie 1710, ea i-a trimis prima scrisoare lui Edward și a corespondat cu el până pe 2 mai 1711, fără permisiunea tatălui său.

Când tatăl ei a cumpărat o casă la Acton, un sat renumit pentru izvoarele sale minerale, Lady Mary nu a mai putut ține așa ușor legătura cu Edward și a început să urască noua reședință pentru că era “plictisitoare și dezagreabilă” și nu avea o bibliotecă.

La câteva săptămâni după mutare, tânăra a făcut pojar și i-a cerut servitoarei ei să-i scrie lui Edward o scrisoare pentru a-i spune că este bolnavă, iar el i-a trimis un bilet în care își mărturisea dragostea: “Ar trebui să fiu încântat să aud că frumusețea ta este afectată, aș fi mulțumit de orice ar diminua numărul admiratorilor”, dar ea i-a răspuns sec: “Iartă-mă și uită-mă”. Cei doi au continuat însă să-și scrie până la începutul verii anului 1710.

Corespondența secretă cu Edward s-a dovedit însă periculoasă. O servitoare a găsit scrisoarile lui și i le-a dat tatălui fetei care s-a înfuriat teribil. A doua zi, Wortley l-a căutat pe tatăl lui Lady Mary pentru a o cere pe tânără de soție, dar el a refuzat mariajul și la sfârșitul lunii martie 1711 a decis să pună capăt prieteniei dintre cei doi tineri. Tatăl ei a chemat-o la o discuție, a forțat-o să promită că nu-i va mai scrie lui Edward și a dus-o la West Dean. Cu toate acestea, Lady Mary și-a încălcat promisiunea, dar în mai avea să primească o scrisoare de adio de la el și ea nu i-a mai răspuns în acea vară. Lordul Dorchester a decis să-i găsească un soț și a presat-o să se căsătorească cu Clotworthy Skeffington, moștenitorul vicontelui irlandez Massereene.

Tânăra s-a opus categoric și, pentru a scăpa de căsătoria cu pretendentul, a fugit cu Edward Montagu. Într-o scrisoare pe care i-a trimis-o chiar înainte de a pleca de acasă, ea i-a scris: “Voi veni la tine doar cu o rochie de noapte și un jupon și asta e tot ce vei primi de la mine”. Certificatul lor de căsătorie este datat 17 august 1712, dar căsătoria a avut loc probabil pe 23 august 1712.

Lady Mary Wortley Montagu și Edward Wortley Montagu și-au petrecut primii ani în Anglia, iar pe 16 mani 1973 avea să se nască la Londra fiul lor, Edward Wortley Montagu jr. Pe 13 octombrie 1714, soțul ei a acceptat postul de comisar junior al Trezoreriei și ea a devenit în curând o figură proeminentă la curte regală. A intrat în anturajul lui George I și al Prințului de Wales și printre prietenii ei se aflau  Molly Skerritt, Lordul John Hervey, Mary Astell, Sarah Churchill, Ducesa de Marlborough, Alexander Pope, John Gay și Abbé Antonio Schinella Conti.

În decembrie 1715, la vârsta de douăzeci și șase de ani, Lady Mary a contractat variola, dar a supraviețuit și un an mai târziu, în 1716, Edward Wortley Montagu a fost numit ambasador la Constantinopol, misiunea sa fiind de a negocia sfârșitul războiului austro-turc. În august 1716, Lady Mary l-a însoțit la Viena și de acolo au plecat spre Adrianople și Constantinopol. Bărbatul a fost rechemat în țară în 1717, dar cei doi au rămas la Constantinopol încă un an, până în 1718. În această perioadă au mai avut o fiică, născută pe 19 ianuarie 1718, Mary, viitoare contesă de Bute.  Cuplul a plecat spre Anglia prin Marea Mediterană și a ajuns la Londra pe 2 octombrie 1718. În același an, Austria și Turcia au semnat Tratatul de la Passarowitz care a dus la încheierea războiului.

