Femeile din viața lui Goethe, unul dintre cei mai importanți gânditori ai culturii universale

Johann Wolfgang Goethe s-a născut pe 28 august 1749, la Frankfurt pe Main, fiind fiul lui Johann Kaspar Goethe și al Catharinei Elisabeth Textor, cu care a avut o relație tensionată de-a lungul timpului. Din 1756 până 1758 copilul a urmat școala publică, primind o educație religioasă luterană care a inclus studiul desenului și al muzicii (pian și violoncel). De asemenea, a luat lecții de scrimă și călărie, dar și de literatură germană și universală și a învățat mai multe limbi străine: greaca veche, latina, ebraica, italiana, franceza și engleza.

 

 

Educația religioasă pe care a primit-o în Frankfurt de la Johann Philipp Fresenius, un prieten al familiei, și mai târziu de la unchiul lui, preotul Johann Friedrich Starck, nu i-a plăcut tânărului, iar atitudinea sa față de Biserică și dogma creștină a rămas până târziu distantă și chiar ostilă.

Din 1759 până 1761, în timpul Războiului de Șapte Ani, în perioada în care Frankfurtul era ocupat de trupele franceze, în casa părinților a fost găzduit un ofițer de la Paris și, datorită acestuia, Goethe a avut primele contacte cu teatrul francez, iar în anul 1763 a asistat la un concert al tânărului Mozart, care avea pe atunci șapte ani.

La îndemnul tatălui său, în toamna anului 1765, tânărul a început să studieze Dreptul la Universitatea din Leipzig, dar participa și la cursurile de desen ale pictorului și sculptorului Adam Oeser și, în această perioadă, scrie primele sale poezii, “Cântece noi”, și o comedie numită “Capriciul îndrăgostitului”.

La Leipzig mergea frecvent la teatru sau petrecea serile cu prietenii la bere și va avea în această perioadă și prima deziluzie sentimentală. Scriitorul se îndrăgostise de Anna Katharina Schönkopf, iubirea nu îi va fi împărtășită, dar include acest episod romantic în comedia “Vinovații”, scrisă la întoarcerea acasă.

 

În 1770, la presiunile tatălui, Goethe se transferă la Universitatea din Strasbourg unde își continuă studiile juridice li unde îl întâlnește pe filozoful Johann Gottfried von Herder, teoreticianul mișcării ” Sturm und Drang”, care va avea o mare influență în dezvoltarea ulterioară a tânărului. Cu ocazia unei călătorii în Sessenheim, Goethe s-a îndrăgostit de fiica pastorului Friederike Brion. Poeziile pe care i le-a dedicate fetei, care mai târziu au fost numite “Sesenheimer Lieder”, au fost considerate “începutul revoluționar al unei epoci lirice noi”.

În vara anului 1771 Goethe și-a susținut disertația în științe juridice, dar nu a trecut examenul pentru că lucrarea sa conținea opinii contrare doctrinelor bisericii. La sfârșitul lunii august primește totuși licența de avocat, iar un an mai târziu lucrează ca practicant la judecătoria regală în Wetzlar, unde îl întâlnește pe juristul Johann Christian Kestner și este invitat la petrecerea de logodnă a acestuia cu Charlotte Buff. Goethe se îndrăgostește nebunește de Lotte și par a fi de nedespărțit în următoarele săptămâni. Soțul ei are însă o discuție aprinsă cu el și, în aceeași noapte, scriitorul a fugit la Frankfurt, unde s-a stabilit definitiv.

 

Aflat într-o vizită în Koblenz, la scriitoarea Sophie von La Roche, Goethe se îndrăgostește de fiica acesteia, Maximiliane, care mai târziu se va căsători cu Peter Anton Brentano, și așa reușește să o uite pe frumoasa Lotte.

Din scrisorile pe care le schimbă cu Kestner, scriitorul află de sinuciderea bunului lui prieten, Karl Wilhelm Jerusalem, care va deveni sursă de inspirație pentru romanul său, “Suferințele tânărului Werther”, carte la apariția căreia s-a declanșat așa-numita “Werther-isterie” pe plan european, raportându-se un număr mare de sinucideri tip “Jerusalem”. În 1974 sociologul David Phillips a numit „efectul Werther” fenomenul psihologic prin care mediatizarea sinuciderii unei persoane cunoscute antrenează un șir de sinucideri care ajung să fie considerate soluții ale problemelor personale.

 

 

În iarna anului 1774, Goethe face cunoștință cu Lili Schönemann, o domnișoară încântătoare și plină de viață, care era fiica unui bancher din Frankfurt, fiind atât de entuziasmat de aceasta, încât i-a dedicat personajul principal din drama “Stella”.

În același an scriitorul a fost vizitat de Karl August von Sachsen, Marele Duce de Saxa-Weimar-Eisenach, care i-a propus să-i devină consilier, astfel că pe 7 noiembrie 1775 Goethe ajunge la Weimar, unde în primele luni își petrece timpul participând la petreceri și serate fastuoase, dar va folosi această ocazie pentru a-i face o vizită la Leipzig lui “Käthchen”, adică Annei Katharina Schönkopf, prima femeie de care se îndrăgostise și care între timp se căsătorise cu un anume Kanne. În luna iunie 1776 a fost numit ministru al prințului Karl August, având drept de vot în Consiliul de Miniștri, iar Anna Amalia, mama tânărului duce, i-a fost principala aliată în afacerile politice.

În această perioadă Goethe o întîlnește la Weimar pe Charlotte von Stein, una dintre doamnele de onoare ale ducesei Anna Amalia, care avea șapte copii și era cu șapte ani mai în vârsta ca scriitorul. Se îndrăgostește de ea și cei doi încep o relație în urma căreia au rămas peste 1.700 de scrisori.

 

În mai 1778 în timpul unei călătorii la Ilmenau, în drumul pe care îl făcea cu Ducele Carl-August spre Berlin, Goethe descoperă o mină veche de argint și speră ca această comoară îi va rezolva dificultățile financiare. Începe să fie preocupat de geologie și mineralogie, apoi își extinde preocupările studiind biologia și anatomia, dar nu se va îmbogăți din exploatările miniere.

Perioada petrecută la Weimar este foarte prolifică pentru tânărul Goethe. Acum scrie baladele “Pescarul”, “Craiul ielelor”, poemele “Cântecul nocturn al drumețului”, “Cântecul nălucilor deasupra apelor” și drama “Ifigenia în Taurida”.

 

Această etapă benefică se încheie când Goethe, spre surpriza tuturor, părăsește Weimarul și plecă pe neașteptate în Italia în septembrie 1786, fără să-i spună nici măcar doamnei von Stein. Scriitorul călătorește prin Regensburg, München, Mittenwald, Innsbruck, Pasul Brenner, lacul Garda, Verona și Veneția. Ajuns în Roma, pictorul Johann Heinrich Wilhelm Tischbein îl ajută să-și găsească o gazdă pe Via del Corso, unde astăzi se află Muzeul Goehte.

Urmează pentru scriitor o perioadă de doi ani care a fost numită “Călătoria Italiană”. La Roma Goethe se simțea ca acasă, se împrietenește aici cu Johann Heinrich Meyer, un pictor elvețian cu care va rămâne prieten bun până la sfârșitul vieții sale și, sub îndrumarea lui, exersează desenul, admiră capodoperele lui Michelangelo Buonarroti și ale lui Rafael Sanzio, iar după o jumătate de an, merge la Neapole, unde îl va cunoaște pe Sir William Hamilton. Vizitează apoi Pompeii, iar la mijlocul anului 1787 revine la Roma, apoi decide să se întoarcă acasă.

Ajuns în Weimar, întâlnește o tânără de 23 ani, Christiane Vulpius, o fată fără prea multă școală care în curând va deveni iubita lui, probabil pentru că semăna cu iubita lui din Roma, Faustina.

 

 

În această perioadă publică versurile sale cele mai frumoase, “Elegii romane”, care provoacă indignarea publicului, iar scandalul va culmina cu căsătoria lui cu modesta Christiane Vulpius. În decembrie 1789 se naște unicul său fiu supraviețuitor din cei cinci copii pe care îi va avea, August von Goethe. Este etapa în care scriitorul se împrietenește cu Schiller, pe care îl sprijină să obțină un post de profesor la Universitatea din Jena.

În 1790 face cea de-a doua călătorie în Italia, de data asta numai până la Veneția, iar un an mai târziu preia conducerea teatrului din Weimar, iar soția sa, Christiane, îi devine consilieră. Pe 20 septembrie 1792, după Bătălia de la Valmy, prima victorie franceză majoră din cursul Războiului Primei Coaliții, Goethe rostește ]n fața unor ofițeri celebra frază care a rămas în istorie: “De aici și de azi începe o nouă epocă a istoriei lumii și voi veți putea spune că ați participat la schimbare”.

După moartea prietenului său, Friedrich Schiller, în 1805, Goethe suferă mult și în această perioadă se îmbolnăvește de zona zoster și colică renală.

Căsătoria cu Christiane Vilnius nu l-a împiedicat pe deja maturul Gothe să facă, în 1807, o profundă pasiune pentru Minna Herzlieb, o tânără de 18 ani, fiica unui librar din Jena. După o boală îndelungată, soția sa moare în 1816, iar un an mai târziu scriitorul se retrage de la conducerea teatrului din Weimar. În 1823 suferă de o inflamație a pericardului inimii și după ce se însănătoșește va deveni mai preocupat de spiritualitate. Aflat la Karlsbad, bătrânul Goethe face cunoștință cu o tânără de 19 ani, Ulrike von Levetzow, pe care o cere în căsătorie. Fata îl respinge, iar Goethe scrie în drum spre casă “Elegia din Marienbad”.

 

Cu ultimele puteri, reia lucrul la Faust II, dar nu mai scria, ci doar dicta. În 1830, unicul său fiu, August, a murit la Roma și în același an scriitorul încheie cea de-a doua parte din Faust.

Marele cărturar va muri pe 22 martie 1832, la vârsta de 82 de ani, din cauza unei pneumonii. Ultimele sale cuvinte ar fi fost, după cum a relatat medicul său, Carl Vogel, despre care s-a spus însă mai târziu că în momentul decesului nu era în camera muribundului: Mehr Licht! (“Mai multă lumină!”).

Scriitorul a fost înmormântat pe 26 martie în capela ducală de la Weimar, acolo unde se află și mormântul bunului său prieten, Schiller.

 

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *