HomeMonarhieMetrese, curtezane și amante celebreFemeile din viața lui Petru cel Mare: Maria, fiica lui Cantemir

Femeile din viața lui Petru cel Mare: Maria, fiica lui Cantemir

DS TW

Maria s-a născut în anul 1700 la Iași și a fost primul copil al prințului Dimitrie Cantemir și al soției sale, Casandra. Următoarea fată, Smaranda, și cei 4 băieți ai cărturarului, Matei, Constantin, Șerban și Antioh, au văzut lumina zilei la Istanbul, acolo unde tatăl lor studia la Academia Patriarhiei Ecumenice, o filială a Universității de la Padova.

Mărturiile epocii arată că domnița a primit o educație aprofundată, era bine instruită, vorbea la perfecție greaca veche, latina și limba italiană, avea cunoștințe de matematică, astronomie, filosofie, istorie, literatură universală, pictură și muzică.

 

Tatăl ei, Dimitrie Cantemir, marele cărturar și domn al Moldovei, s-a alăturat țarului Petru cel Mare în Războiul ruso-turc și, după ce a fost învins de otomani în Bătălia de la Stănilești, a fost nevoit să se refugieze in Rusia. Bineînțeles, familia l-a însoțit, astfel că din 1711 Maria Cantemir a trăit în proximitatea curții imperiale.

“Mariei Cantemir îi plăcea foarte mult cititul. Ea citea intens începând cu Sf. Scriptură și terminând cu cărți literare din literatura veche și nouă. Ceea ce nu înțelegea bine citea din nou și abia pe urmă își spunea părerea. Era savantă, fără să-și piardă farmecul de femeie, era religioasă fără să fie habotnică. În viața mondenă pe care o ducea, găsea timpul necesar pentru a se instrui. Cu timpul, și-a făcut o filozofie practică, o conduită care i-a servit în viața plină de suferințe și dezamăgiri.

Era dotată cu o inteligență vie, avea o cultură vastă, ceea ce era suficient ca să-l farmece pe țarul reformator. Se povestește că și dânsa a fost cucerită de figura puternică a lui Petru. În mod indirect aceasta se confirmă prin faptul că a refuzat propunerile de căsătorie a prințului Ivan G. Dolgoruki sub pretextul că el „n-are nici un cim în slujba Majestății Sale împărătești“, după cum consemnează Alex Kidel în articolul “Maria Cantemir, femeia cea mai cultă din epoca lui Petru cel Mare”. (Viața Basarabiei, iunie 1934)

În timpul festivităților dedicate încheierii păcii de la Nystadt din toamna și iarna anilor 1721-1722, domnița, ajunsă la vârsta de 22 de ani, s-a îndrăgostit de Petru cel Mare. Acesta era însă căsătorit cu Ecaterina Alekseevna, o fostă țărancă suedeză harnică, veselă și bună la suflet. Împărăteasa îi dăruise țarului 12 copii, dintre ei doar doi au supraviețuit până la maturitate: Anna, viitoare Ducesă de Holstein-Gottorp, și Elisabeta, viitoare împărăteasă a Rusiei.

Maria Cantemir a intrat, începând din acea iarnă, într-o relație intimă cu țarul și l-a urmat în expediția de la Astahan, în 1722, unde se pare că a adus pe lume un fiu, dar copilul se pare că a murit în 1723.

 

Evenimentele sunt relatate în studiul “Maria Cantemir, femeia cea mai cultă din epoca lui Petru cel Mare”:

“Ținând seama că Petru a avut cu țarina numai două fete, e posibil ca Dimitrie Cantemir să spere că Maria, născând un băiat, acesta va fi moștenitorul direct al tronului rus și că dragostea puternică a țarului către fiica lui îl va despărți pe Petru. După spusele contemporanilor, aceasta a fost și bănuiala țarinei. În primăvara anului 1722 s-a constatat că principesa e gravidă. Planurile lui Dimitrie Cantemir păreau a se apropia de realizare.

Între timp, țarul prepară războiul cu Persia. Dimitrie Cantemir a fost chemat în Consiliu. I s-a dat însărcinare de a redacta în limba turcă și persană manifeste către populația din Transcaucazia răsăriteană. Da alfel, împreună cu P. Tolstoi, favoritul împăratului, și amiralul Aprakșin, fostul domnitor al Moldovei trebuia să-l însoțească pe Petru în această expediție războinică.

În primele zile ale lunii Mai 1722, expediția pornește de la Moscova pe calea apei, pe râul Moscova, Chazmașca, Volga până la Astrahan. Abia pe ziua de 5 iulie flota intră în Marea Caspică, operațiunile militare terminându-se cu ocuparea Derbentului. Cei trei fii ai lui Cantemir îl însoțeau în expediția militară, pe când soția cu fiul mai mic, Antioh, și Maria au rămas în Astrahan, unde aveau locuința în curtea pescăriilor statului. Între timp, Maria, care era însărcinată, a avortat înainte de vreme un copil de sex masculin. Sunt bănuieli că de acest lucru nu a fost străin medicul casei, Policala, și favoritul împăratului, Tolstoi, care voiau în modul acesta să-și câștige simpatia Ecaterinei. Astfel s-au spulberat nădejdile lui Cantemir de a-și vedea odrasla drept soție a împăratului, iar tânăra principesă, care a fost o piesă de joc în mâinile abilului intrigant Tolstoi, a rămas nenorocită.