Povestea acestei călătorii și a observațiilor ei despre viața orientală va fi spusă în Letters from Turkey, o serie de scrisori descriptive deosebit de importante pentru literatura memorialistică. În timpul vizitelor sale Lady Mary a fost fermecată sincer de frumusețea și ospitalitatea femeilor otomane pe care le-a întâlnit și a scris despre cât de diferită era viața în Orient: “Ele au pe cap niște pălării din tifon foarte înalte, întărite cu zeci de metri de panglici… Jupoanele lor din oase de balenă le întrec pe ale noastră având o circumferință de câțiva metri și acoperind câteva acri de pământ.” Mai mult, ea a povestit experiențelele pe care le-a avut într-o baie turcească pentru femei: “În general, femeile otomane iau această porție de relaxare o dată pe săptămână și stau acolo cel puțin patru sau cinci ore, ieșind din baia fierbinte și intrând într-o cameră rece fără să se îmbolnăvească, ceea ce a fost surprinzător pentru mine”. Lady Mary a înregistrat și un incident deosebit de amuzant la o baie din Sofia când un grup de femei, îngrozite la vederea corsetului pe care englezoaica îl purta, au crezut că e închisă în acel dispozitiv și nu-l poate deschide, iar vinovatul ar fi soțul ei.

Lady Mary a scris despre interpretările greșite pe care călătorilor de sex masculin le-au dat religiei, tradițiilor și tratamentului femeilor din Imperiul Otoman. Sexul ei și statutul social i-au oferit acces la spațiile feminine care erau închise bărbaților, iar interacțiunile ei personale cu femeile otomane i-au permis să ofere o relatare mai exactă a modei, obiceiurilor, tradițiilor, limitărilor și libertăților acestor femei, scrierile ei fiind uneori mai degrabă o critică a Occidentului decât o laudă a Orientului.

În secolul al XVIII-lea, europenii începuseră un experiment cunoscut sub numele de inoculare sau variolare pentru a preveni, dacă nu chiar a vindeca variola, iar Lady Mary Wortley Montagu a fost o promotoare a introducerii inoculării variolei în medicina occidentală după ce fusese martora acestor proceduri în timpul călătoriilor sale în Imperiul Otoman. Fratele ei murise de variolă în 1713, ea ănsăși fusese bolnavă în 1715 și, în martie 1717, în timp ce se afla în Imperiul Otoman, văzuse cu ochii ei beneficiile inoculării împotriva variolei.

Lady Mary a devenit nerăbdătoare să-și protejeze copiii, astfel că, în martie 1718, fiul ei de aproape cinci ani, Edward, a fost inoculat cu ajutorul chirurgului ambasadei, Charles Maitland, copilul fiind primul englez care a fost supus acestei proceduri. Într-o scrisoare adresată unui prieten din Anglia, Mary Montagu a scris: “Există aici un grup de femei în vârstă care fac această operațiune în fiecare toamnă, mii de oameni sunt supuși acestei operații și nu a murit după aceea”. La întoarcerea la Londra, a promovat cu entuziasm procedura, dar a întâmpinat o mare rezistență din partea medicilor, deoarece aceștia considerau inocularea un tratament popular oriental fără rezultate științifice.

În aprilie 1721, când o epidemie de variolă a lovit Anglia, ea și-a inoculat fiica cu ajutorului lui Maitland, același medic care îl inoculase pe băiat la Ambasada din Turcia și a făcut cunoscut evenimentul, apoi a convins-o și pe Caroline de Ansbach, Prințesa de Wales, să testeze tratamentul. În august 1721, șapte prizonieri de la închisoarea Newgate care așteptau să fie executați au primit șansa de a fi supuși variolării în loc de execuție: toți au supraviețuit și au fost eliberați. În ciuda acestui fapt, controversele legate de inocularea variolei s-au intensificat, dar Caroline, Prințesa de Wales, convinsă de beneficiile procedurii, a decis să fie inoculate și cele două fiice ale sale, Amelia și Caroline. Acestea au fost supuse cu succes operațiunii în aprilie 1722 de către chirurgul de origine franceză Claudius Amyand. Ca răspuns la teama generală de inoculare, Lady Mary a scris și publicat un articol care descrie și pledează în favoarea inoculării în septembrie 1722. Mai târziu, și alte familii regale au urmat exemplul lui Mary Montagu.

După ce s-a întors în Anglia, Lady Mary s-a interesat mai puțin de viața de la curtea regală și s-a concentrat mai mult pe creșterea copiilor săi și editarea jurnalelor de călătorie.

Nu după mult timp, distinsa englezoaică a trecut printr-o serie de încercări cu copiii ei. Între 1726 și 1727, fiul său, Edward, a fugit de la Școala Westminster de mai multe ori și a fost apoi încredințat unui tutore cu ordine stricte de a-l ține în străinătate. În anii următori, băiatuș a reușit să se întoarcă în Anglia fără permisiune și a continuat să aibă o relație tensionată cu ambii părinți. În vara anului 1736, fiica lui Lady Mary s-a îndrăgostit de John Stuart, al treilea conte de Bute, dar acesta era sărac. Lady Mary și-a avertizat fiica cu privire la dezavantajele de a trăi o viață întreagă în sărăcie, dar în august 1736 fiica ei s-a căsătorit cu Bute, în ciuda dezaprobării părinților ei. În același an, Mary s-a întâlnit și s-a îndrăgostit de contele Francesco Algarotti, căruia i-a scris mai multe scrisori în engleză și franceză.

În iulie 1739, Lady Mary a părăsit Anglia fără soțul ei aparent din motive de sănătate, posibil din cauza unei boli de piele și și-a declarat intenția de a-și petrece iarna în sudul Franței, iar după această plecare, nu l-a mai întâlnit niciodată pe Edward. În realitate, ea a plecat să locuiască cu contele Algarotti în Veneția. Relația lor s-a încheiat în 1741, apoi Lady Mary a rămas în străinătate și a călătorit la Florența, Roma, Genova, apoi s-a stabilit în cele din urmă la Avignon în 1742. De aici a plecat în 1746 la Brescia, unde s-a îmbolnăvit și a rămas aproape un deceniu, mergând spre Lovere în 1754. În vara anului 1756, Lady Mary a plecat la Veneția pentru o misiune de afaceri nedezvăluită, iar după august 1756, a locuit în Veneția și Padova și l-a văzut din nou pe Algarotti în noiembrie.

Mary a primit vestea morții soțului ei, Edward Wortley Montagu, pe 1 ianuarie 1761 și a părăsit Veneția pentru a reveni în Anglia, dar întoarcerea ei a fost, de fapt, pentru a-și vedea fiica și nepoții înainte de a muri. Pe 1 septembrie 1761, și-a început călătoria spre casă, a decis să treacă prin Germania și Olanda pentru că Franța era în război. Călătoria a fost periculoasă și epuizantă și după ce a ajuns la Londra, și-a închiriat o casă în Great George Street, Hanovra Square, unde fiica și nepoții ei o vizitau adesea.

În iunie 1762, a devenit cunoscut faptul că Lady Mary suferea de cancer. Chiar dacă a încercat să-și ascundă boala de familie cât mai mult timp posibil, a slăbit mult și era epuizată fizic. A murit acasă pe 21 august 1762, la vârsta de 73 de ani, și a fost înmormântată la Capela Grosvenor a doua zi după deces.

Alte articole

Inedit: Constantin Brâncuși

Oficiul național de radio-televiziune franceză a realizat acest film omagial în 1969, în atelierul sculptorului român. Comentariul realizatorilor francezi evocă povestea sa și cuprinde mai

Citeste mai mult»

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *