HomeVizionariiMedici și oameni de științăFemeia secolului XX: Marie Curie, sacrificiul suprem

Femeia secolului XX: Marie Curie, sacrificiul suprem

DS TW

Marie Curie, pe numele său real Maria Salomea Skłodowska, s-a născut pe 7 noiembrie 1867 la Varșovia, într-o perioadă în care țara se afla sub stăpânirea Rusiei imperiale, într-o familie de profesori. Tatăl ei, Vladislav Skłodowski, preda matematica și fizica la un liceu, iar mama, Bronisława Bugoska, a fost instructoare și apoi directoare la un pension de fete.

Marie nu a avut parte de o copilărie prea fericită. În 1876, sora ei, Zofia, a murit de tifos exantematic, iar mama, care suferea de tuberculoză, s-a internat într-un sanatoriu și a murit când copila avea doar zece ani. Tatăl a fost înlăturat din funcție pentru atitudinea sa împotriva stăpânirii țariste, iar copila s-a refugiat în studiu, iar mai târziu a intrat în organizația feministă clandestină Universitatea Ambulantă.

Și-ar fi dorit să își continue educația la Universitatea din Varșovia, dar în Polonia femeile nu aveau dreptul să facă studii universitare, așa că a decis să plece în străinătate, dar nici acest lucru nu a fost posibil pentru moment din motive financiare. Pentru a putea plăti cursurile de medicină pe care sora ei, Bronisława, le începuse la Paris, la 17 ani, Marie a început să lucreze ca guvernantă, urmând ca aceasta, după ce va deveni medic, să-i finanțeze studiile.

Tânăra a devenit educatoare, predând patru ore pe zi fiicei celei mari și trei ore celei mici ale unei familii înstărite din Varșovia, dar, cum guvernantele ajutau și la treburile casei, nu a avut prea mult timp pentru a se ocupa de propriile studii.

În perioada sărbătorilor de iarnă ale acelui an, Kazimir, fiul cel mare al familiei, care studia matematica la Universitate, a revenit acasă și a fost plăcut surprins de calitățile guvernantei surorilor sale. S-a îndrăgostit de Marie și a cerut-o de soție, dar cei doi s-au lovit de opoziția familiei, care nu a considerat-o pe fată potrivită pentru fiul lor.

În aprilie 1888, tatăl ei a primit o slujbă mai bine plătită și a reușit astfel să-i plătească studiile Mariei, care a reușit să își achiziționeze echipamente cu care își putea derula experimentele științifice.

În acest timp, la Paris, sora ei, Bronisława, s-a logodit cu un medic polonez și a invitat-o să locuiască la ei. În 1891, tânăra a fost admisă la Sorbona, unde s-a acomodat destul de greu, pentru că nu stăpânea bine limba franceză, dar și pentru că, la 24 de ani, se considera prea în vârstă față de colegii ei.

Pentru a avea mai multă liniște, Marie Curie s-a mutat singură într-un mic apartament situat în apropierea universității, dar, din cauza lipsei banilor, a dus în această perioadă o viață modestă, se hrănea la limita subzistenței și a fost găsită aproape fără viață de către cumnatul ei, Kazimir, care a readus-o în casa sa.

În 1893, a terminat cursurile superioare magna cum laude și a devenit licențiată în fizică, dar situația financiară precară și-a spus din nou cuvântul și a fost nevoită să se întoarcă în Polonia, primind o bursă guvernamentală. Ambițioasă, a folosit banii pentru a-și relua studiile la Universitatea din Paris, iar un an mai târziu, în 1894, a obținut și o licență în matematică.

În această perioadă a avut loc întâlnirea cu viitorul soț, Pierre Curie care, deși avea numai 35 de ani, era deja celebru în lumea academică pentru cercetările sale cu privire la natura magnetismului. S-a căsătorit cu Pierre pe 26 iulie 1895 într-o ceremonie modestă, iar luna de miere cei doi și-au petrecut-o cutreierând prin Franța pe biciclete.

Marie Curie a început apoi cercetările în domeniul radioactivității, la care se va alătura curând și soțul său, descoperind împreună noi elemente radioactive: poloniul și radiul. Pentru aceste cercetări, au primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1903 (împreună cu Henri Becquerel).

În septembrie 1897 a venit pe lume prima fetiță a cuplului, Irène, iar cea de-a doua, Ève, s-a născut în 1904. Pe 19 aprilie 1906, în timp ce se deplasa către o editură pentru a publica un manuscris, traversând o intersecție aglomerată, Pierre Curie a fost lovit de un atelaj greu și și-a pierdut viața la numai 46 de ani.

Decesul soțului a fost o lovitură grea pentru Marie, dar a trecut peste tragicul eveniment și și-a continuat singură cercetările, reușind izolarea radiului. Munca ei a primit rapid recunoaștere internațională, iar în 1911 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Chimie. În 1914, fiica cea mare, Irène ,a fost admisă la Universitatea din Paris unde a studiat științele, la fel ca mama ei.

În 1921, Marie Curie a plecat în America, împreună cu cele două fiice, pentru a achiziționa radiu, a fost primită de președintele Warren Harding, care i-a acceptat solicitarea și a primit un gram din prețiosul element, pe care îl va utiliza în cercetările sale ulterioare.

Intensa ei activitate și privațiunile la care s-a supus au făcut-o pe Marie Curie extrem de vulnerabilă din punct de vedere fizic. A suferit o intervenție chirurgicală, fiind apoi nevoită să accepte câteva luni de refacere în Anglia, dar starea ei de sănătate s-a înrăutățit în perioada următoare. Expunerea la radiații, faptul că nu se proteja deloc de undele radioactive pe care le cerceta și munca neîncetată i-au provocat probleme grave, auzul și vederea i se deterioraseră și suferea des căderi fizice asemănătoare leșinurilor.

Într-o zi din primăvara anului 1934, în timp ce era la Institut, a simțit că face febră, a plecat acasă mai repede decât de obicei și din acel moment starea ei a început să se deterioreze extrem de rapid.

Medicii au diagnosticat-o cu anemie aplastică, din cauza expunerii îndelungate la radiații. Marie Curie s-a internat într-un azil dintr-o zonă montană pentru a se trata, dar era prea târziu. A murit la sanatoriul din Sancellemoz pe 4 iulie 1934, la două decenii după decesul soțului, și a fost înmormântată alături de acesta, într-o zonă rurală de lângă Paris. La înmormântarea Mariei Curie, fratele ei, Jozef, și sora sa, Bronislava, au presărat pământ polonez peste sicriu.

Presa din întreaga lume a deplâns moartea prematură a cercetătoarei, iar ziarele de la București au consemnat, și ele, dispariția Mariei Curie:

“Căsătorindu-se cu fizicianul Pierre Curie, ea înţelese că menirea ei e să-l ajute în migăloasa operă de cercetare ştiinţifică, așa că a-i fi cu adevărat tovarăşă de viaţă înseamnă să fie lângă dânsul, în lupta ce o ducea cu natura pentru a-i smulge tainele. Şi Marie Curie a renunţat la toate bucuriile ce aduce viaţa de femeie. În acest fel a arătat cea mai mare dragoste faţă de soţul ei, căci iubirea e înţelegere, şi Maria Curie a înţeles avântul generos al bărbatului de a ajuta cu mintea şi munca lui progresul omenirii.

După moartea soţului, i-a continuat opera de migală şi luptă surdă cu necunoscutul. A reuşit să izoleze radiumul, obţinut până atunci numai în stare de bromură. Astfel a adus omenirei un nou mijloc de a se salva. Şi omenirea recunoscătoare îi va da nemurirea. Maria Curie a arătat lumii, lumii de bărbaţi, că rolul femeii poate fi mai mare, mai frumos decât acela ce i-a fost dat.

Există o mentalitate după care femeia nu e aptă decât numai pentru ocupaţiile gospodăriei, că rostul ei să rămână la cămin, căci femeia, ocupată altfel decât în gospodărie nu aduce decât un aport slab, care nu poate compensa răul ce-l face părăsind ancestrala ei ocupaţie de gospodină.

Într-adevăr, menirea principală a femeiei e să fie gospodină; dar după cum nu toţi bărbaţii sunt intelectuali, şi din intelectuali prea puţini creatori, tot aşa se va face o împărţire naturală a ocupaţiilor femeii după aptitudini personale.

Femeia e azi în luptă de emancipare cu bărbatul şi cu ea însăşi, produs al şirului lung de ani de amorţeală intelectuală. Şi învinge, şi pune acelaşi spirit de sacrificiu în munca ei intelectuală, aceeaşi uitare de sine ca şi în elanurile pasionale.

Ca şi Doamna Curie, femeile încep o eră nouă. Până acum, femeia care dorea să facă cât mai mult bine umanităţii, să aline cât mai multă suferiţă, putea cel mult să se facă soră de caritate.

Marie Curie, în dragostea ei pentru umanitate, s-a dat ştiinţei, cu toată pasiunea”.

*** Epoca, iulie 1934

“Defuncta savantă Marie Curie sosise la sanatoriul Sancellemoz acum patru zile. Directorul sanatoriului a așteptat-o la gară cu ambulanţa. Doamna Curie a murit din cauza unei anemii pernicioase. Ea nu a putut să reziste crizei din cauza alterării organelor vitale de pe urma experienţelor făcute cu razele X. Directorul sanatoriului a chemat de la Geneva pe profesorul Roch, care a părăsit lucrările congresului medical de la Geneva, pentru a veni la căpătâiul bolnavei. Încă din primele momente, medicii şi-au dat seama că nu mai sunt speranţe de scăpare. Doamna Curie a încetat din viaţă azi dimineaţă la ora 6. Până în ultima clipă ea şi-a păstrat complet luciditatea. În jurul doamnei Curie se aflau cele două fiice şi ginerele său”.

*** Rampa, iulie 1934

Cu moartea doamnei Curie trece în istoria ştiinţei un exemplar rar, femeia învăţată care a reuşit să strălucească prin munca şi geniul ei între cei mai strălucitori bărbaţi.

Dacă vreodată cineva ar dori să dea un exemplu de energie femeilor şi o dovadă a capacităţilor feminine bărbaţilor, nimeni n-ar putea ocupa pe mai bună dreptate acest loc decât doamna Curie şi opera sa. Umila studentă poloneză care a muncit cu o înflăcărare supraomenească în vremea când ştiinţa cerea eroism înainte de toate va lumina pentru totdeauna, cu figura sa, istoria unor ştiinţe grele în care prea puţine femei au fost chemate şi mai puţine alese.

Sub apăsarea celor mai aspre lovituri ale soartei, Marie Curie şi-a păstrat energia. A păşit mereu înainte, a muncit fără cruţare pentru persoana ei, chiar atunci când a devenit un personaj legendar, când munca şi oboseala ei şi-ar fi putut găsi pe drept odihna. Moartea a răpit-o în plină activitate. Pilda vieţii ei rămâne un înalt exemplu moral în faţa căruia ne închinăm”.

*** Universul, 7 iulie 1934

Galerie foto:

DS TW
Latest comments

leave a comment