Între timp s-a întors la Astrahan expediția din Persia. Petru nu a fost prea mulțumit de rezultatele războiului, căci a întâlnit o populație dușmănoasă, armata suferind de lipsa proviziilor, iar pacea nu a fost definitiv încheiată cu Persia. În același timp s-a îmbolnăvit Dimitrie Cantemir. Boala se manifestase încă de la Moscova, împiedicându-l să ia parte la festivitățile Curții și ședințele Senatului, însă expediția într-o țară cu o climă nefavorabilă l-au zdrobit definitiv. La întoarcere, și-a făcut testamentul asupra averii. La Astrahan, prințul și-a găsit fiica bolnavă. Sunt presupuneri că Dimitrie Cantemir nu a știut adevăratul motiv al bolii Mariei, căci medicul Policala continuă să fie pe lângă el, însă speranțele fostului domnitor s-au spulberat definitiv.

În ziua de 11 octombrie și 26 octombrie (ziua onomastică a lui Dimitrie Cantemir), Petru îi face vizite, stând de vorbă cu el trei ceasuri. Tot atunci Dimitrie Cantemir i-a înmânat țarului testamentul său. Nu se știe dacă Petru a mai dat atunci ochii și cu Maria. Zilele lui Dimitrie Cantemir erau numărate. În ziua de 27 ianuarie 1723, familia lui a pornit înapoi spre Moscova. În mijlocul drumului starea i s-a înrăutățit așa rău, încât, în loc să pornească spre Moscova, a rămas la una din moșiile sale din Kursk. Odihna i-a mai prelungit viața până în ziua de 21 august 1723, când a murit, fiind înmormântat în ziua de 1 octombrie la Moscova, la mănăstire grecească Sf. Nicolae.

După moartea lui, situația urmașilor a devenit critică. Dacă văduva lui mai avea sprijin din partea rudelor, fiind din familie Trubețcoi, situația copiilor era mult mai vitregă, ei fiind străini într-o țară străină. Lucrul acesta s-a constatat cu ocazia împărțirii averii rămase. Dimitrie Cantemir lăsase un testament în care, conformându-se legii lui Petru cel Mare despre majorate, cerea ca toată averea sa imobilă să fie dată în mâinile unui singur fiu. Pe cel mai mare, Matei, pe care nu-l iubea deloc, l-a îndepărtat definitiv de la moștenire, iar din ceilalți trei arăta ca pe „cel mai bun“ pe Constantin, însă „în minte și științe e cel mai bun Antioh“, după cum a scris în document. Se părea că pe acesta îl indica fiind singurul moștenitor al său, însă hotărîrea definitivă a lăsat-o la aprecierea țarului Petru. Mariei i-a lăsat bijuterii în valoare de 30.000 ruble, însă s-a constatat pe urmă că acestea valorau numai 10.000 de ruble. Bijuterii în aceeași sumă i-a lăsat și soției sale, Anastasia…” (Viața Basarabiei, iunie 1934)

O altă variantă despre soarta rodului iubirii dintre Maria Cantemir și Petru cel Mare a fost publicată într-un studiu redactat de istoricul rus Leonid Nikolaevici Maikov, care arată că fiica domnitorului ar fi fost constrânsă să avorteze sub supravegherea medicului Policala, la presiunea țarinei. După alte surse, copilul s-ar fi născut mort.

Istoricii sunt unanim de acord că Ecaterina a privit-o pe Maria ca pe o amenințare și că a încercat prin toate mijloacele să o despartă de Petru cel Mare, pentru că s-a temut să nu fie îndepărtată de la curte, dar relația domniței cu țarul a continuat până la moartea acestuia, în 1725.

Fiica lui Dimitrie Cantemir a fost obligată imediat după dispariția lui să părăsească orașul Sankt Petersburg. Doi ani mai târziu o regăsim ca doamnă de onoare a Marii Ducese Natalia (în perioada 1727 – 1728), apoi, timp de un an, a împărătesei Ana a Rusiei, nepoata de frate a lui Petru cel Mare.

Maria Cantemir nu s-a căsătorit niciodată, dar se mai știe că a găzduit un salon literar bine cotat la Sankt Petersburg, că a locuit un timp la Moscova și că ulterior s-a retras la o moșie de la țară numită Mariino. În august 1757, și-a făcut testamentul, cerând să se facă, după moartea ei, o mănăstire de călugărițe, iar în cazul în care nu se va obține aprobare, să se împartă o sumă anumită pentru săraci, iar restul între succesori. Cerea, de asemenea, să fie înmormântată la moșia ei, simplu și fără ceremonie.

În ziua de 9 septembrie 1757, fiica lui Cantemir s-a stins din viață. “Moare și cu dânsa se stinge femeia cea mai cultă din epoca lui Petru cel Mare și din prima jumătate a secolului al XVIII-lea din Rusia. A trăit o viață plină de chinuri și amărăciuni, departe de locul unde s-a născut, fără să cunoască iubirea de copii și să guste plăcerile căsniciei. Nici ultimele ei dorințe n-au fost îndeplinite; succesorii, folosindu-se de caracterul neprecis al fundației mănăstirești, n-au mai construit acest locaș, dar nici la Mariino n-a fost înmormântată Maria Cantemir, ci la mănăstirea grecească Sf. Nicolae, unde erau înmormântați părinții, fratele ei, Antioh, și mica surioară Smaranda…”, precizează istoricul basarabean Alex Kidel.

DS TW
No comments

leave a comment